O limba necunoscuta

Incidentul pe care-l relatez
se petrece la toaleta pentru femei dintr-un supermarket. Toaletele noilor hipermagazine sunt megatehnice.

Au mult mai multe maxifunctiuni si ultrautilitati decat le-ar fi de trebuinta arhiclientilor pentru miniindeletnicirile lor firesti dintr-o buda. Din care cauza, acestia, oameni simpli si parasimpli, intra in WC-urile din uriasele Mall-uri oarecum tematori si cu sentimentul c-au nimerit din greseala la director. Unii, nu foarte deprinsi cu nichelul, cu faiantaria italiana care imita marmora si cu deodorantele care-ti muta nasul din loc, ies adesea mai repede decat au intrat, urmariti multa vreme de convingerea ca inauntru totul e absolut obligatoriu sa se intample altfel, iar lor nu le spune nimeni cum.

Cele mai interesante scene au loc cand cei mai buimaci dintre cetateni, indiferent de nationalitate, culoarea pielii si obiceiuri, siderati de infatisarea cosmica a broastelor de la usi, intra in panica, trag la nimereala de butoanele pe care ar trebui sa le apese si imping bezmetic cu toata puterea in cele de care ar trebui sa traga. Iar in final se claustreaza, cum obisnuiesc sa spuna filozofii, in propriul eu si nu mai reusesc sa iasa in nici un chip din cabine.

Exista si indivizi mai speciali care, din motive nationale sau rituale ori pur si simplu dintr-un exces de pudoare, trantesc atat de definitiv toate usile dupa ei, incat trebuie extrasi dinauntru cu pompierii.

Cum spuneam, in toaleta pentru femei dintr-un supermagazin se incuie un arab. Sau, ma rog, un strain care nu numai ca nu-si da seama ca a intrat la dame, dar e probabil ca nici nu intelege intotdeauna pe ce lume se gaseste. Nimeni, desigur, n-ar putea garanta ca e vorba de un arab suta la suta. Cum insa din vocea strangulata si haraita, venind din spatele celor trei randuri de usi bine ferecate, nu se intelege o iota, gloata de casca-gura stransa pe coridor e de acord ca precis nu-i unul de-al nostru.

Toti, cu exceptia unui domn care-si da importanta si spune ca disperatul dinauntru ar putea sa vorbeasca in swahilli. C-o fi un dialect indian, c-o fi unul incas, poporul e dornic de noutati. Oamenii murmura aprobator, in sensul ca oracaiala din toaleta pentru cucoane parc-ar aduce a limba africana.

"Bietul om - il caineaza sincer o gospodina cu aerul sigur al femeii care stie prin ce drama sufleteasca trec toti strainii incuiati din greseala in toaletele romancelor - , cum se mai vaita!". E greu de spus daca franturile de cuvinte care razbesc de dincolo de usi semnifica suferinta, o invocatie religioasa dintr-o insula din Pacific sau pur si simplu sunt zgomotele naturale ce insotesc uneori muncile mai intime dintr-un astfel de oficiu. Dar daca poporul a decis ca problema e de ordin lingvistic, nu-i deloc bine sa ai alte pareri.

Cand sosesc pompierii - sau, ma rog, ce-or fi ei, mecanici sau forte speciale - , dinauntru e scoasa o batrana de la tara, care rade ca proasta de ce a putut sa i se intample. O baba fara dinti, exagerat de vioaie pentru varsta ei. Si, mai ales, exagerat de incantata de atentia care i se da. "Care esti ma, ala, cu swahilli?", intreaba un om al muncii, rotindu-si privirile amenintator pe deasupra publicului oarecum dezamagit de sfarsitul banal al incidentului. "Ar trebui sa mai caute", zice incet, dar cu substrat un alt om al muncii. Numai baba nu pare marcata deloc de situatie.

Ce-o sa mai povesteasca ea cand o s-ajunga acasa, in satul ei, unde privatile se fac normal, cum se cuvine, in fundul curtii, intre balarii.