Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
”Cel care vrea să-și cunoască atât calitățile, cât și defectele proprii trebuie să se străduiească să vadă calitățile semenilor săi, să cerceteze calitățile și moravurile lor, să cugete în legătură cu ele și să știe că el este asemenea lor și ei sunt asemenea lui. Oamenii sunt la fel, întocmai ca dinții unui pieptene. Dacă vede o calitate, să știe că are și el una la fel, care se vede sau care nu se vede și dacă se vede, trebuie s-o cultive astfel încât să nu dispară, iar dacă este ascunsă, să încerce s-o descopere, s-o învie și s-o cheme stăruitor, căci negreșit și foarte curând ea va răspunde chemării sale. Dacă vede un defect sau un nărav, să știe că și el are unul asemănător, care se vede sau care nu se vede. Dacă se vede, trebuie să-l înfrângă, recurgând la el rar și străduindu-se să-l dea uitării, iar dacă este ascuns, să se ferească a-i da voie să apară”; iată una dintre cugetările lui IBN SINA, din Știința Moralei, conținută în cartea
”Din înțelepciunea popoarelor lumii”(aforisme, maxime și cugetări)-Editura Mistro, Cernăuți; Editura Agata, Botoșani; Editura Grafema Libris, Chișinău – 2011.
Iată o ”perlă de înțelepciune” și-i spun ”perlă” fără cea mai măruntă urmă de ironie, căci în ea stă ascunsă o metodă fantastică de cunoaștere de sine, un instrument psihologic, pe care oricine îl poate folosi cu ușurință pentru a-și identifica defectele sau calitățile inconștiente. Una dintre legile tainice ale existenței este legea reflecției, care spune că lumea este oglinda noastră; ceea ce ne place sau ne atrage teribil la o altă persoană este – de obicei – imaginea unei calități pe care n-o recunoaștem în noi înșine și n-o folosim. Ceea ce ne displace profund la o altă persoană e imaginea unui defect pe care nu ni-l recunoaștem nouă înșine. Propria emoție de plăcere sau de neplăcere, de atracție sau de respingere e indiciul că ne aflăm în fața unei imagini reflectate a Eului nostru; noi putem vedea în altul doar ceea ce e, deja, în noi, iar emoția și intensitatea ei ne indică automat și intensitatea, și dimensiunea calităților sau a defectelor noastre. Cheia oglindirii e ”emoția”: placere versus neplăcere, atracție versus respingere; pura observație, fără implicare emoțională, nu este o reflecție. Aici găsim un indiciu deosebit de important în plan psihologic, care ne ajută să facem o distincție corectă între imaginile care ne reflectă chipul lăuntric, inconștient și cele pe care doar le observăm, dar nu fac parte din constituția Eului nostru. Lumea ne oglindește în măsura în care trezește în noi o emoție de tip atracție sau respingere. Umbra noastră e compusă și din lumini reprimate, și din aspecte întunecate, reprimate sau negate. Intensitatea emoției e indiciul nivelului de negare sau de reprimare a acelei calități sau a acelui defect personal.
Spuneam că-i o metodă psihologică sau o metodă de autoterapie aici, pe care aș recomanda-o practicată ”în scris”. Experiența mi-a dezvăluit – grație acestei metode - că oamenii sunt extrem de rezistenți la a se cunoaște pe ei înșiși, mai ales în aspectele întunecate. De exemplu, cineva care are un partener de viață materialist și-i de-a dreptul enervat de acest aspect, va refuza să-și recunoască pasiunea excesivă pentru material și să vadă aspectele neplăcute ale propriei sale gândiri în celălalt. Emoția de respingere care se ridică la suprafața conștienței e chiar indiciul că…respectivul defect este prezent și, mai mult, omul e inconștient de el. ”Eu niciodată n-aș face așa ceva” e o expresie care trădează inconștiența profundă a persoanei în legătură cu o trăsătură nedorită, pe care o proiectează asupra lumii, asupra cuiva anume și o vede inadmisibilă (înotdeauna la altcineva). Există și calități sau defecte de care suntem conștienți parțial; sunt calități pe care ni le cunoaștem, dar nu le folosim, le ținem adormite, dar le admirăm la alții, cum avem defecte pe care le vedem cu toată luciditatea, dar nu facem nimic să le schimbăm. Important este să conștientizăm că lumea ne oglindește, că-n ea ne putem vedea chipul lăuntric și, dacă ne vedem pe noi înșine cinstit și acționăm corect, în sensul schimbării sistematice a defectelor, precum și a recunoașterii și folsirii calităților îngropate, ne vom simți întregi, vom avea mai multă încredere în noi înșine, mai multă acceptare de sine și, foarte important, vom fi mult mai puțin aspri și tentați să judecăm lumea. Strădania de a ne învinge judecata, fără să înțelegem că lumea-i oglinda noastră , e un eșec, iar consecințele emoționale ne tulbură, căci defectele reprimate și neocnștientizate tind să ne apară din lume din oglinzi tot mai mari, mai negre și mai distrugătoare, în vreme ce intensitatea emoțiilor noastre negative atinge cote alarmante. Avem în acest sistem de tip oglindă o metodă puternică de cunoaștere de sine, pe care o putem aplica zi de zi, în toate situațiile în care emoțiile ne sesizează că-n lume ni se arată un aspect al propriului chip psihologic. Consecințele cunoașterii de sine sunt încrederea în sine, acceptarea, sentimentul puterii personale, creșterea capacității de a iubi, a accepta și a fi un exemplu de iubire, de înțelegere și de lumină pentru cei din jurul nostru.
