x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O natiune imaginara: Basarabia, mon amour

0
Autor: Dorin Tudoran 31 Mar 2005 - 00:00

de Dorin Tudoran

Cei sapte ani petrecuti la Chisinau m-au invatat ca, desi ramine pentru multi locul in care nu se intampla nimic, mai ales nimic din cele ce se intimpla la altii, Basarabia este un spatiu in care se intampla ceva, si inca ceva foarte serios - o cumplita criza de identitate. Intelepti de toate felurile si de pretutindeni nu mai prididesc sa le explice basarabenilor cine sunt. Demersul acesta este facilitat si de faptul ca basarabenii nu se prea pricep sa spuna ei insisi cine sunt, pentru simplul motiv ca par a nu mai sti cine sunt.

Dincolo de nivelul retoric, incarcat de toate mitologiile de rigoare parafate de celebrul verdict eminescian "Noi suntem romani si punctum!", materialul ramane subred. Un brutal ping-pong intre pumnii de fier ai istoriei a transformat milioane de oameni intr-o natiune aproape imaginara.

Am citit mai tot ce cred elitele basarabene despre identitatea locului. Am rezistat la un registru intins de tanguile ori rasteli, de la resemnarea mioritica fara mioare la ideologii create de analfabeti hiperactivi. Am inchis ochii la post-modernismul unor oameni fara experienta modernitatii si am descurajat somnabulismul epistemologic al unor rataciti cumsecade. M-am facut chiar ca nu vad stupiditatea unor eforturi deconstructiviste savarsite pe buza prapastiei. Am vazut carismatici locali fierband impotriva fostilor comunisti basarabeni pentru a se arunca apoi la picioarele sleahtei comunisto-securiste din "tarisoara".

Citesc destul de regulat cativa din scriitorii de varf ai Basarabiei. Sunt indragostit de tablourile catorva pictori basarabeni. Continuu sa fiu, pe cat posibil, aproape de oameni ce au crescut sub ochii mei, devenind subtili analisti ai scenei socio-politice. Imi lipsesc nesfarsitele conversatii la un ulcior de "jin negru de Primae", pe malul Nistrului, rau despre care, la suparare (si cand nu e el suparat?), prietenul meu Gicu Chirita nu mai stie de curge la vale sau la deal. Totusi, imaginea cea mai percutanta - nici oftata, nici semeata - despre ce este Basarabia o da un cantautor straniu, cu o voce behaita, mai plina de falsete decat cea a lui Serge Gainsbourg si cu infatisarea unui raket mucalit.

Nascut in 1970 in satul Niscani, raionul Calarasi, Pavel Stratan nu filozofeaza la nesfarsit in legatura cu ce ar fi putut sau ar fi trebuit sa fie Basarabia astazi. Nu se intreaba nici macar cine ar fi putut fi el insusi. Nu se omoara sa dea un raspuns la intrebarea "persana" cum poate cineva sa fie basarabean. Cu o intuitie extraordinara, el merge direct la tinta, povestind cine este. Asemeni celebrului personaj Forrest Gump, Stratan este cel mai bun Stratan ce poate rezulta din multele, iremediabilele lui handicapuri. "Daca" nu intra in ecuatia artistic-existentiala a acestui trubadur de o sinceritate dezarmanta. Si singura epidemie de care are nevoie Basarabia in acest moment este una de sinceritate, de asumare a propriei identitati.

Basarabia este ceasul nostru cu cuc. Doar Dumnezeu stie daca pasarea cu pricina e moarta ori nu. Dar, ce e valabil pentru vultur - "vulturul mort nu cade niciodata din cuib" - ar trebui sa fie adevarat si pentru cuc. Cat priveste ceasul lui Stratan, intre doua strofe ale acestui pictor nu mai naiv ca Rousseau Vamesul si tragand cu ochiul la suprarealitatea diavoleasca a lui Dali ("Ceasul nu mai bate/ Oara’i douasprazas fix./ Doamne, ce inseamna/ Oare semnul X?" si "Mai canta o data./ Fix la douasprazas fix./ Cred ca oricum ceva inseamna/ Semnul ista X.") uluitor ramane ca, pentru basarabeni, al doisprezecelea ceas pare sa nu (mai) aiba semnificatia pe care o are pentru cei la ale caror ispravi se uita cu jind.

"La vale, e’as vre sa marg numai la vale/ C’la vale oleaca-i mai usor da mars./ Si daca-i vorba de parale, eu vreau nu vorbe, da’ parale!/ Si-n vale sa ma astapte-un «Marsadas»!", bolboroseste Stratan. Daca trebuie sa faci ce spune doctorul, nu ce face doctorul, basarabenii e bine sa asculte la ce canta Stratan, dar de mers sa incerce a merge s’olecuta la deal. Nici macar populatia "tarisoarei" nu-i formata din 22 de milioane de ciobani Becali imbracati in Hugo Boss, pe care, in vale, ii asteapta 22 de milioane de "Marsadasuri" Maybach.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de