O nouă lovitură nivelului de trai!

Mame şi taţi, cu lumânări în mâini, şi toate aprinse, dau ocol zi şi noapte sediului guvernamental, spre a-i convinge pe fruntaşii Executivului prezidenţial să mai taie din salariile, din pensiile, din alocaţiile pentru copii, din toate aceste cheltuieli care consumă nemilos banii ţării. Şi cu ce folos? Nu se poate trăi şi rău, rău de tot? Când o să ne mai călim pentru reintrarea noastră în peşteri, dacă nu acum? Este intolerabilă atâta delăsare. Este jignitoare hrănirea cu lapte (de mamă, de capră, de văcuţă) a unor prunci care s-au învăţat aşa, corcoliţi de părinţi.

S-a creat un fel de obicei rău: prunculeţii care abia au răsărit din mămicile lor au deja dreptul, fiecare, la câte 2 mi­lioane de lei vechi lunar. După ce împlinesc 2 ani, li se dau 420.000 lei pe lună. Ce merite au aceşti imaturi, pentru ca societatea să îi înveţe cu traiul uşor? De unde să aibă dl Boc bani pentru a sponsoriza toate maternităţile? Dar, oare, copiii aceştia nu se pot naşte direct la vârsta de 2 ani, ca să se mai facă nişte economii la buget, să poată să trăiască omeneşte şi secretarii de stat portocalii, care fac parte, fiecare, din 6-7 consilii de administraţie şi abia dacă iau şi ei 250-300 de milioane pe lună? Demagogia domnului Boc n-are destul farmec, ca să ne convingă că 10.000-15.000 de euro venituri lunare ale fiecărui director de fonduri şi agenţii înseamnă cu mult mai puţin decât cei 42 de lei noi lunar daţi unor puradei? Ce să facă puradeii cu banii? De ce să-i învăţăm rău, cu binele?

Recentele iniţiative, destul de timide, ale minis­trului Finanţelor, plin de cenuşă cum e (de parcă ar fi ieşit din incendiul unei cabane turistice), de a reduce şi chiar a tăia alocaţiile pentru copii, trebuie primite cu demonstraţii de adeziune, cu dansuri şi chiote de bucurie, cu zambile pe care pruncii să le trimită cu praştia în geamul cabinetului ministerial, ca să-şi exprime întreaga recunoştinţă faţă de acest împins al lui Dumnezeu pe pământ, pentru salvarea bugetului ţării, ţinând seama că salariul unui ministru ca dumnealui cuprinde cam 166 de alocaţii pentru inocenţi. România va prospera confiscându-le copiilor alocaţiile.

Tragicul comando al dezbinării şi prăbuşirii naţionale Emil Traianovici Boc n-ar trebui să întârzie prea mult soluţia radicală, de reformare a cimitirelor. Trebuie căutaţi morţii, să li se reducă pensiile. Pe care, fireşte, nu le au. Ar fi o acţiune bine venită, întrucât din unii morţi răsar trei trandafiri, iar din alţii numai unul. Până când? Operaţia nu e simplă. Vechimea poporului român încurcă lucrurile. Partidul prezidenţial nu s-a hotărât de unde să înceapă. De la Traian? Care Traian? De la Decebal? Care caltaboş? De la Videanu? Care striptease? Răsfoirea mormintelor şi cercetarea atentă a dosarelor din Evul Mediu procură surprize noilor feudali.

Devine tot mai evident faptul, la care echipa de secerători, Emil Traianovici Boc, se şi gândeşte, că mulţi dintre cei care ocupă abuziv cimitirele nu sunt nişte morţi autentici, ei mituind atât paznicii de cimitire, cât şi iarba de pe alei, mieii din apropiere şi clopotarii din sate. Ce imoralitate! De ce se conduc morţii după legi deosebite de cei vii? Unde se va ajunge cu aceste abuzuri? Dezordinea din cimitire nu e potri­vită cu conceptul de modernizare a statului român. Diverşi falşi bolnavi, onoraţi cu pensii mari, cu care îşi puteau cumpăra trei-patru pâini pe lună, s-au încăpăţânat şi au şi murit fraudulos.

Cu ce contribuie aceşti morţi la politica de investiţii a marelui bocănit? Principiul contributivităţii a fost călcat în picioare. Unii dintre cei aflaţi în pământ au murit pe front în primul război mondial, atunci când o Românie prea Mare dădea probleme finanţiştilor, neplătindu-şi contribuţiile pentru pensii, ca şi cei din al doilea război mondial, atât în Est, cât şi în Vest. Trebuie băgate tractoarele şi scuturile antitractor în cimitire. Să redăm pământul agriculturii, pisciculturii şi inculturii, întorcându-ne cu faţa spre viitor, nu spre trecut, cu consumuri prea mari pentru bugetul unui Vlădescu ca Şeitan. Să dăm o nouă lovitură nivelului de trai!

Conform reformei Băsescu - Boc, o reformă a cimitirelor tocmai s-ar impune. Pur şi simplu, aceste morminte, prea numeroase şi prea costisitoare, nu produc de ani şi ani nimic. Ar trebui ca autorităţile să observe şi contribuţia gamei de ierburi dintre cruci la etno-botanica bine ascunsă dincolo de epitafuri. Şi, în fond, cu ce contribuie cei care nu mai sunt printre noi la prosperitatea doamnelor şi domnilor miniştri? Păzesc morţii aceştia spaţiile de parcare pentru cei vii? Au ei deschidere din moşi-strămoşi (mai ales că ei sunt chiar moşi-strămoşi) spre băncile internaţionale? Până când vom mai suporta noi tirania amintirii? Trebuie de urgenţă construite nişte staţii pentru spălarea creierelor. Să intre în cimitire, la recoltat impozite şi la redus de pensii, perceptorii, secerătorii şi tractoarele gata să redea mormintele unui scop productiv!

Maternităţile şi cimitirele aşteaptă să fie cuprinse în această reformă, în această revoluţie incomparabilă. Depinde însă şi de militanţii care vor pune în operă aceste idei geniale prin care România se va purifica într-atât, încât nu se va mai vedea în ea piatră pe piatră şi nu se va mai întâlni om cu om. Impozitul pe telepatie, cu accize, dacă visele sunt co­lorate, va fortifica şi el bugetul pe care Burebista (socialist-li­beral cum era) ni l-a lăsat destul de gol. Fiecare om de conştiinţă trebuie să înţeleagă imperativul epocii şi să participe la această curajoasă reformă a statului, în urmă căreia, pe aici, prin ţara tuturor desfătărilor şi abu­zu­ri­lor băneşti, vor rămâne nişte ruine fumegânde şi nişte lacuri de nămol, de-a lungul şi de-a latul cărora un marinar-stereo îşi va conduce ambarcaţiunea către Araratul din Dealul Cotrocenilor.