x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O ora si douazeci de ani

0
Autor: Marius Tucă 31 Oct 2005 - 00:00

Incepe sa ma sperie traversarea asta: daca voi ramane undeva suspendat intre strainul care am fost si strainul care voi fi?

In noaptea de sambata spre duminica am dat ceasul inapoi cu o ora si douazeci de ani. M-am intors, asa cum o fac uneori, la cel ce am fost, pentru a vedea ce a mai ramas din libertatea, naivitatea, bunatatea si inconstienta mea de atunci. Este o forma cocheta de a incerca prin aceasta intoarcere in timp sa iau de acolo ce am pierdut intr-o ora si douazeci de ani. Sau poate ca intoarcerea mea la cel ce am fost este, de fapt, o calatorie care sa puna capat amagirii ca atunci am fost cel mai bun.
Sa hoinaresc pe strazile de atunci! Sa ma plimb pe "Aleea indragostitilor" fara sa-mi pese de lume si de vremuri si sa ma intorc pe "Aleea teilor" dupa ce am urcat in "turnul de apa" in cautarea gustului primului sarut. Sa incerc sa vad cat pot sa aduc inapoi din mine, cel de atunci, ca sa pot duce o batalie pe viata si pe timp cu cel de acum. E un transplant de eu, eu cel de-atunci in trupul meu si mintea mea de acum. Si cand scriu aceste randuri imi dau seama ca am nevoie de acest transplant imaterial poate doar pentru un nou inceput. Sau, la fel de bine, ma intorc la cel ce am fost ca la un strain pe care vreau sa-l cunosc pentru a sti cine sunt acum. Si daca ma mint cautandu-mi, de fapt, un alibi, de teama ca n-o sa ma regasesc nici in cel de atunci si, mai ales, in cel de acum. In noaptea de sambata spre duminica am dat ceasul inapoi cu o ora si douazeci de ani. Si poate ca am facut asta, cine poate sti daca nu eu?, pentru a ma intoarce la cel ce am fost cu cel care sunt. Incepe sa ma sperie traversarea asta: daca voi ramane undeva suspendat intre strainul care am fost si strainul care voi fi? Sau poate ca am vrut de la bun inceput sa ma intorc la cel ce am fost, eu cel ce sunt, pentru a vedea ce a mai ramas din libertatea, naivitatea, bunatatea si inconstienta mea de acum.

In noaptea de sambata spre duminica am dat ceasul inapoi cu o ora si douazeci de ani. Si, vai, ne-am trezit, fata-n fata, doi straini, fara varsta, fara busola, fara ani, fara ceas si fara orizont…
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de