x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O, paşă, cât de darnic eşti!

0
Autor: Ilie Serbanescu 25 Apr 2011 - 17:52

Petrom, subsidiara din România a OMV, a anunţat că în legea gazelor care trebuie modificată potrivit di­rec­ti­velor europene s-ar putea pre-ve­dea ca populaţia să primească, pentru o pe­rioadă determinată, gaze nu­mai din producţia internă – ceea ce ar duce temporar la o scădere a factu­rii pentru consumatorii casnici –, ur­mând ca pentru restul consumatorilor preţurile să se liberalizeze. O, paşă, cât de darnic eşti!

Cum se face că patricianul devine aparent atât de darnic cu plebea?! Păi, înainte de toate, să nu ne aventu­răm după aparenţe, căci putem cădea în capcană! Iată datele reale ale problemei. Directiva europeană cere liberalizarea pieţei şi preţurilor în UE la energia electrică şi gazele naturale. Delegaţia Comisiei Europene a şi introdus cerinţa în acordul, zis „preventiv”, pe care România îl încheie cu FMI-CE. Partea română este obligată să modifice legile în materie şi să stabilească un calendar de liberalizare care va cuprinde probabil perioada 2013-2015. Conform acestei directive, pentru consumatorii zis vulne­rabili, din care fac parte consumatorii casnici nevoiaşi, va exista oricum un tratament protectiv, cel mai pro­babil în funcţie de veniturile efective ale celor în cauză.

OMV o ia cu prăjina înainte. Pare gata să dea ceva, dar, atenţie!, ceva care tot va fi dat! Ba mai mult, doreşte în schimbul acestei aparente gene­rozităţi, oferită oricum doar pe o anumită perioadă, să obţină o ur­gen­tare a liberalizării preţurilor în general. Miza este substanţială. Liberalizare înseamnă în cazul României ali­nierea preţurilor de decontare a producţiei interne la preţurile de import al ga­ze­lor din Rusia, acum de două ori mai mari. Ceea ce ar mări factura globa­lă la gaze pentru consumatorii ro­mâni cam cu 80% şi ceea ce ar majora corespunzător şi câştigurile OMV, dintr-o simplă trăsătură de condei, şi nu din investiţii, activităţi sau eforturi suplimentare! Consumul casnic de gaze este oricum minoritar în comparaţie cu cel industrial şi public, astfel că rabatul făcut populaţiei, care, re­petăm, tot trebuia făcut potrivit di­rectivelor europene, cântăreşte de­ri­zoriu în comparaţie cu segmentul în care s-ar câştiga substanţial. Iată de ce momeala cu protecţia populaţiei!

OMV a raportat pentru Petrom în 2010, an de profundă criză econo­mi­că, de tăieri masive de salarii şi pro­grame sociale, de majorări severe de impozite, un profit fabulos, re­pre­zentând mai mult decât a dat statul român pe Petrom în urmă cu ani, semn că a descoperit posibilitatea ca să-i meargă minunat chiar şi dacă economiei îi merge prost, desigur forţând poziţiile monopoliste pe care le deţine în exploatarea ţiţeiului şi gazului românesc, precum şi în distribuţia de carburanţi, unde, împotriva economiei de piaţă, preţurile tot cresc, chiar dacă cererea şi consumul scad. Mai este încă ceva. OMV câr­teş­te de ani buni împotriva decontării la un preţ redus a gazelor româneşti pe care le exploatează şi, văzând că nu găseşte ecou din partea statului ro­­mân, iar de exportat gazul ro­mâ­nesc n-avea pe unde, şi-a construit o centrală termoelectrică în care să fo­lo­sească gazele fără a le mai furniza în piaţă.

Nu mică i-a fost surpriza când a constatat că un ordin comun al Ministerului Economiei şi au­to­ri­tă­ţilor de reglementare şi de resurse na­turale a obligat OMV să plătească ga­zul destinat termocentralei la pre­ţul pieţei, condiţii în care OMV a apelat la importuri, ameninţând Gu­vernul român cu cereri la Bruxelles de a se deschide procedura de infringement împotriva României pe motiv că nu ar respecta reglementările eu­ro­pene (atenţie, infringement pentru că Guvernul român încearcă să în­drepte gazele româneşti către consu­matorii români!). Vai, vai ce a ajuns ţara asta!

Cu momeala amintită, OMV doreşte de fapt ca dând ceva po­pu­la­ţiei – repetăm, pe care tot trebuia să-l dea potrivit reglementărilor eu­ro­pe­ne – să rămână cu mâinile libere fie de a folosi gazul românesc ca un consum propriu intracompanie în centrala termoelectrică pe care a deschis-o, fie de a exporta la preţuri inter­na­ţio­nale gazul românesc, căci, de la re­centa inaugurare a conductei Arad-Szeged, are de-acum şi pe unde să-l exporte! Numai să n-ajungă ieftin la consumatorii români! Este de vină cumva OMV?! Nu, românii care i-au dat totul pe mână!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de