O politică externă originală?

Nu ştim dacă mitropolitul Daniel a avut sau nu dosar la Securitate. Ştim insă că ştirea Mediafax citează surse din CNSAS

Parcurgănd editorialul meu de ieri in variantă on line, Valeriu Turcan, purtătorul de cuvănt al Preşedinţiei, m-a sunat marţi seara, cu puţin inainte de a pleca la Sinteza Zilei, şi mi-a spus că discursul e pe site-ul Cotrocenilor.

La prănz, cănd incheiasem editorialul, nu era.

N-are rost să mai insist asupra faptului că acest Document nu numai că trebuia pus pe site-ul Preşedinţiei imediat ce Traian Băsescu l-a rostit, dar, mai mult, trebuia trimis, in varianta sa definitivă, tuturor ziarelor, televiziunilor şi, indeosebi, analiştilor.

Peste tot in lumea civilizată, astfel de intălniri, precum cea cu ambasadorii, sunt pentru şeful statului un prilej de a schiţa principalele direcţii de politică externă in perioada următoare.

In faţa corpului diplomatic, şeful statului prezintă un Document fundamental pentru ţara pe care o conduce. Asta deoarece un asemenea discurs conţine nu numai liniile directoare ale politicii externe, dar şi viziunea sa asupra lumii contemporane, de la inţelegerea principalelor evenimente pănă la descrierea planetei in ansamblu.

Discursul lui Traian Băsescu nu e un text plat, neinteresant, fie prin ascunderea părerilor sub splendidul limbaj de lemn al diplomaţiei, fie prin rostirea unor lucruri comune.

Dimpotrivă, dănd curs unui stil cu care ne-a obişnuit, discursul de politică externă al preşedintelui a fost nonconformist, trădănd in multe locuri o inţelegere mai aparte, ca să nu-i spunem ciudată, a lumii de azi.

Am putut remarca, parcurgăndu-l, in fine, căteva poziţii extrem de interesante:

1) Pledoaria pentru o diplomaţie mult mai indrăzneaţă decăt pănă acum.

Regăsită şi in Discursul lui Adrian Cioroianu, ministrul nostru de Externe, această poziţie merită o dezbatere naţională. Pentru a vedea in ce măsură o ţară membră a NATO şi a UE, o ţară care, aşadar, şi-a cedat de bunăvoie unor instituţii suprastatale o parte din suveranitatea sa, mai poate fi, pe plan extern, originală ca pe vremea lui Ceauşescu.

Asumăndu-mi riscul unei paranteze, aş spune că teza unei politici externe indrăzneţe, creatoare, originale poate fi reportată cu brio la situaţia Romăniei in cadrul CAER, al Tratatului de la Varşovia şi, in general, al lagărului socialist.

Nicolae Ceauşescu s-a făcut remarcat prin ambiţia ca Romănia să aibă o poziţie aparte in cadrul organismelor care defineau spaţiul socialist.

Poate fi ea la fel de originală in cadrul NATO, UE şi al ceea ce am putea numi lagărul ţărilor democratice, avănd in frunte, pe post de URSS, Statele Unite ale Americii?

In chiar discursul din faţa Corpului Diplomatic, Traian Băsescu a avansat căteva dintre aceste poziţii mai aparte ale Romăniei de azi:


− Poziţia in ce priveşte provincia Kosovo.
Romănia e impotriva unei independenţe acordate acestei provincii.

Marea majoritate a membrilor ţărilor puternice din UE, dar mai ales SUA, sunt pentru o independenţă acordată provinciei Kosovo.


− Poziţia faţă de circulaţia in Romănia a cetăţenilor Republicii Moldova.
Uniunea Europeană insistă pentru un control riguros al dosarelor de viză acordată de autorităţile romăneşti celor de dincolo de Prut.

Şi dintr-un simplu motiv:

De la 1 ianuarie 2007, Romănia e membră a UE. Dat fiind că, prin Tratat, ea şi-a cedat o parte din atribuţiile suveranităţii, teritoriul de dincoace de Prut nu e numai al Romăniei, dar şi al Uniunii Europene.

Cei din Moldova sunt - vorba aia - fraţii noştri.

Da, dar nu sunt astfel şi pentru ceilalţi din UE, ce nu par incăntaţi ca pe teritoriul lor să pătrundă şi inşi indezirabili.

Traian Băsescu a avansat insă teza reducerii la minimum a verificărilor, ajungănd pănă acolo incăt viza să fie dată la frontieră.

Ştiind că o asemenea măsură ar contraria pe cei de la Bruxelles, domnia sa ne-a incredinţat că i-am putea convinge, deoarece respectivii ştiu că moldovenii ne sunt fraţi.

In concepţia lui Traian Băsescu lucrurile vor fi simple. Noi insă, care ştim invăţătura frate, frate, dar brănza-i pe bani, avem serioase indoieli că la Bruxelles se va chiui de bucurie la găndul că spaţiul UE va fi năpădit dinspre Est.


− Poziţia faţă de situaţia din Irak.
Traian Băsescu a avansat teza unui război civil intre sunniţi şi şiiţi. De aici plecănd, domnia sa a propus transformarea trupelor din prezent (de ocupaţie, după părerea noastră) in forţe de neintinare a păcii, sub mandat ONU.

Şi aici poziţia Romăniei intră in conflict cu cea a SUA, dar şi a altor puteri europene.

Discutabile sau indiscutabile, tezele prezidenţiale din discursul din faţa Corpului diplomatic, ar fi trebuit să stărnească un enorm interes.

N-au stărnit.

Dacă ne găndim insă la ce-a făcut Preşedinţia pentru a mediatiza acest moment, tare ne temem că nici Traian Băsescu n-a avut interesul ca discursul său să stărnească interes.

Nu de alta, dar un hăhăit neghiob sau un ieşit la restaurant ii aduce mai mult rating decăt toate discursurile de politică externă la un loc!