O republică absolut prezidenţială

Parlamentarii români sunt acuzaţi de pre­să şi, urmând-o, de opinia publică autohtonă că iau degeaba banii. Ce mare lucru - zic moderatorii tv - să stai în fo­to­liu şi să ridici mâna după cum îţi cere şeful grupului, la rându-i, supus şefului cel mare de la Partid! Desigur, nedumi­rin­du-se astfel, moderatorii nu-şi dau seama că, la rându-le, parlamentarii se pot întreba: Ce mare lucru să stai pe scă­u­nel şi să citeşti cele scrise pe prompter de alţii? N-ai probleme nici măcar cu agramatismele celui care le-a redactat, tu însuţi fiind un  superb agramat.

Marţi seară, parlamentarii PD-L, mai mult decât colegii lor din celelalte partide, au fost con­strânşi să asculte atenţi discursul de aproa­pe două ore ţinut de Traian Băsescu în faţa Parlamentului. Sau, mă rog, să se prefacă perfect că-l ascultă atenţi, ceea ce nu e de ici, de colo.  Lungimii neobişnuite i s-au adăugat, pentru a-i spori dificulta­tea de receptare, amănuntele halucinant de concrete, cifrele demne de un Document emis de Statistică şi, mai ales, poticnelile. Vorbitorul a încheiat astfel: "Vă mulţumesc pentru răbdarea pe care aţi avut-o! Vă mulţumesc!". Această formulă de protocol, de obicei goală de conţinut, şi-a găsit justificarea. Poate de aceea preşedintele a simţit nevoia să mulţumească de două ori auditoriului!

Deşi, în materie de ariditate şi poticneli de lectură, Traian Băsescu nu e un debutant când vine vorba despre mesaje adre­sate Parlamentului, discursul a surprins. Domnul preşedinte s-a remarcat prin abi­lităţile în materie de comunicare publică. Până şi un ageamiu şi-ar fi dat seama că un text citit cu poticneli aproape două ore n-are asupra telespectatorilor nici măcar impactul căderii în somn, dat fiind că, de la un moment dat, nu mai rămâne în faţa televizorului nici măcar mâţa.

După discurs, dând expresie unui tic deja cunoscut, Traian Băsescu a mers la TVR şi la RRA pentru interviuri menite nu doar a lămuri unele puncte din text, dar şi pentru a mai pune niţel fard pe documentul atât de urâcios. Şi la TVR şi la RRA, domnia sa şi-a justificat gestul prin nevoia de a lăsa posterităţii un punct de vedere asupra mandatului prezidenţial diferit de cel propus şi impus de moguli. Multe lucruri i le bănuiam lui Traian Băsescu, în nici un caz însă această grijă de cum va rămâne imaginea sa în istorie. Polemizând cu "speculaţiile din presă", domnia sa ne-a cerut să-l credem pe cu­vânt. Poate că e sincer. Pentru noi, jurnaliştii, obişnuiţi ca sinceritatea să fie, în cazul unui politician, o simplă o ma­ne­vră, n-are importanţă ce susţine pre­şe­din­tele că a urmărit prin acest discurs.

După cum am zis, imediat după discurs la Ora de vârf de la Realitatea TV, momentul din Parlament a fost al candidatului Traian Băsescu, şi nu al preşedintelui Traian Băsescu. Spun "momentul", şi nu discursul, pentru că desluşirea intenţiilor lui Traian Băsescu trebuie să ţină cont nu nu­mai de conţinutul discursului, ci şi de contextul în care a fost citit de la tribună. Un bilanţ al mandatului de cinci ani n-avea nevoie de data de marţi, 15 septembrie 2009, şi cu atât mai puţin de tribuna Parlamentului. Până la alegeri mai sunt două luni şi ceva. Ca preşedinte în exerciţiu, Traian Băsescu îşi poate anunţa candidatura mult mai târziu decât ceilalţi candidaţi. Drept urmare, chiar sub forma unui Mesaj adresat Parlamentului, domnia sa îşi putea lectura bilanţul şi mai târziu. Ar fi fost chiar mult mai bine. Într-o lună, bilanţul realizărilor ar fi sporit.

De ce acum? Răspunsul ni-l dă un fapt semnificativ. Traian Băsescu şi-a început discursul prin a saluta cele trei pa­chete de legi supuse asumării drept "un pas important în modernizarea statului". Pornind  de aici, domnul preşedinte a pus în acest text tot ce-a mişcat în ţară între 2005 şi 2009: şi activitatea Preşedinţiei, şi activitatea Guvernului, şi activitatea altor instituţii. Constituţia stipulează clar ce poate şi ce nu poate şeful statului într-o republică semiprezidenţială. Un bilanţ al mandatului prezidenţial trebuia să se refere strict la domeniile de care a răs­puns direct preşedintele şi la instituţiile desemnate de Legea fundamentală ca fiind obligatoriu în contact cu preşedintele. Traian Băsescu s-a referit pe larg la nivelul de trai, la măsurile socio-econo­mice luate de Guvern. Ar fi fost normal ca bilanţul domniei sale să se refere strict la relaţia preşedintelui cu Executivul în aceşti ultimi cinci ani.

Bilanţul a vizat presa şi justiţia. Sunt domenii faţă de care preşedintele n-are nici o responsabilitate. Traian Băsescu
n-a făcut astfel bilanţul mandatului de preşedinte, ci bilanţul a cinci ani de istorie a României, ani dominaţi, în viziunea domniei sale, de efortul de modernizare a României. Prin acest bilanţ, Traian Băsescu şi-a asumat, de bună voie şi nesilit de nimeni, sintagma Regimul Băsescu. De ce? Pentru a-şi defini încă de pe acum ipostaza de preşedinte propusă românilor în campanie: un preşedinte de republică absolut prezidenţială.