O şansă irosită

Istoria nu se judeca punand problema 'daca', o luam asa cum e, o in­te­le­gem cum putem. Am constatat cu stu­poare, insa, ca nimic nu a iesit cum ne-am inchipuit noi ca ar fi trebuit sa fie. (Rareori s-a intamplat ca o eli­be­rare de un regim opresiv sa star­neasca atat de multe contestari care, uneori, sunt greu de explicat.)

A fost lovitura de stat? Posibil. E o ipoteza de luat in calcul si are de par­tea sa argumente solide (nu insa si suficiente). Dar, daca lucrurile au stat astfel, n-ar trebui sa ignoram un mic amanunt: a fost o lovitura de stat im­potriva lui Ceausescu, un perso­naj care transformase Romania in pro­prietatea sa personala (in treacat fie spus, e visul multor politicieni postdecembristi).

Exista alta cale de a-l da jos de la putere? Probabil ca nu, daca ne gan­dim ca toata echipa conducatoare a Par­tidului Comunist a ales sa mearga ala­turi de el pana la capat (acum, multi fruntasi ai partidului filozo­feaza, oftand despre ce a ajuns Romania).

Mortii din decembrie? Aici exista partea de neiertat a istoriei postdecembriste. Nimeni nu a impiedicat regimurile care s-au perindat sa incerce sa afle adevarul. N-au vrut sau n-au putut. Totul s-a transformat in demagogie, mortii din decembrie au devenit zgomotoase teme electorale. Atat si nimic mai mult. fii e posibil ca lucrurile sa ramana asa, mai ales ca, in asurzitoarea agitatie politica, fiecare are adevarul sau.

Din nefericire, insa, alta-i drama Romaniei. Ne-am eliberat de 'ceva' (comunism, o societate ineficienta economic si total refractara ideii de libertate) si am creat o societate incapabila de 'a construi ceva'.

Ultimii 22 de ani din istoria Ro­ma­niei reprezinta un amestec de furt organizat la nivel politic, haos produs de autoritatile statului, demagogie si cinism in discursul public. Niciun pic de coerenta in actul de guvernare, nici macar o idee privind modul in care am vrea sa arate Romania.

Revolutia din Decembrie 1989 a generat libertate, dar aceasta s-a transformat intr-un concept abstract, care nu mai spune nimic nimanui. Poate ca niciodata in istorie nu am avut sansele oferite de intamplarile miraculoase din acele zile.

Nimeni nu anticipa, la inceputul anilor ’90, ca Romania va avea ase­menea derapaje. In 2011, Romania se in­fa­tiseaza ca o tara in care nu exista nici o societate justa, nici un respect fa­ta de drepturile individuale si nici ma­car o farama de dreptate sociala.

Un capitalism salbatic si primitiv a invadat intreaga societate. Asa cum discutam, patimas si ilar, daca a fost sau nu revolutie, tot asa incercam sa descifram, nepriceputi si superficiali, variante de supravietuire a Romaniei. Nu neaparat situatia economica trage in jos societatea romaneasca, ci incapacitatea celor care au trecut pe la putere de a-si depasi propria incompetenta si lacomie.

Ca un blestem, fractura dintre guvernanti si guvernati se adanceste pe zi ce trece si rareori am intalnit un asemenea dispret la adresa agendei cetateanului. Ruptura e atat de dramatica incat refacerea unei legaturi pare imposibila.

Nu e chiar totul un esec. Intrarea in NATO si Uniunea Europeana sunt doua performante ale Romaniei, in ultimii 22 de ani. Dar nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece. Corect ar fi sa acceptam ca sunt, in primul rand, efectul unor conjuncturi favorabile. fii nimic mai mult.

Schimbarile dramatice din decembrie ’89 n-au fost urmate si de schimbarile asteptate de toata lumea. E nevoie de libertate, dar fara o bu­na­sta­re rezonabila, ea devine inefici­en­ta. La fel, fara echitate nicio socie­tate nu rezista.

Revolutia din ’89 a oferit Ro­ma­ni­ei o sansa de a prinde un loc mai in fa­ta, in istorie. Insa, din nou, n-a fost sa fie. Altfel spus, eterna scuza ro­ma­neas­ca pentru a justifica esecul.