x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O scrisoare cu adevăruri care dor

0
Autor: Petre Roman 14 Ian 2010 - 00:00
După ce am prezentat la Luxemburg, pe 10 decembrie anul trecut, conferinţa mea "Revoluţia Română după 20 de ani", am primit, chiar a doua zi, o lungă scrisoare de la un cunoscut profesor de Drept luxemburghez al cărui nume nu-l pot dezvălui, după propria sa dorinţă. Veţi înţelege de ce. Spicuiesc din această scrisoare:

"Am avut bucuria de trăi în România timp de 15 ani, după 1992. Am iubit ţara dumneavoastră, în fiecare dintre numeroasele şi frumoasele locuri pe care le-am cunoscut şi i-am iubit pe români: sunteţi un popor minunat şi cu un mare potenţial de viitor. Din nefericire, am plecat din această ţară, lucru pe care îl regret în fiecare zi, lovit de numeroasele nedreptăţi organizate de un sistem, vai, prea corupt şi, prin urmare, nedrept, căci penalizează pe toţi cei care muncesc respectând regulile artei şi ale loialităţii către această naţiune.

Veţi înţelege de ce nu am făcut publică această scrisoare. Sub nici o formă nu doresc să polemizez şi să lansez vreo discreditare la adresa ţării pe care o iubesc şi căreia, cu toată sinceritatea, îi doresc să iasă la liman. Prin întrebarea pe care am pus-o (la conferinţă), doream să ştiu, după aproape sacrificiul vieţii dumneavoastră la Revoluţie, dacă n-aveţi o «durere în suflet» să vedeţi frumoasa dumneavoastră ţară aflată încă într-un asemenea dezastru financiar, economic şi social.

Cu durere spun că uneori avem impresia că nu veţi ieşi vreodată la liman... Este cu adevărat penibil şi umilitor pentru noi să vedem toţi aceşti români-ţigani cerşind sau comiţând infracţiuni pentru a supravieţui în timp ce, o repet, ţara dumneavoastră dispune de toate mijloacele pentru a le asigura o existenţă liniştită şi echilibrată... În anii 1996-1998 am decis să reconstruiesc cu un grup de prieteni luxmburghezi un spital părăsit dintr-o zonă săracă a Munţilor Mehedinţi.

După ce ne-au furat primul TIR de ajutoare (cu complicitatea primarului, notarului etc.), am decis să creez o fundaţie prin care am oferit localnicilor mici pachete contra unei săptămâni de lucru la reconstrucţia spitalului. Aceşti oameni au fost minunaţi şi extraordinari, căci au reconstruit ei înşişi propriul lor spital cu puţinele mijloace pe care le-am adus noi. Aceeaşi lucrare încredinţată unei întreprinderi, chiar finanţată de UE, ne-ar fi costat de 1.000 de ori mai mult pentru un rezultat cu siguranţă mai slab".

Cu toate acestea, aşa cum arăta la începutul scrisorii, profesorul luxemburghez, confruntat cu sistemul corupţiei, a părăsit România nu înainte de a face o ultimă încercare de a promova un proiect pentru 30 de module de microindustrie în agricultură, adresându-se preşedintelui Băsescu. A fost contactat de ministrul Agriculturii, după care "toate au rămas fără urmare". Profesorul luxemburghez a transferat proiectul său de microindustrie în agricultură în Republica Moldova, unde a fost bine primit. La noi, situaţia a rămas cum ştim.

Prin inundarea instituţiilor statului cu forme multiple de corupţie, statul însuşi devine corupt şi astfel uşor de dominat. Sărăcia, cu precădere în zonele rurale, permite organizarea nestingherită a unei mase de manevră (de sute de mii, poate un milion de votanţi uşor de cumpărat în momentul votului prin vasta reţea de acţiune a partidului) cu care se mimează o imagine de democraţie formală şi care asigură controlul puterii. Prin urmare, puterea nu numai că nu intenţionează reducerea sărăciei, ci, dimpotrivă, profită de menţinerea ei.

Controlul statului de către partidul comunist este înlocuit astăzi cu contaminarea statului de către partid în democraţie. Mai rămâne de văzut reacţia românilor la un eşec economic prelungit într-o societate atât de cumplit de polarizată.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de