x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O scrisoare găsită

O scrisoare găsită

de Adrian Năstase    |    25 Iul 2007   •   00:00
O scrisoare găsită

Aşa a prezentat Traian Băsescu lumii, vreme de doi ani, administraţia din Romănia. Aşa a prezentat-o romănilor şi străinilor. Nu discut acum cătă dreptate are şeful statului intr-un caz sau in altul. Dar toate aceste persoane incondeiate permanent de la Cotroceni fac parte din echipa pe care domnia sa a impus-o forţat la guvernare in decembrie 2004. Sunt cei pentru ale căror probitate şi competenţă jura de-a lungul şi de-a latul ţării in timpul campaniei electorale. Oamenii aceştia nu au ajuns unde au ajuns impotriva voinţei lui Băsescu, ci tocmai datorită ei.



Comisiei Europene, Bruxelles, lăngă Anvers


Stimaţi domni,

Preşedintele Romăniei vă transmite cordialul său salut şi doreşte să vă asigure pe această cale că ţara sa este pregătită acum să inceapă implementarea unor programe de dezvoltare de mai multe zeci de miliarde de euro. Pentru a aduce argumente in favoarea unor finanţări căt mai urgente pentru aceste programe, daţi-mi voie să vă prezint pe scurt guvernul Romăniei, cel in sarcina căruia intră coordonarea intregului proces de integrare europeană.

Premierul Tăriceanu este un mincinos care a ajuns un partener al fostelor structuri şi care păstoreşte un stat organizat la fel ca in timpul lui Ceauşescu. Nu-l ştia mai nimeni in 2004, eu il plimbam de mănă printre oameni şi il arătam cu degetul, ca să fie cunoscut. Doar un an mai tărziu am regretat public alegerea făcută. Tăriceanu conduce un executiv bazat pe şmecherie şi infeudat cu totul unor cercuri de interese nelegitime. Un guvern slab, incapabil să promoveze reformele de care avem atăta nevoie.

Ministrul de Externe e băiat bun, dar fără nici o experienţă pentru domeniul pe care il coordonează. Pur şi simplu poartă o căciulă prea mare.

Ministrul Economiei şi Finanţelor e un demagog fără nici un profil european, desemnarea lui in oricare funcţie a fost, este şi va fi o eroare. Tot un demagog irecuperabil este şi ministrul Muncii. Cei doi au acceptat mărirea iresponsabilă a pensiilor, punănd in pericol balanţele financiare ale ţării pentru o lungă perioadă de timp.

Ministrul Sănătăţii este un iresponsabil pe care l-am dat in judecată pentru calomnie. A refuzat in mod jalnic să pună in aplicare hotărări judecătoreşti şi nu a mai organizat de doi ani licitaţii pentru medicamente, ca să protejeze mafia care acţionează in domeniu.
Ministrul Transporturilor este o persoană cu care nu se poate purta nici un fel de dialog. A oprit in mod ilegal construcţia Drumului Naţional 66A, ceea ce e o bătaie de joc, pentru care am sesizat Parchetul.

Ministrul Educaţiei păstoreşte senin cel mai slab sistem de invăţămănt din Europa şi are nevoie de comisia convocată de mine ca să afle acest lucru.

In loc să muncească pentru binele comun, Guvernul actual seamănă cu un Consiliu de Administraţie in slujba mediilor economice.

Am suspendat şi cercetat de-a lungul timpului, pentru fapte grave de corupţie, trei dintre miniştrii acestui guvern, care răspundeau de economie, apărare şi telecomunicaţii.
Iar in ceea ce-l priveşte pe preşedintele Camerei Deputaţilor, acesta e o lichea politică.

Vă rog să primiţi expresia inaltelor mele sentimente de apreciere şi vă asigur că Romănia e gata să participe, şi in continuare, la efortul major presupus de construcţia europeană.



Textul de mai sus nu are ghilimele, dar e absolut real. Aşa a prezentat Traian Băsescu lumii, vreme de doi ani, administraţia din Romănia. Aşa a prezentat-o romănilor şi străinilor. Nu discut acum cătă dreptate are şeful statului intr-un caz sau in altul. Dar toate aceste persoane incondeiate permanent de la Cotroceni fac parte din echipa pe care domnia sa a impus-o forţat la guvernare in decembrie 2004. Sunt cei pentru ale căror probitate şi competenţă jura de-a lungul şi de-a latul ţării in timpul campaniei electorale. Oamenii aceştia nu au ajuns unde au ajuns impotriva voinţei lui Băsescu, ci tocmai datorită ei.


Intr-un moment ca acesta, evoluţia Romăniei depinde mai ales de incredere. A partenerilor europeni in Romănia şi a romănilor in cei care ii conduc. Altfel nu e posibilă nici o construcţie adevărată. Pe vremuri, existau politicieni din opoziţie care se plăngeau la Inalte Porţi in speranţa unei susţineri. Preşedintele Romăniei de astăzi e prima persoană aflată la putere care se plănge de propria "putere". Scrisoarea imaginară de mai sus putea avea orice alt destinatar. NATO, un mare investitor, o bancă...


Rămăne o singură intrebare, ce seamănă cu paradoxurile logice pe care le invăţăm la şcoală. Ce ar fi mai bine pentru Romănia? Să-l creadă destinatarii unor asemenea mesaje pe preşedinte? Sau să-l considere un mincinos?

×
Subiecte în articol: editorial