x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O ţară de bănci şi ministere

0
Autor: Lucian Mandruta 24 Ian 2009 - 00:00

Când m-am mutat, acum cinci ani, pe strada mea nu era nici o bancă. Uite-aşa, cartier mai vechiuţ, puţine magazine, câte o alimentară şi-o farmacie, în rest o croitorie închisă cu şipci de lemn şi câte o vulcanizare cu băieţi ştirbi şi murdari de vaselină.



România profundă, în varianta urbană şi de fapt cam superficială, o dată ce favorizează peticul în faţa cauciucului nou...

Acum, pe 300 de metri sunt cinci bănci (vulcanizarea a rămas, bancherii au şi ei maşini de serviciu). Nu văd niciodată coadă în faţa lor, nici măcar în zilele în care lumea îşi retrăgea, fără să pară pani-cată, banii.

Cum locul nu e ieftin, ca nimic altceva în Bucureşti, probabil că fiecare astfel de locaţie a costat vreo 200.000 de euro amenajarea şi mai costă vreo mie cel puţin în fiecare lună doar în chirie. Puneţi şi salarii, prime şi consumabile. Puneţi electricitatea (reclama de afară se bate cu cea a băncii din vecini, deci trebuie s-o faci cât mai mare şi luminoasă). Puneţi şi câte un mic deranj pentru autorităţile locale.

Bun, acum să zicem că banca are răbdare să-şi scoată banii în cinci ani.

Asta tot înseamnă că fiecare sucursală trebuie să aducă 4.000 de euro pe lună încasări, peste cheltuielile curente. Cum ar putea să facă asta, când în fiecare zi abia câteva persoane deschid uşa? Le jefuieşte?

Nu poate. Băncile s-au întins în lupta pentru cota de piaţă, lăsând la o parte orice speranţe de profit imediat. La fel a făcut şi statul:
Clădirile uriaşe lăsate în glumă de Ceauşescu sub numele de ministere au fost populate, în mod serios, cu oameni. Fiecare guvern care vine constată că Bucureştiul e plin de lume care trebuie plătită şi ale cărei servicii trebuie folosite. Mulţi şefi chiar asta fac toată ziua:

Imaginează sarcini pentru oamenii din dotare, pentru ca echipa să poată raporta că se ocupă totuşi cu ceva. Mulţi vor fi în situaţia lui Cain Alexandrovici, personajul lui Ilf şi Petrov, care şi-a concediat fratele, pe Abel. "Cain, ce-ai facut?", l-a întrebat familia, în lipsa Celui de Sus, scos din peisaj de epoca sovietică...

Adevărul e c-ar trebui să concediem mai ales din mediul privat.

Concedierile de la stat ar trebui interzise mai ales din raţiuniumanitare: unde să-i arunci pe oameni care nu sunt pregătiţi să se întâlnească cu realitatea dură de a face, mai degrabă decât a explica?

Logica lor e cea a hârtiilor şi ştampilelor, puterea lor e cea a personajului difuz şi colectiv în numele căruia fac totul greu şi complicat tuturor celorlalţi...

Credeam că statul comunist e unul birocratic. Însă de când s-a terminat cu el, birocraţia a crescut ca număr, în loc să scadă. În ultimii ani, tot ea a descoperit că la buget se adună tot mai mulţi bani şi a decis să îi împartă. Aşa am ajuns să avem, la stat, salarii mai mari ca la privat, aşa am ajuns ca banii băncilor de afară să deschidă sucursale unde merge funcţionarul de stat să se împrumute, pe baza unei adeverinţe care îi garantează, parcă pe viaţă, 30 de milioane şi week-enduri libere, să se plimbe cu maşină nouă, pentru care n-a făcut, cu adevărat, nimic...

Acum ceva vreme, ne-am bucurat că Nokia deschide fabrica de telefoane la Cluj. S-ar cuveni să nu jelim prea tare închiderea uzinei de stat de la Bucureşti.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de