x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O ţară greşită

O ţară greşită

de Sabina Iosub    |    05 Noi 2018   •   09:07
O ţară greşită

Un poliţist şi-a împuşcat copilul și apoi s-a sinucis. Poliţistul trecuse toate testele psihologice. 

Un senator e operat la ochi, dar poartă pistolul cu glonţ la el chiar şi aşa. Arma îi este furată din casă. Poliţia are nevoie de o zi ca să dea arma în urmărire pentru că nimeni nu găsea seria pistolului. Poliţia nu e supărată că senatorul îşi ținea arma aiurea ori că o armă umblă liberă pe stradă, ci că presa a aflat ştirea. 

Din 2004 - de 14 ani -, capitala României nu a fost legată direct la nicio autostradă. S-ar putea să avem noroc să se întâmple asta săptămânile următoare când o să se intre pe A3 direct din Bucureşti, și nu de pe centura Capitalei. Știţi câte persoane au condus Ministerul Transporturilor din 2004 până astăzi? 19! 17 dintre ei au păstorit construcţia tronsonului Bucureşti - Ploieşti! 17! 

Viaţa unui tânăr ars într-un incendiu a depins de cheful unor funcţionari care au refuzat să plătească unui spital din Belgia o datorie mai veche. Asta, culmea, în saptămâna în care se comemorau 3 ani de la tragedia din Colectiv. A fost nevoie de intervenţia ministrului şi de promisiunea premierului ca să se treacă peste capul funcţionarilor, iar tânărul să fie mutat în Belgia. De ce mutat? Asta e altă poveste. La 3 ani de la Colectiv, România nu e mai capabilă ca-n 2015 să-şi îngrijească arşii! Cine plăteşte orele pierdute de tânăr, ore capitale în cazul unui mare ars? El, toată viaţa!

Suporterii lui Dinamo, supăraţi pe felul în care joacă echipa, au urmărit şi blocat autocarul cu jucătorii. Vreun dosar penal? Din câte ştiu eu, niciunul!

Sunt doar câteva dintre scenele, faptele şi stările ţării ce poartă numele România. Fapte, cifre, stări din sănătate, ordine publică, infrastructură! Trei indicatori importanţi când e vorba de a calcula bunăstrarea unei naţiuni, starea de mulţumire a populaţiei şi gradul de dezvoltare al ţării! Oricum calculezi, când tragi linie, rezultatul sună aşa: suntem sărăci, nemulţumiţi şi lipsiţi uneori de cel mai elementar confort social! Şi, cel mai grav, priorităţile oamenilor politici sunt pur şi simplu altele. Ei mai caută proiecte de ţară, deşi stăpânesc peste o ţară care n-a trecut de stadiul de proiect, îşi inventează vendete personale uneori chiar în propriile fiefuri, visează la roluri de lideri regionali, deşi acasă la ei nu-i cred nici copiii de grădiniţă!

Mai nou, ne ratăm inclusiv propriile sărbători! Precum Centenarul pe care-l celebrăm în două locuri, ca să aibă fiecare pol de putere ceremonia lui!

Nu vi se pare că-s prea multe lucruri greşite în ţara asta?

×