x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O viziune românească asupra ”Primăverii de la Praga”

0
Autor: Serban Cionoff 20 Sep 2015 - 09:45
„O viziune eminamente românească asupra evenimentelor”, asta şi-a dorit Andrei Tinu să fie cartea „Scânteia de la Praga”(*). Carte în care, după ce a discutat cu unii dintre cei care au fost, direct sau indirect, martori ai evenimentelor denumite generic „Primăvara de la Praga şi a consultat arhivele diplomatice (din care a preluat în volum, pentru deosebita lor relevanţă, multe documente inedite), autorul dă răspunsuri la câteva întrebări despre semnificaţiile esenţiale ale acestor dureroase pagini de istorie recentă.

Tentativă binevenită mai ales dacă ne gândim că despre aceste evenimente avem, şi azi, o percepţie mai degrabă emoţională. Au apărut câteva lucrări substanţiale- „1968, Primăvara de la Praga în documente diplomatice. Ianuarie 1968- aprilie 1969”, coordonată de dr. Dumitru Preda sau crestomaţia „21 August 1968.Apoteoza lui Ceauşescu” coordonată de Lavinia Betea-, dar subiectul este departe de a fi epuizat.
Care sunt principalele câştiguri ale demersului lui Andrei Tinu? În primul rând, evaluarea nuanţată şi echilibrată a fenomenului atât de complex numit „Primăvara de la Praga”,prin punerea în balanţă a ceea ce a fost un pas înainte pe calea liberalizării activităţilor politice, economice sau intelectuale din Cehoslovacia, ca şi a limitelor şi neîmplinirilor acestui proiect. În acest sens, autorul citează estimarea unui diplomat iugoslav:„Actuala conducere de partid şi de stat din Cehoslovacia are o sarcină dificilă, deoarece trebuie să înfrângă, în condiţii economice destul de grave, atât reacţiunea internă care împinge spre aventurism, cât şi reacţiunea de tip stalinist, care nu vrea să părăsească funcţiile şi situaţia privilegiată”.

Pornind de aici, Andrei Tinu conchide:„Finalul dramatic al procesului de democratizare internă început în 1968 a avut drept cauze, pe lângă intervenţia militară a celor 5 ţări ale Tratatului de la Varşovia, lipsa unor experienţe şi expertize democratice ale liderilor reformişti, reacţia puternică de opoziţie a elementelor vechiului regim, lipsa de competitivitate a economiei cehoslovace şi, mai ales, interesul scăzut al Occidentului faţă de situaţia politică din interiorul blocului răsăritean.” Nu putea fi lăsat deoparte cel considerat personajul emblematic al „Primăverii de la Praga”, Alexander Dubcek. Fără a-i contesta meritele şi abnegaţia cu care s-a dedicat reformării PCC şi a societăţii cehoslovace, Andrei Tinu reţine „imaginea unui om slab, şovăielnic, incapabil să îşi asume responsabilităţile impuse de cea mai înaltă funcţie în PCC”: „Aşa se explică de ce în negocierile de mai târziu cu Moscova, Cehoslovacia nu a fost capabilă să –şi susţină cu fermitate poziţia”.
Desigur, nu se poate pune totul în seama unui singur personaj, fie şi dacă el a ocupat o poziţie de primă importanţă pe scena politică a vremii, dar asemenea exerciţii de de-mitizare sunt necesare mai ales atunci când este vorba despre de istoria recentă şi despre personalităţi în jurul cărora, încă, se păstrează legende „numai de bine” sau „numai de rău”.

Vorbind despre o evaluare echilibrată nu am vrut câtuşi de puţin să spun că Andrei Tinu diminuează sau subestimează importanţa „Primăverii de la Praga”. Dimpotrivă, el o tratează într-o manieră realistă, căutând (şi reuşind!) să stabilească raportul între aspiraţiile colective unui popor şi posibilităţile lor efective de împlinire, în condiţiile eternei şi mereu actualei confruntări a forţei dreptului cu dreptul forţei în relaţiile internaţionale.
Acelaşi spirit realist, echilibrat îl dovedeşte Andrei Tinu şi atunci când se referă la un alt subiect, încă, abordat mai ales sub impact emoţional. Mă refer la puternicul ecou internaţional al „Primăverii de la Praga” şi, în mod cu totul deosebit, al brutalei intervenţii în Cehoslovacia a trupelor celor 5 state din Tratatul de la Varşovia. Dar, dacă în ceea ce autorul numeşte „falia între partidele comuniste” europene sau de pe alte continente, lucrurile sunt de-acum bine precizate, atunci când discută despre poziţia statelor democratice din Occident, Andrei Tinu iese din litera abordărilor curente:„Ţările democratice s-au rezumat la critica invazia, ele nefiind în poziţia de a provoca forţele militare sovietice din Europa Centrală în mijlocul Războiului Rece, întrucât nici ele nu acţionaseră în conformitate cu normele internaţionale de drept, ca şi în cazul Vietnamului”.

În context, autorul discută atitudinea de espectativă pe care s-au situat Statele Unite, citându-l pe senatorul Mike Mansfield care vorbea despre similitudinea între „argumentele invocate de URSS în Cehoslovacia şi cele invocate de SUA în Vietnam”. Semnificativă este, mai ales, relatarea ambasadorului sovietic Anatoli Dobrînin despre reacţia preşedintelui Lyndon Johnson atunci când i s-a comunicat decizia conducerii PCUS de invadare a Cehoslovaciei: „Spre marea mea surprindere preşedintele (Lyndon Johnson n.n.) nu a reacţionat deloc. Mi-a mulţumit pentru informare şi a declarat că va discuta probabil cu Rusk( Dean Rusk, secretarul de stat n.n.) şi cu alţii dimineaţa următoare şi ne va da un răspuns, dacă va fi nevoie”.

Lyndon Johnson fiind acela care, într-un discurs rostit la San Antonio, făcea referire la o posibilă intervenţie a celor 5 state din Tratatul de la Varşovia în România şi avertiza:„Nu dezlegaţi câinii războiului!” Pasaj care, după cum îşi aminteşte Romulus Căplescu, prezent în acele zile la Praga, a fost introdus cu pixul în textul discursului de către secretarul de stat, Dean Rusk. Totodată,ambasadorul sovietic la Washington era convocat la Departamentul de Stat şi i se atrăgea atenţia asupra consecinţelor unei acţiuni agresive împotriva României.
Urmând demonstraţia lui Andrei Tinu ajungem la un alt subiect controversat (mai degrabă din considerente ideologice decât ştiinţifice) pe care autorul îl tratează în capitolul „Vocea distinctă a României”. De regulă, referirile la acest subiect se fac la cuvântarea rostită de Nicolae Ceauşescu miercuri, 21 august 1968 şi despre care Ilie Ciurescu (la acea vreme corespondent TVR la Praga ) îi va spune autorului cărţii: „Marele miting din Piaţa Palatului la care au participat peste o sută de mii de români, a avut un ecou internaţional fără seamăn. La dimensiuni planetare, Nicolae Ceauşescu a rostit atunci o cuvântare prin care a atras atenţia asupra gravităţii fără precedent a invaziei sovietice în cooperare şi în sincronizare masivă cu forţa militare masive bulgăreşti,poloneze, ungureşti şi est- germane. O alianţă în totalitate agresivă ,însă fără participarea României, care făcea atunci parte din lagărul socialist”.

Despre ecoul internaţional al cuvântării lui Nicolae Ceauşescu s-a vorbit şi, poate, se va mai vorbi, dar cred că este cazul să reiau o întâmplare evocată de către academicianul Răzvan Theodorescu şi pe care o consider relevantă pentru starea de spirit a românilor din acele zile. Cel care o istoriseşte se afla acasă la părinţii săi, printre invitaţi fiind şi un unchi, anticomunist notoriu. În momentul în care Răzvan Theodorescu a spus că se teme că acel pe care acum îl aclamă şi îl admiră va folosi acest capital moral pentru „o domnie autoritară”, unchiul său a ameninţat că pleacă de la masă „dacă cineva îl mai insultă pe acest mare erou al naţiunii române care este Nicolae Ceauşescu!

Cum a ales, peste nu multă vreme, Nicolae Ceuşescu să răspundă acestui uriaş capital de încredere pe care i l-au acordat românii (şi nu numai ei) ?- este un subiect pe care, peste ani, Dumitru Tinu îl va consemna în câteva amare cuvinte: „August* 68, marea păcăleală”.
Fireşte, rămâne,încă, de văzut în ce măsură cuvântarea liderului comunist român se baza numai pe o intuiţie politică aparte şi pe un curaj ieşit din comun. Trebuie, însă, precizat că, la acel moment, deciziile de politică externă luate de conducerea de partid şi de stat erau motivate şi susţinute de expertize realizate de diplomaţi de excepţie şi, câtuşi de puţin întâmplător, de analizele şi estimările făcute, la faţa locului, de jurnalişti redutabili. De un cert interes mi se pare informaţia pe care ne-o dă Romului Căplescu despre motivele pentru care la Praga a fost trimis acest veritabil desant de profesionişti ai presei române, care avea sarcina „să informeze cât mai complet despre ceea ce se întâmplă”.

„Comando de presă”( cum îl numeşte tot Romulus Căplescu) din care a făcut parte şi Dumitru Tinu, tatăl autorului cărţii de faţă şi care a lucrat exact aşa cum i-a recomandat lui Ilie Ciurescu şeful său de la TVR, Tudor Vornicu: „Să ai la tine tot!!! Ochi, urechi, hârtie, vorbe şi mai ales cap!”
De aceea, cred că sintagma „diplomaţi români la datorie într-o oră de cumpănă” pe care a creat-o Cristian Popişteanu (şi el, membru al acestui „comando de presă”) poate primi o meritată extensie de sferă aşa încât să includă şi modul în care au gândit, au simţit, au reacţionat şi au lucrat, împreună, diplomaţii şi gazetarii, asemenea întregii societăţi româneşti, în zilele de cumpănă ale lui August 1968.
„O sfidare a heghemonismului sovietic”(Mircea Geoană), „Un eveniment cu totul excepţional” (Adrian Cioroianu) sau „1968, victoria României”(Titus Corlăţean) sunt definiţii date unora dintre evenimentele marcante din acel August 1968. Evenimente care s-au regăsit, în cartea lui Andrei Tinu- „Scânteia de la Praga”-, într-o perspectivă nouă de analiză, din care au rezultat originale şi temeinice concluzii, după o remarcabilă demonstraţie inclusă în fapte.

--------------------------------------------------------------------------------------(*) Andrei Tinu „Scânteia de la Praga”, Editura CETATEA de SCAUN, 2015 .Prefaţă de prof.univ.dr Mihai Retegan, Postfaţă de Marian Cojoc
 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de