O vorba a lui Take Ionescu

La 10 iunie 1917 Take Ionescu tine un legendar discurs in Camera Deputatilor, vorbele lui de atunci fiind azi de o izbitoare actualitate.

In mai mult decat necesarul volum "Ministrii de Interne in Parlamentul Romaniei", volum scos de Constantin Gheorghe la Editura Ministerului Administratie si Internelor in 2004, dau peste legendarul discurs tinut de Take Ionescu in Camera Deputatilor la 10 iunie 1917. Un document exceptional, adus la cunostinta marelui public de initiativa autorului de a reproduce, din Monitorul Oficial, cuvantari tinute in Parlament de ministrii de Interne din Istoria Romaniei.

Romania se afla intr-unul din cele mai grele momente din istoria sa. Dupa un prim succes, datorat printre altele si descumpanirii dusmanului luat prin surprindere, Armata noastra sufera esecuri dupa esecuri.

La 12 noiembrie 1916, Regele paraseste Bucurestii. Il urmeaza, la 20 noiembrie 1916, Guvernul. La 23 noiembrie 1916 feldmaresalul Mackensen intra in Bucuresti.

Romania Mica devine si mai mica. Mica de tot.

Exodul populatiei, haosul din Moldova (un milion si jumatate de persoane se refugiasera in aceasta parte neocupata a tarii), loviturile tifosului exantematic - peste 100.000 de morti - , absenta oricarei raze de lumina pe frontul european provoaca o deruta nationala.

Elita se napusteste asupra clasei politice. Octavian Goga, aflat la Iasi, arunca impotriva lui Ionel Bratianu astfel de vorbe grele:

"Bratianu, cu fratii lui, seful unui angrenaj de exploatare a multimii, pastreaza si mai departe raspunderea. Nu cred ca va fi pedepsit acum, dar istoria va stigmatiza odata obrazul acestui om vinovat, meschin, dictator oriental, inconjurat de eunuci si slugi pacatoase".

La 11 decembrie 1916, dand curs solicitarii regale pentru un guvern de Coalitie, dintre partidele Opozitiei doar Partidul Conservator-Democrat al lui Take Ionescu se alatura PNL-ului lui Ionel Bratianu. Ministru de stat in guvern, unul dintre cei mai indarjiti sustinatori ai intrarii in razboi alaturi de Antanta, Take Ionescu gaseste de cuviinta sa raspunda valului de atacuri impotriva clasei politice.

Zice marele om politic in chiar debutul Cuvantarii din 10 iunie 1917:

"Din cele spuse iau intii acuzatia continuu repetata aproape sistematic in contra generatiilor din cei 50-60 de ani din urma, in contra operei claselor dirigente, opera reprezentata ca activitate coordonata prin partidele noastre politice.

Cunosc si eu lipsurile si pacatele si crimele daca vreti ale claselor dirigente, cunosc toate slabiciunile vietilor de partid, nu degeaba am fost de atitea ori la guvern ca sa nu le vad de aproape. Dar daca d-voastra vreti sa puneti toate slabiciunile unei societati in transformare numai asupra claselor diriguitoare, trebuie sa le dati tot numai lor si beneficiul celor bune care s-au infaptuit in dezvoltarea acestei tari.

Vreti numai socoteala greselilor? Dar extraordinara transformare a tarii noastre iesita dintr-un trecut care il stim in ce hal era, transformarea indeplinita prin miscarea din jumatatea secolului al XIX-lea si pina astazi aceea la activul cui o puneti?

Nu e dreapta socoteala d-voastra! Trebuie sa ziceti altfel, alte clase diriguitoare care s-au ridicat pe ruinele celor istorice, au dus si ele inainte opera de transformare si de dezvoltare a neamului nostru, iar astazi trece aceasta opera la clasele care au sa vie. Revendic pentru acei care au avut onoarea - cei morti si cei vii - sa duca sarcina Statului nostru, sa ia raspunderea tuturor pacatelor dar sa ia si meritul tuturor transformarilor celor bune".

Nu va trece mult timp si Istoria va da dreptate lui Take Ionescu. Romania Mica devine Romania Mare. Gratie si clasei politice atat de hulite intr-un moment de cumpana nationala.

Vorbele lui Take Ionescu sunt azi de o izbitoare actualitate. Impotriva clasei politice postdecembriste se duce o campanie de acuzatii violente. Nostalgicii unui Dictator luminat, beneficiar al unui capital electoral urias, gratie si placerii cu care face sarmale impreuna cu poporul, lucreaza din greu la adancirea sentimentului ca democratia e o inutilitate impovaratoare financiar. Cu banii dati pentru intretinerea Parlamentului - sugereaza ei. Poporul ar putea bea pe gratis cateva vagoane cisterna de bere si ar putea manca, tot pe gratis, o Coloana a infinitului de mici.

Se uita insa, ca si in momentul cand Take Ionescu isi tinea istoricul sau discurs ca aceasta mult hulita clasa politica postdecembrista a realizat tranzitia de la socialism la capitalism.

Ceea ce nu e de ici de acolo!

BARFE

O imagine simbol Dandu Patricianul il intruchipeaza in "Ciocoii noi cu bodyguard", romanul lui Dinu Sararu, pe omul de afaceri postdecembrist. Mai degraba siret decat inteligent, jucand la doua capete in politica (platind si Puterea, si Opozitia), imbogatindu-se din ordonante de urgenta, din hotarari de guvern date pe sest si comenzi de stat insemnate. Dandu Patricianul se desfata intr-un lux agresiv in ostentatia sa, lux de toapa care vrea sa recupereze timpul pierdut pe izlaz. Are un Mercedes sport decapotabil, de culoarea visinei putrede, culme a tehnicii occidentale, masina la care nu cuteaza multimiliardarul din Vest, cu care Dandu Patricianul umbla printr-un Bucuresti al Orientului, devastat de mizerie, saracie si neoranduiala, o capitala europeana doar in pliante. Intr-o duminica dupa-amiaza Dandu Patricianul se indreapta spre Opera Romana, unde i-a dat intalnire Erotida, balerina a carei stralucire joaca pentru barbati rolul unei Viagra estetice. Numai ca-n dreptul Palatului Regal, lasat de ani intregi intr-o reparatie absoluta, Mercedesul de Vegas se vede obligat "sa incetineasca brusc si chiar sa opreasca, stopat din cursa lui ambitioasa de o haita de ciini ajunsa in caldurile catalariei si fugarind o biata javra rosiatica". Mercedesul sport, decapotabil, minune a tehnicii si elegantei, in mijlocul haitelor de maidanezi din plin centru! O imagine-simbol a Romaniei postdecembriste, in care felia de lux nesabuit - vile, elicoptere, yahturi, masini sport - pluteste in marea de mizerie slinoasa.

LUMEA PRIN CARE TREC

Factorul aleatoriu Cu Ion Calafeteanu, autorul interesantului volum "Scrisori catre tovarasa Ana", cad de acord, la un taifas dupa dialogul in direct la tv, ca destinul individual sub dictatura stalinista a depins mult si de factorul subiectiv. Desigur, masinaria represiunii functiona implacabil. Ea avea insa, ca orice masinarie avand oamenii drept rotite, si rateuri. Astfel se explica de ce unii ajungeau la Canal si altora nu li se intampla nimic. Luam amandoi un exemplu din carte. In vara lui 1950 e adus in tara, de la Paris, Traian Vuia. Din nefericire, la 3 septembrie va muri. Marele savant o ducea greu in capitala Frantei. Practic, murea de foame. Te-ai astepta ca nimanui din Romania sa nu-i pese de ce se intampla cu asemenea personalitate. Traian Vuia are insa noroc. In vara lui 1948, Petru Groza primeste de la Paris trei scrisori, in care se vorbeste despre situatia grea a lui T. Vuia. Una e a unui discipol al savantului, inginerul Gabriel Brolo. Alta de la P. Ciolan, cel care il gazduia pe T. Vuia. In fine, cea de-a treia epistola venea de la George Boc, secretarul general al Amicalei Culturale a Romanilor din Franta. In septembrie 1949, George Boc soseste la Bucuresti si cere o audienta lui Petru Groza. Urmarea acestor demersuri? Petru Groza se da peste cap sa-l aduca pe Traian Vuia acasa, pentru a-i indulci traiul cotidian. Cum de s-a intamplat asa ceva? Petru Groza stia de insemnatatea lui Traian Vuia dinainte de razboi. Si si-a propus sa rezolve problema. Astfel, desi condamnat sa moara de foame in Franta, Traian Vuia a fost adus la Bucuresti intr-un context in care alti savanti erau trimisi la inchisoare!

NIMIC NU SE PIERDE

Saptamanalele de mondenitati interbelice organizau anual concursuri de frumusete rasunatoare. Nimic nou pana aici. Astfel de concursuri aduc, de regula, sporuri de tiraj. Concursul organizat de Realitatea ilustrata in 1929 il are in juriu pe Alexandru Vaida-Voevod, ministrul de Interne in Cabinetul PNT condus de Iuliu Maniu, vicepresedinte al partidului de guvernamant. Explicatia? Realitatea ilustrata apartine puternicului Trust de presa Adevarul-Dimineata. Cine-si putea permite sa refuze invitatia de a fi membru al juriului la un concurs de frumusete? Nici macar ministrul de Interne, viitor prim-ministru!