Oameni cu care e bine să nu ai de-a face

Din instinct, m-am ferit de o seamă de autori şi de cărţile lor, la fel cum m-am ferit de nişte oameni care ar fi putut
să-mi facă rău. La urma urmei, ce sunt cărţile, dacă nu adevărul despre cei care le scriu? Mi-au folosit mult, în scris şi în viaţă, ba chiar în viaţă mai hotărât decât în profesie, "Jurnalele", "Memoraiile" şi "Caietele" cu însemnări de atelier spiritual şi mărturisiri despre sine şi lume.

Nu cunosc ca vreun mare scriitor să fi lăsat un "Jurnal" măsluit de la un capăt la altul, în ideea de a oferi posterităţii un portret favorizant al său. De ce să trudeşti în gol zeci de ani pentru o recompensă de care n-o să ai parte? E absurd. În timpul pe care îl pierzi scriind un "Jurnal" contrafăcut, scrii mai bine două, trei romane şi primeşti, viu fiind, ceea ce meriţi.

Într-un târziu, dintr-un sentiment re­cu­perator, de student care a trişat în fa­cul­tate la unele cursuri, am cumpărat "Ca­ietele" unuia dintre românii noştri fai­moşi în Franţa, iar în anii de după 1990, traduşi şi editaţi şi la noi cu o cucernicie de naţiune vinovată. Cu unii oa­meni nu-i sănătos să ai de-a face în nici un fel. Tu le dai cinstit Bună ziua, fără să urmăreşti nimic dându-le Bună ziua, iar ei se duc în grabă acasă şi scriu şi tot scriu în "Caiete" cum te-au întâlnit pe stradă, într-un moment în care dânşii cugetau la idei înalte, ce diferenţă e între un salut pri­mit de la un Goethe şi unul de la un ins banal, ca tine, în ce fel le prejudiciază existenţa vecinătatea sau întâlnirile în­tâm­plătoare cu persoane ca tine, lipsite de statură intelectuală şi cât îi deprimă pe ei mulţimea contemporanilor trăind ca tine, gregar etc., etc. Un cârcotaş şi un ciufut rămâne un cârcotaş şi un ciufut şi după ce e tobă de carte. Să te ferească sfân­tul de anturajul unui căruia îi pute totul şi care se socoteşte îndreptăţit să aibă păreri categorice şi justiţiare despre cei care trăiesc, pur şi simplu, fără nă­zu­inţi filozofice, artistice sau publice. În "Caiete" apar, la câteva pagini odată, nu­me de români care îi scriu autorului, ex­pri­mându-şi cum pot şi ei simpatia. Admiraţia, e adevărat, poate să pornească din direcţii şi cu motive nu întotdeauna definite. Unii sunt stângaci când şi-o ma­ni­festă, dar ar fi cel puţin necuviincios să-i reproşezi unui om că te iubeşte greşit.

Recunosc că autorul Caietelor are toate virtuţile pe care ţi le consolidează o cultură întinsă şi un talent, care i-a adus pe bună dreptate notorietatea. Însă tot atât de adevărat e că e mai sănătos să-l laşi să-şi consume de unul singur fierea, să nu o reverse asupra ta, chiar şi când îi do­reşti numai binele. Citindu-i cartea, m-am sim­ţit spionat, anatemizat pentru tot ce-mi trecea prin cap citind-o, însoţit de replica sa plină de ranchiună şi de scârbă de lume la fiecare rând. La o singură carte rezişti, dar ce câştigi în plan intelectual, cunoscându-i-le pe toate, pierzi în încre­derea de sine şi în respectul pentru oa­meni. Făcând corect relaţia câştig şi pier­de­re, e mai bine să-l laşi în lumea lui şi să te îndrepţi spre alţi autori şi alte cărţi, care nu te scot vinovat de felul în care te-ai născut şi în care ţi-e sortit să trăieşti.