x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Oameni şi faze, 2007 partea a II-a

0
Autor: Cristina Bazavan 19 Ian 2008 - 00:00

Anul 2007 a fost un an foarte bun pentru industria de carte. Pentru România e frumos că, în timp internetul se dezvoltă exponenţial, iar utilizatorii de calculatoare sunt din ce în ce mai mulţi, vânzarea de carte e din ce în ce mai mare.

Anul 2007 a fost un an foarte bun pentru industria de carte. Pentru România e frumos că, în timp internetul se dezvoltă exponenţial, iar utilizatorii de calculatoare sunt din ce în ce mai mulţi, vânzarea de carte e din ce în ce mai mare. În plus, editurile au început să-şi dea seama că, dacă fac evenimente la lansarea cărţilor, acestea se vând mai bine.

În 2007 l-am întâlnit pentru prima dată pe cel pe care-l consider cel mai bun scriitor român al generaţiei postdecembriste, Filip Florian. Am fost acasă la el să fac un interviu şi l-am găsit timid, simpatic, povestindu-mi despre lumile cărora le dă viaţă cu atâta sinceritate şi simplitate, încât m-a emoţionat foarte tare. “E şi chin, că, na... aşa e scrisul. Dar atunci când e să fie bucurie e aşa de mare şi de frumoasă, încât cred că asta e noima, ăsta e sensul. (...) Într-adevăr, e un act de mare singurătate şi uneori mă ajunge singurătatea asta, nu pot să stau perioade foarte mari complet singur. După zece zile încep să simt nevoia să fiu înconjurat de oamenii care-mi sunt foarte dragi. Dar în perioadele de singurătate totală scriu cel mai bine.” Filip lucrează la o nouă carte în aceste zile, carte pe care la sfârşitul anului o vom găsi în librării.

 

Tot anul trecut am mai descoperit o carte minunată, “Tihna”, şi am aflat că autorul ei, Attila Bartis, e ungur de origine română. Partea frumoasă e că, la vremea la care am citit eu cartea, l-am întâlnit pe Filip, care e prieten cu Attila. Aşa că, la prima vizită a lui Atilla, l-am cunoscut. Erau amândoi pe terasă la Muzeul Ţăranului şi povesteam despre lumile pe care le creează, despre personajele care prind viaţă pe hârtia din faţa lor. Iar Attila îmi spunea lucruri care semănau cu ceea ce îmi declarase Filip în interviu. “Ştiu de ce sunteţi prieteni aşa de buni”, le-am zis atunci. “Aveţi trăiri aproape similare, mi-aţi povestit aproape la fel despre experienţa scrisului.” S-au uitat unul la altul şi s-au ruşinat, cumva. Romanul lui Attila Bartis, “Plimbarea”, a fost tradus, iar în primăvară îl găsim în librării.

 

Dacă aţi citit “Tihna” lui Attila Bartis ar trebui să căutaţi şi “Cartea vieţii mele”, romanul  autobiografic a lui Eugen Istodor. O dată cu cartea asta, cu care taie în carne vie în propriul suflet, m-am împrietenit cu Eugen. Pentru mine, Eugen Istodor e un Cosmin Bumbuţ cu vorbe; ce face Cosmin cu aparatul de fotografiat face Eugen cu pixul. Amândoi scot emoţiile de la oamenii obişnuiţi pe care-i fotografiază/ intervievează, dar în forma cea mai firească, de te şi miri cum au intrat în sufletul lor. După ce i-am citit cartea, am vrut să-i fac cadou “Tihna” lui Bartis, pentru că au o lume comună, dar m-am pierdut undeva pe drum.

Anul 2008 a început foarte bine în ceea ce priveşte industria de carte. The New York Times Book Review e tradus în româneşte şi apare la chioşcuri în fiecare luni, la două zile după apariţia americană. E un pas mare pentru piaţa de carte, chiar dacă Dilemateca nu se va simţi foarte bine la vânzări.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   carte

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de