x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Oameni speciali

0
Autor: Tudor Octavian 21 Mai 2007 - 00:00

Unii oameni se rătăcesc pănă şi intr-o cameră goală. Dacă nu e un talent, inseamnă că e un mod sucit de raportare la realitate, dar la fel de natural ca al indivizilor cu un simţ foarte dezvoltat al orientării. Am urcat o persoană, despre care ştiam că nu se descurcă nici cu străzile oraşului natal, in metroul din New York, fără să-mi fac cine ştie ce griji.

Unii oameni se rătăcesc pănă şi intr-o cameră goală. Dacă nu e un talent, inseamnă că e un mod sucit de raportare la realitate, dar la fel de natural ca al indivizilor cu un simţ foarte dezvoltat al orientării. Am urcat o persoană, despre care ştiam că nu se descurcă nici cu străzile oraşului natal, in metroul din New York, fără să-mi fac cine ştie ce griji. Trebuia să coboare la a patra staţie, staţia nu avea decăt o singură intrare-ieşire, iar sus, la capătul scării rulante o aştepta o compatrioată cu care se cunoştea. Nici o şansă de a se pierde. Cănd trenul a plecat şi ne-am făcut semne incurajatoare cu măna, mi-am dat seama că o inexactitate de abordare a traseului - ca să mă exprim drăguţ şi să nu spun o tămpenie, un băzdăc, o idee trăsnită - ar fi putut transforma o situaţie banală intr-o nebunie: persoana nu umbla cu nici un act la ea, ca să nu fie jefuită, nu vorbea engleza o iotă şi n-avea celular. In plus, cănd intra la ambiţie era greu să te inţelegi cu ea şi pe romăneşte. Trebuie spus că era o doamnă de cea mai bună condiţie, educată şi inteligentă, atăta doar că avea darul nobil al rătăcitului. După o jumătate de ceas, compatrioata, care o aşteptase in capul scării, mi-a telefonat impacientată. Normal ar fi fost ca persoana in stare să se rătăcească şi-n propria-i casă să apară, dar trecuseră mai multe trenuri şi nici pe peron nu se vedea nimeni. Se intămplase exact ce ar fi trebuit să-mi inchipui c-o să se intămple. Doamna cu darul rătăcitului mai avea incă unul, la fel de special: nu suporta mulţimea. Dacă o masă de oameni se revărsa din metrou şi o lua la dreapta, puteai fi sigur că doamna cu personalitate pe invers pornea hotărăt spre stănga. I-am spus asta prietenei sale, care şi-a amintit că staţia avea şi o mică ieşire de serviciu pe cealaltă stradă, pentru mecanici şi personal. Aici o aştepta, calmă şi surăzătoare, rătăcita.

Cu această ocazie a ieşit la iveală şi cel de-al treilea talent deosebit al persoanei: se rătăcea, dar nu lua nimic in tragic. Ştia că există un inger păzitor al aiuriţilor şi că ingerul avea să-şi facă treaba, ca de atătea alte dăţi, fără scandal şi fără incidente colaterale. Raiul e plin de ingeri cu insărcinări speciale, pentru că lumea e plină de indivizi care nu seamănă deloc cu ceilalţi şi trebuie protejaţi. Noi nu realizăm căţi sunt cu adevărat aceşti inşi, diferiţi de majoritate in numeroase privinţe, deoarece trăiesc ca şi cum am fi toţi la fel. Fără ei, viaţa ar fi plictisitoare. Datorită lor reuşim uneori să inţelegem ce importantă e excepţia şi că regula se defineşte prin raportare la excepţie. Ca să nu mai zic că doamna cu vocaţia rătăcirii mai are un har, poate cel mai interesant dintre toate. Intr-o staţie de metrou, unde nu se află decăt o singură ieşire, ea o descoperă pe a doua. Ceea ce inseamnă că va descoperi o uşă şi dintr-o inchisoare care nu are nici una.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de