x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Oamenii lui Basescu, oamenii lui Patriciu

Oamenii lui Basescu, oamenii lui Patriciu

de Oana Stancu Zamfir    |    02 Aug 2008   •   00:00

Cind Andrei Plesu a parasit Cotroceniul, dupa doar cinci luni de mandat, a dat vina pe arterele sale, prea slabe in fata ritmului de lucru impus de Traian Basescu. Tot sanatatea a fost si paravanul lui Renate Weber, care a reusit sa-l socheze pe seful statului cu comportamentul sau, dupa cum avea sa declare acesta intr-o emisiune televizata. Asta pentru ca Weber ar fi plins la despartire in biroul prezidential (?!), pentru ca ulterior sa fi devenit europarlamentar pe listele PNL si un critic acerb al presedintelui.



Cînd Andrei Pleşu a părăsit Cotroceniul, după doar cinci luni de mandat, a dat vina pe arterele sale, prea slabe în faţa ritmului de lucru impus de Traian Băsescu. Tot sănătatea a fost şi paravanul lui Renate Weber, care a reuşit să-l şocheze pe şeful statului cu comportamentul său, după cum avea să declare acesta într-o emisiune televizată. Asta pentru că Weber ar fi plîns la despărţire în biroul prezidenţial (?!), pentru ca ulterior să fi devenit europarlamentar pe listele PNL şi un critic acerb al preşedintelui.

Cînd şi Adriana Săftoiu a decis să-şi separe drumul de cel al lui Traian Băsescu, lîngă care a stat mai bine de şapte ani, tot de erodarea determinată de ritmul de lucru la Administraţia Prezidenţială s-a folosit pentru a evita să dea alte răspunsuri. Spre deosebire de Andrei Pleşu sau Renate Weber, Adrianei Săftoiu i se lipise cel mai bine eticheta de "omul lui Băsescu". Părtaş la stilul lui de a face politică, la guerrilla împotriva lui Tăriceanu. Plecarea de la Cotroceni a fost legată mai degrabă de conflictul cu Elena Udrea şi de felul în care Traian Băsescu s-a descotorosit de soţul ei, Claudiu Săftoiu, din fruntea SIE, au spus cei care au refuzat să vadă că, de la momentul "bileţelului roz", cînd Săftoiu a surprins arătînd public că nu a ştiut de existenţa lui, delimitările ei de excesele prezidenţiale erau tot mai evidente. Puţinele interviuri pe care le-a acordat după plecarea de la Cotroceni au lămurit că motivele demisiei au depăşit paradigma "Udrea": "Nu voi susţine niciodată varianta unei Românii în care un om are imaginea Mesiei", spunea într-un interviu în care nu s-a sfiit să arate că PD-L este guvernat de teama de Băsescu. (Iată aici şi posibilul răspuns la întrebarea "De ce în PNL şi nu în PD-L?")

După ce Renate Weber a făcut sprintenul salt spre PNL, cel făcut acum de Adriana Săftoiu fix în parohia lui Dinu Patriciu de la Prahova este suspect şi el de oportunism. Săftoiu nu are procese de conştiinţă cînd se duce la cel mai aprig
duşman al preşedintelui, la oligarhul care l-a împiedicat pe Tăriceanu să-şi dea demisia şi a spart Alianţa PNL-PD. De partea cealaltă, şi Patriciu/Tăriceanu punctează avînd de partea lor pe "cel mai loial om al lui Traian Băsescu". Care în percepţia publică a ultimelor zile este deja "omul lui Patriciu".

Asupra acestei absenţe a proceselor de conştiinţă aş vrea să mă opresc, urmărind un fir comun între cele trei personaje. Andrei Pleşu nu are nici o problemă să scrie la Adevărul lui Patriciu şi la Dilema Veche, tot a lui Patriciu. De asemenea, a acceptat să fie membru în board-ul Fundaţiei Dinu Patriciu.

Consilierul prezidenţial pe probleme de justiţie Renate Weber, care a trăit în biroul de la Cotroceni momentul arestării oligarhului, nu a avut nici ea rezerve în a se înscrie în PNL. Iar acum Adriana Săftoiu acceptă să candideze pentru un loc de parlamentar PNL.

Mă întreb dacă în cazul tuturor acestor oameni – pe care îi atribuim cu uşurinţă unui Băsescu sau unui Patriciu, asta chiar dacă îl savurăm pe Pleşu, o apreciem pe Weber pentru activitatea la Parlamentul European şi constatăm public efectul plecării lui Săftoiu de la Cotroceni asupra ieşirilor publice ale preşedintelui – putem vorbi de oportunism? Dacă cei trei oameni de dreapta ar fi virat-o spre stînga pesedistă cu uşurinţa cu care PD a trecut de la stînga la dreapta, atunci oportunism s-ar fi chemat. Acest fir comun Pleşu-Weber-Săftoiu spre liberali arată însă mai degrabă a respingere a politicii lui Traian Băsescu faţă de Tăriceanu şi Patriciu. "Traian Băsescu greşeşte! Patriciu nu e oligarhul care demonizează destinul României", spun cei trei prin îmbrăcarea hainei liberale. Şi-atunci, dacă Patriciu nu e diavolul în persoană, din cauza cui s-au rupt Alianţa şi guvernarea? Şi de ce?

×
Subiecte în articol: basescu editorial patriciu săftoiu