x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Oamenii noi

Oamenii noi

de Marius Tucă    |    17 Aug 2004   •   00:00

Promovarea "oamenilor noi" pare a fi cel mai important punct din programul partidelor pentru alegerile din aceasta toamna. Avand in vedere falimentul clasei politice in ansamblul ei, ideea poate parea salvatoare.

Problema este cine sunt "oamenii noi". Nu de altceva, dar si cei care nu vor mai fi pe liste la sfarsitul acestui an, "oamenii vechi" adica, au fost si ei candva "oamenii noi". N-are nimeni nevoie, cu atat mai putin partidele care vor propune acesti oameni, sa faca aceasta schimbare de dragul schimbarii.

Exista si ideea promovarii politicienilor tineri, "cu cat mai multi tineri cu atat mai bine!" De acord, numai ca nu e suficienta conditia de tanar - pentru a reusi, pentru a performa in politica. Vorba cuiva, exista "tineri" cu o mentalitate care-ti aduce aminte de vremurile apuse, atat de tineri incat te si in-trebi cand au apucat sa se contamineze. Si-n egala masura, exista oameni de 40-50 de ani care si-au facut din trecut o experienta pe care o exploateaza cu brio astazi. Dar hai sa spunem ca aceste cazuri ar fi extremele, sa nu generalizam.

Cred ca politica romaneasca are nevoie de profesionisti. Profesionisti care sa nu faca politica intamplator, ci pentru ca asta vor sa fie meseria lor. Si nu pentru un mandat, o guvernare sau pentru nu stiu ce post ocupat vremelnic prin administratie. Sa vada prin meseria de om politic un mod de viata, sa urmeze o cariera si nu sa faca din ea un mod de imbogatire.

Incet-incet, vor aparea pe scena politica oameni care vor inlocui amatorismul celor multi de astazi, oameni care isi doresc cu ardoare sa faca din politica o meserie. Aici este foarte importanta selectia pe care o fac partidele, mai ales cand e vorba de listele parlamentare.

Oamenii noi, tinerii, alte cadre ale partidelor trebuie sa fie inainte de orice buni profesionisti. Restul e slogan, vrajeala, demagogie!

×
Subiecte în articol: editorial