x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ochii care pot vindeca

Ochii care pot vindeca

de Maria Timuc    |    06 Mar 2011   •   20:51

Noi cunoaştem esenţa unui om de la "prima privire". Ştim dacă ochii care ne privesc poartă în ei tristeţe sau dezamăgire, încântare sau bucurie, ştim dacă suntem priviţi cu sentimente plăcute sau cu unele... ne­prietenoase. Ştim, de asemenea, că şi privirile noastre trădează adesea ceea ce nu vrem, nu putem sau nu îndrăznim să spunem. Ochii şi pri­vi­rea unui om sunt o sursă imediată de cunoaştere şi încă una... care poate fi falsificată doar pentru scurte momente.

Se spune că sunt oameni care pot "deochea" prin privire. Ce înseamnă deochi? Înseamnă că aceşti oameni pot transmite o energie negativă atât de puternică altui om, încât îl pot îmbolnăvi pe loc. Noi putem transmite prin ochi energii de care nu suntem conştienţi. Putem transmite prin ochi vindecare sau boală, dragoste sau ură, respingere sau atracţie, blândeţe sau agresivitate. Cum se face însă că aceste emoţii nu se mulţumesc doar să fie văzute, cât să se şi transfere celui privit, căci aceasta-i semnificaţia deochiului. Energia se transmite printr-o privire rea.

Mulţi iniţiaţi au imaginat exerciţii de "privire" între două persoane în scopul vindecării şi descoperirii de sine, dar şi pentru că, privind pe cineva câteva clipe, devenim conştienţi de existenţa comunicării prin "privire". Transmitem o trăire şi primim o trăire de la celălalt şi, în scurt timp, putem identifica şi conţinutul acelei trăiri. Părţi stranii ale personalităţii noastre, aspecte inhibate cine ştie când de-a lungul vieţii, apar în conştiinţă privind un alt om. Unii plâng sincer şi fără nici o explicaţie numai prin acest exerciţiu scurt de privire. Privirea celuilalt transmite un impuls vindecător, inconştient, în acelaşi timp, sau un mesaj de iubire, care-i deblochează celeilalte persoane automat sentimentul de a nu fi fost iubită. Un scurt exerciţiu de privire demonstrează pe loc faptul că noi comunicăm şi fără cuvinte, noi ne transmitem unii altora sentimente, trăiri şi gânduri printr-o simplă privire. Chiar dacă nu suntem conştienţi imediat sau întotdeauna de această comunicare, ea se întâmplă şi poate fi vindecătoare sau, în unele cauzuri, dăunătoare.

N-aş fi scris, poate, articolul acesta dacă nu m-ar fi abordat o cunoştinţă tocmai din pricina acestei probleme: "Nu ştiu ce să fac, lumea zice că sunt un om periculos! Că distrug prin privire, şi eu simt că fac asta. Vreau să înţelegi, nu fac rău nimănui fizic, nu fizic sunt periculos, sunt pe­riculos energetic, transmit ceva distructiv din mine!". Omul era chinuit la modul real al cuvântului din pri­cina acestei stări şi, în vreme ce-mi spunea asta, mă privea cu nişte ochi de un albastru clar, frumos, dar tăios şi care transmitea ceea ce spunea... Când "ştim" că transmitem o energie negativă poate fi mai chinuitor decât atunci când o primim ocazional de la cineva. Când ştim că "suntem capabili de deochi", ne recunoaştem capacitatea de a transmite prin ochi emoţii negative oamenilor din jur, dar aceasta nu-i o soartă necru­ţă­toa­re, cât o situaţie care poate fi schimba­tă. Toţi oamenii pot emite negativitate prin ochi, dar o fac mai mult aceia con­vinşi că o fac (în popor se spune că cei întorşi de la ţâţă au această pro­blemă). Schimbarea convingerii ne­gative este primul pas către vindecare.

Al doilea pas este înţelegerea faptului că noi putem privi un alt om cu intenţie iubitoare, cu multă căl­du­ră şi bunăvoinţă, iar privirea în­căr­cată cu aceste intenţii se transmi­te altui om. Astfel, în loc să deochem oamenii, îi putem vindeca. În loc să transmitem părţi negative, distructive ale personalităţii noastre, putem transmite intenţionat stări capabile să vindece. Intenţia din privire ar putea fi taina... şi cauza deochiului, nu faptul că cineva este în esenţă distructiv. Nimeni nu-i sută la sută distructiv, nimeni nu are în structura perso­nalităţii sale doar emoţii negative; un om este compus dintr-un noian de emoţii şi trăiri şi, prin intenţie şi concentrare conştientă, el poate deveni un vindecător, în loc de un distrugător.

Aşadar, putem privi cu intenţii frumoase şi, prin această privire, sti­mulăm în celălalt frumuseţea, dar şi capacităţile latente de vindecare. De aceea se poate ca o singură privire concentrată, puternică, sinceră şi profund iubitoare să aducă vindecare chiar din ochii care au crezut în răul din ei. În ochi există şi rău, şi bine. În ochi e tot ce e-n om, în personalitatea sa; o parte bună şi una rea. Dacă priveşti intenţionat cu partea bună, ochii tăi devin vindecători!

×
Subiecte în articol: editorial