Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un cunoscut miliardar neamţ s-a sinucis după ce a pierdut 6 din cele 11 miliarde de euro pe care le avea. Asta s-a întâmplat pe la începutul anului 2010, când criza financiară mondială prindea aripi prin lumea întreagă. Ştirea aceasta a făcut înconjurul lumii; motivaţia stranie a miliardarului, aceea de a nu suporta ruşinea şi dezonoarea pe care i-o aducea pierderea în sine, a fost privită cu stupoare de majoritatea oamenilor. Deci, nu lipsa banilor era problema, ci ruşinoasa situaţie de a-i pierde. Era aici vorba despre percepţia valorii de sine. Omul, care fusese în stare să piardă, uitase în interiorul său că era acelaşi om care câştigase atât de mult. În mintea sa s-au cuibărit neputinţa, judecata de sine, devalorizarea, sentimentul ruşinii, al pierderii, al lipsei de speranţă, al incapacităţii şi al dezastrului. Această parte negativă din sine a decis că cel care pierduse trebuia distrus.
Deşi nu ştiu în mod concret cum a gândit omul acela – exceptând câteva detalii pe care mi le-a dat un compatriot de-al său, cazul lui îmi apare adesea în minte. Când este vorba despre pierdere şi câştig, despre prăpastia care ne desparte prin simpla percepţie a lucrurilor, despre ceea ce ne face fericiţi sau nefericiţi, despre subiectivitatea umană, ca trăsătură esenţială a existenţei, îmi amintesc de acest miliardar. Şi-mi dau seama că ceva din mine îmi spune răspicat că el, la fel ca noi toţi, a fost victima percepţiei sale negative. În diferite situaţii de viaţă reacţionăm diferit pentru că percepem diferit. Ceea ce este straniu în cazul amintit este faptul că acelaşi om, care a izbutit să câştige 11 miliarde, n-a izbutit să piardă 6 miliarde. Acelaşi om care urcase pe culmile bogăţiei a coborât în sufletul său pe culmile disperării. Acelaşi om care a atins succesul nu
şi-a îngăduit jumătate de eşec. Asta nu se potriveşte nici măcar unei mentalităţi de „neamţ”, este ceva cu totul atipic şi special. Dar este ceva ce ni se poate întâmpla tuturor, bineînţeles la alte dimensiuni, într-o dinamică diferită şi în situaţii de viaţă diferite. Pierzând banii, omul acesta şi-a pierdut sentimentul valorii personale.
Noi putem să ne pierdem sentimentul valorii de sine prin... pierderi cu mult mai mărunte, cu mult mai puţin semnificative, cu mult mai banale. Un copil îşi poate pierde sentimentul valorii personale dacă profesorul îi spune într-o zi „eşti idiot, nu eşti în stare de nimic”. Un copil îşi poate pierde respectul şi încrederea în sine dacă mama sau tata îl critică neîncetat. Un adult îşi poate pierde sentimentul valorii personale dacă este părăsit de o persoană iubită. Un om oarecare îşi poate pierde sentimentul valorii personale dacă intră în şomaj, dacă i se micşorează salariul, dacă nu este apreciat de şefii săi, dacă nu-şi găseşte o slujbă sau dacă resimte o acută lipsă de sprijin în mediul social sau familial. Micile pierderi ale vieţii pot fi percepute ca nişte catastrofe în interiorul unui om, cum aceleaşi situaţii pot fi percepute de alţii ca nişte stimului pentru a câştiga, pentru a-şi arăta valoarea. Percepţia este cheia problemei, căci viaţa conţine şi pierdere, şi câştig. Cel ce se aşteaptă doar la câştig, doar la succes, doar la izbândă şi toate acestea fără nici un preţ colateral va percepe până şi binele ca fiind cam... rău. Cel ce nu vede toate părţile experienţei umane şi nu acceptă confruntarea, uneori grea, alteori dureroasă, cu pierderea, cu eşecul, cu boala, cu multitudinea de percepţii umane, cu multitudinea de comportamente umane, poate ajunge într-un punct de răscruce al propriei sale percepţii. Degeaba
ne-ar sta la picioare şi nişte scări de aur care duc la cer dacă noi percepem că două trepte rupte pe parcurs devin pricină de disperare şi gândire negativă. Degeaba ne-ar iubi şi Dumnezeu în persoană, căci dacă noi nu percepem iubirea Lui şi gândim că nu există, nu vedem iubirea lui Dumnezeu. Sunt oameni care percep fericirea doar pentru că au pâinea pe masă în fiecare zi. Sunt alţii care se simt valoroşi din cele mai neînsemnate motive şi de aceea viaţa lor devine preţioasă şi importantă. Iar asta ne spune făţiş şi fără urme de îndoială că nu contează atât ce pierdem sau ce câştigăm, cât felul în care percepem pierderea sau câştigul. Nici o fiinţă nu-i mai puţin valoroasă în ochii existenţei pentru că a pierdut miliarde sau 5 lei. În ochii existenţei nu se văd rataţi, ci numai fiinţe care există pentru că merită asta. Să percepem existenţa ca pe o valoare ce ne-a fost dăruită de Dumnezeu, este cheia care ne ajută să înţelegem că, orice am pierde, nu suntem pierduţi.
