x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Oglinda din lift

0
Autor: Tudor Octavian 22 Ian 2009 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



Mi-am dat seama ce subiect mare e oglinda din lift destul de târziu, la câţiva ani după ce am început să lucrez la Casa Scînteii. În toate lifturile cu oglinzi, cu care aveam de-a face, acestea erau sparte. De unde şi eroarea logică instaurată în mintea mea că spartul oglinzilor din lifturi era o chestiune de normalitate.

În liftul cu care am urcat în prima mea zi de Casa Scînteii oglinda era întreagă. Arăta ca o oglindă care tocmai fusese montată. În ziua următoare, din ea mai atârna, într-unul din şuruburi, un ciob. Subiectul, prin urmare, era şi a rămas, războiul omului cu chipul său.

Mulţi din muncitorii şi intelectualii din Casa Scînteii îşi detestau mutra şi se răzbunau pe oglinzile din lifturi. Oglinzile din toalete erau sparte mai rar, de regulă în toaletele tipografiilor. Acasă, bărbaţii care nu se iubeau sau erau într-un veşnic conflict cu înfăţişarea lor nu spărgeau oglinzile, fiindcă şi-ar fi denunţat astfel frustrările, dar în lifturi, fără martori, fără putinţă de a fi dovediţi, desfiinţau oglinzile. Dacă ar fi filmate porcăriile la care se dedau unii, când sunt singuri în lift, am înţelege mai bine firile primitive, recalcitrante la convenţiile sociale. Cât de barbar poate fi individul în timpul unei curse scurte şi solitare de câteva etaje? În liftul comun, pentru tipografi şi redactori, din Casa Scînteii, am dat mereu peste dovezile unei veritabile întreceri în abjecţii, în spaţii închise şi cu scadenţa scurtă. Frustratul are la dispoziţie câteva secunde, ca să spargă oglinda, să scuipe pe pereţi, să scrie măscării şi chiar să urineze. Faptul că pot să fie câteva clipe complet liberi de controlul social le dă unora o stare de jubilaţie, pe care n-au mai încercat-o. Călătoria cu liftul le stimulează o nevoie îndelung reprimată de răzbunare. Oglinzile care apucă sa devină jegose şi familiare prin degradare în timp nu mai sunt sparte. Sunt agresate doar de îndată ce-s montate, doar oglinzile noi, strălucind de prospeţime industrială. Perfecţiunea tehnică e resimţită de frustraţi ca un afront. E ca şi cum cineva ar insista să le amintească mereu ce feţe neterminate şi chinuite au, ce priviri duşmănoase şi suspicioase le-a hărăzit natura, ce apăsat le-a scris pe frunte soarta: Vai de mine şi de tot neamul meu!

Pentru foarte multă lume oglinda n-a fost o invenţie providenţială.

Unii ar fi trăit mai liberi doar cu felul în care se oglindeau în purtarea celor din jur. Unii suportă să se privească în oglindă din când în când, dar nu zilnic, nu de câteva ori în zi.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de