x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Oglinda spartă a parvenirii noastre

0
Autor: Victor Ciutacu 03 Sep 2007 - 00:00
Oglinda spartă a parvenirii noastre


Dincolo de cuvintele mari şi de cele mai multe ori false, slujitorii Domnului, tocmai fiindcă au o uriaşă influenţă asupra celor pe care-i păstoresc, ar trebui să se ridice, mai ales prin comportament, deasupra turmei. In principiu, preot sau (mai ales) călugăr te faci fiindcă simţi că asta ţi-e vocaţia, nu pentru că, la un moment dat in viaţă, bastonul din raniţa implinirii ecumenice s-ar putea să-ţi slujească in exercitarea atribuţiilor de Patriarh.



Nici două săptămăni nu ne mai despart pănă la data cănd Colegiul Electoral Bisericesc il va alege pe noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romăne (BOR). Cum Clerul nu trăieşte in vreun plan paralel cu societatea in mijlocul căreia există, pe măsură ce data scrutinului se apropie, loviturile sub centură pe care taberele de susţinători ai previzibililor candidaţi şi le aplică se inteţesc. Din nefericire, această lume nu se poate detaşa de acţiunile atăt de blamatei clase politice.


In ciuda ipocritelor apeluri publice la rezolvarea propriilor probleme in interiorul organizaţiei, fără ingerinţe sau sprijin din lumea mirenilor, teoretic dăruiţii cu har divin nu se pot abţine să se comporte exact ca aceia pe care trebuie să-i aducă pe calea cea bună. Intr-o goană disperată pentru acapararea controlului instituţiei care conduce detaşat in topul increderii şi a beneficiilor date de poziţia supremă intr-o ierarhie de tip aproape militar, inaltele feţe bisericeşti (mai la fereală) şi grupurile de interese care gravitează in jurul lor (aproape pe faţă) complotează, se ameninţă direct sau doar işi arată pisica unii altora, urzesc alianţe, se sfărtecă reciproc…


E de inţeles, omeneşte vorbind, că o miză uriaşă e-n stare să tulbure autocontrolul unor oameni (aproximativ) normali. Dar, dincolo de cuvintele mari şi de cele mai multe ori false, slujitorii Domnului, tocmai fiindcă au o uriaşă influenţă asupra celor pe care-i păstoresc, ar trebui să se ridice, mai ales prin comportament, deasupra turmei. In principiu, preot sau (mai ales) călugăr te faci fiindcă simţi că asta ţi-e vocaţia, nu pentru că, la un moment dat in viaţă, bastonul din raniţa implinirii ecumenice s-ar putea să-ţi slujească in exercitarea atribuţiilor de Patriarh. Tocmai de aceea, deşi necesitatea desemnării unui Intăistătător al cultului religios ultramajoritar (al doilea, ca număr de credincioşi, din spaţiul Ortodoxiei) este evidentă, inclin să opinez, ca biet păcătos ce mă aflu, că mai multă decenţă in lupta sutanelor n-ar strica deloc. Ba, dimpotrivă, cred că ar putea da o notă de salutară sobrietate in lumea tot mai frivolă care incearcă să-şi scuze hidoşenia privindu-se cu voluptate intr-o oglindă spartă.


Aparent independentă de văltoarea politică, viaţa Bisericii este, in realitate, extrem de influenţată de acţiunile (subterane sau la vedere) şi deciziile vremelnicilor aleşi/numiţi in funcţii de demnitate publică. Iar fiecare dintre inaltele feţe politice incearcă - după pricepere, acces la resursele financiare bugetare, pondere parlamentară sau tupeu - să influenţeze mişcările de la vărful BOR, să-şi asigure sprijinul Armatei Domnului şi - de ce nu? - s-o controleze. Să fie clar, nici un lider politic nu face vreun gest gratuit. Alocările suplimentare de bani de la stat pentru evenimente de existenţa cărora credincioşii adevăraţi ştiau demult, participările in exces (musai televizate) la momente care se adresează in teorie doar creştinilor practicanţi, avalanşa de propuneri pentru construcţia Catedralei Măntuirii şi, nu in ultimul rănd, buluceala de la catafalcul fostului Patriarh Teoctist nu sunt nişte spontaneităţi izvorăte din sufletele calde ale unor credincioşi, ci acţiuni interesate, cu substrat politic evident.


Deşi am lăsat la urmă şi-mi provoacă greaţă, nu pot evita subiectul subitei regenerări, ca de obicei in apropierea momentelor importante, a CNSAS, una dintre cele mai nocive structuri din existenţa Romăniei moderne. Această instituţie - care, in loc să ne impace cu propriul trecut, invrăjbeşte inutil o societate intr-o perpetuă căutare - este folosită ca armă şi in evidenta campanie electorală pentru alegerea Patriarhului, conform obişnuinţei, de toate părţile implicate. Dacă societatea romănească tot e cuprinsă de accese bruşte de spălare morală, demers declamat ritos şi in care personal nu cred, petele negre din trecutul unora dintre inalţii ierarhi trebuie scoase la lumină fără a se face diferenţieri intre diferitele categorii sociale sau derogări de la lege. Insă curăţenia spirituală, chiar şi aşa originală precum cea de la noi, e un deziderat care, după umila mea părere, n-ar trebui să aibă nici o legătură cu şantajul, răzbunarea şi traficul de dosare.


Asemeni celorlalte culte recunoscute de stat, Biserica Ortodoxă are tot dreptul din lume, dacă pretindem că trăim intr-o democraţie, să-şi aleagă noul Patriarh conform propriilor norme şi statute. Documente care, intre noi fie vorba, nu contravin legislaţiei in vigoare şi nici nu fac vreo referire la lustraţie. Dacă tot ne-am apucat să fălfăim curăţenia morală ca stindard al parvenirii noastre de tip capitalist, poate că primul pas ar fi să acceptăm că desemnarea prin vot a Intăistătătorului nu e nici scrutin prezidenţial, nici referendum…
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de