x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Oglinzile din casa doamnei L.

0
Autor: Tudor Octavian 03 Sep 2010 - 00:00
Doamna L. nu ne-a permis s-o fotografiem.Fotografiaţi casa, tablourile, pisica, aragazul, ce vreţi voi - a zis ea - dar nu pe mine. Femeia pe care vreţi voi s-o fotografiaţi nu sunt eu. Doamna L. avea 86 de ani şi de la vârsta de 70 de ani a spart toate oglinzile, inclusiv marea oglindă cu ramă franţuzească din secolul al XVIII-lea din hol. Doamna L. avea dreptate: era prea urâtă ca să mai fie ea. Nu c-ar fi fost vreodată o frumuseţe, dar etatea şi necazurile i-au stâlcit şi trupul, şi faţa.

Când spunem că unora li se citesc gândurile pe frunte, ar trebui să mergem mai departe şi să observăm că la unii e peste tot ceva de citit. Până şi-n mersul Doamnei L. se citea ceva. Mergea târşâit, dar grăbit, de parcă ar fi voit să fugă de ea însăşi şi aştepta doar un moment de neatenţie ca să dispară. Nu să moară, ci să nu mai fie. E bine să ne iubim noi pe noi. Dacă nici noi nu ne iubim, atunci cine? Doamna L. nu s-a mai iubit deloc de la 40 de ani, când a fost arestată şi condamnată la 20 de ani de temniţă grea. Sunt om ca şi ăştia care m-au trădat şi ca ăia care m-au judecat - a zis doamna L. - iar dacă n-am nici un motiv să-i respect ca oameni, de ce m-aş mai iubi pe mine, care sunt un om ca şi ei, care am trăit laolaltă cu ei şi în felul lor?

Când eram tânără, în oglindă îmi vedeam tinereţea, nu chipul - spunea doamna L. Îmi comparam tinereţea cu a persoanelor din jurul meu, cu a altor tineri şi aveam mereu o mulţime de motive ca să mă uit şi în ziua următoare în oglindă. Azi, ce să mai compar, bătrâneţea, ruina? S-o compar pe străina din oglindă cu alţi străini trecuţi de 80 de ani? Am fost deşteaptă că nu m-am mai uitat în oglinzi chiar mai înainte de a le sparge. Le-am spart, fiindcă nu reuşeam să le ignor cu totul. Ar fi trebuit să nu-i mai văd niciodată nici pe ai mei îmbătrânind, nici pe alţii cum cedează în faţa timpului, cum se turtesc şi se cofleşesc ca merele stricate. Aici e toată nenorocirea, că ne oglindim în îmbătrânirea celorlalţi.

Dac-aş fi putut să nu mai văd nici un cunoscut îmbătrânind, aş fi rămas definitiv tânără. Oglinzile le-am spart, dar cu bătrânii care se îmbulzesc în viaţa mea, ca să îmbătrânim împreună, ce-i de făcut? Cum fotograful continua să ia imagini pe ascuns, doamna L. s-a interesat de costul aparatului. Colegul meu lucra cu un Sony digital de 200 de euro. Nu era o sculă profesională, dar era una destul de bună ca să fotografiezi prefăcându-te că te joci. Doamna L. a scotocit pe sub aşternuturi, de unde a scos două hârtii de câte 100 de euro. Luat pe neaşteptate, colegul meu i-a dat să vadă aparatul. Uite de la mine 200 de euro, i-a zis doamna L. şi a zdrobit digitalul de perete. E ciudat câtă forţă au bătrânii, când e să dovedească, fără putinţa unei replici, ceva. Şi aparatul de fotografiat, a zis doamna L., e tot o oglindă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de