x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Oligarhia împotriva naţiunii

0
Autor: Adrian Severin 24 Feb 2009 - 00:00

Statul român este stat naţional, unitar şi indivizibil - spune Constituţia României. Cu bucuria unei mari descoperiri, preşedintele românilor a citit acest text pe toate posturile de televiziune, scoţând legea fundamentală din buzunarul de la spate al pantalonilor, unde, chipurile, o poartă mereu. Aşa buzunar, aşa lectură. În numele acestei Constituţii, şeful statului român a rugat UDMR să nu-i mai purifice etnic pe românii din secuime.



Stat naţional nu înseamnă etnic. Stat unitar nu înseamnă centralist. Stat indivizibil nu înseamnă nestructurat. În orice lege, dispoziţiile se completează una pe alta, se sprijină una de alta şi se explică una prin alta. Privită ca un tot coerent, Constituţia României nu lasă loc de interpretări naţional-autoritariste. În sensul Constituţiei, cuvântul "naţional" face trimitere la "naţiunea civică", naţiune formată din toţi cetăţenii ţării, indiferent de originea lor etno-culturală. Cuvântul "unitar" explică doar că forma de organizare nu este cea federală, formă, dimpotrivă, admisă la nivelul UE, care este o federaţie de state-naţiune. Cuvântul "indivizibil" indică excluderea posibilităţii ca România să fie împărţită în mai multe state (fie ele şi "româneşti"), dar este perfect compatibil cu principiul, de asemenea constituţional, al autonomiei locale: autonomie teritorială stabilită însă pe baze civice, iar nu etnice. ("Autonomia culturală", invocată de unii, ţine de domeniul spiritual şi de aceea nu poate avea conotaţii teritoriale.) Toate aceste lucruri erau deja clarificate. Doar câteva grupuscule de radicali nostalgici, ignoranţi întârziaţi sau rătăciţi manipulaţi mai formulau întrebări asupra lor. De ce se reia discuţia, şi încă la cel mai înalt nivel al statului?! (Tot aşa cum reîncepe dezbaterea sterilă asupra drepturilor colective, când este evident că nu dreptul poate fi colectiv, ci titularul său, iar când acesta este lipsit de personalitate juridică - cazul minorităţilor naţionale - dreptul se acordă individual membrilor comunităţii, care îl exercită împreună. Asemenea drepturi sunt prevăzute de Constituţia României şi nu au creat probleme.) Reinterpretarea Constituţiei are loc din aceleaşi motive din care acelaşi domn Băsescu doreşte revizuirea ei: spre a transforma o lege modernă într-una primitivă şi o Românie democratică într-o Românie autoritaristă.

La începutul anilor '90, abia debarasaţi de regimul naţional-comunist, românii căutau soluţii naţionaliste pentru organizarea lor post-totalitară atât din inerţie, cât şi din cauză că, pe când blocul sovietic dispăruse, iar blocul euro-atlantic nu li se deschisese încă, ei rămăseseră pe cont propriu. De aici s-au născut dispute interetnice.

Ulterior, la mijlocul anilor '90, proiectul naţionalist tradiţional s-a transformat în proiect naţional modern. Înţelegând că în concurenţiala lume multipolară promovarea agendei naţionale presupune mobilizarea tuturor resurselor umane interne simultan cu obţinerea solidarităţii externe, majoritatea românească a decis să asocieze la conducerea statului şi minorităţile. Din situaţia de eterni petenţi, minoritarii deveneau automat decidenţi. Din condamnaţi la opoziţie ei obţineau permanenţa la guvernare. Un dualism guvernamental româno-maghiar de facto era asociat cu un multiculturalism parlamentar de jure. Un minister al minorităţilor se ocupa de integrarea transculturală inclusiv prin măsuri afirmative, iar partidele politice principale începuseră să propună programe pentru minorităţi. O dată cu primirea unui monopol al puterii, partidelor etnice li se retrăgea astfel monopolul de reprezentare a comunităţilor etnice. Statul român civic şi multicultural, solidar şi coerent - adică naţional, unitar şi indivizibil - se ridica pe umerii tuturor cetăţenilor săi egali în şanse şi în demnitate.

Acest proiect naţional este azi abandonat. Nu însă pentru că ne întoarcem la naţionalism, ci pentru că ne descompunem în oligarhii locale. "Baronii" români, maghiari, romi şi de alte naţionalităţi vor să reînvie "ţările" medievale (a Secuilor, a Ardealului, a Vrancei etc.), pe care să le stăpânească eliminând controlul democratic al puterii. În România indivizibilă a domnului Băsescu nu etniile sunt epurate, ci democraţia. Pe ruinele ei preşedintele dă comanda: "Oligarhi din toate ţările, uniţi-vă!".

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de