x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Omul care a murit de şapte ori

0
Autor: Tudor Octavian 06 Iun 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Domnul Belcea a murit prima oară la 28 de ani. E ca şi mort, au spus medicii, cu ce a păţit el la plămîni, n-are, săracu’, nici o şansă. Tot ministerul a strîns bani ca să i se facă o înmormîntare frumoasă. Nu există înmormîntări urîte, însă, cînd omul n-are noroc şi se stinge din viaţă tînăr, lumea apreciază o înmormîntare frumoasă.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Domnul Belcea a murit prima oară la 28 de ani. E ca şi mort, au spus medicii, cu ce a păţit el la plămîni, n-are, săracu’, nici o şansă. Tot ministerul a strîns bani ca să i se facă o înmormîntare frumoasă. Nu există înmormîntări urîte, însă, cînd omul n-are noroc şi se stinge din viaţă tînăr, lumea apreciază o înmormîntare frumoasă.

A doua oară, domnul Belcea a murit sau, mă rog, a fost ca şi mort la 35 de ani. Scăpa dacă nu se iveau complicaţii după operaţie, au spus chirurgii. I-au mai dat trei zile de viaţă. Pe urmă au zis că e un miracol că-i încă viu după o săptămînă.
Şi aşa mai departe, pînă ce a părăsit spitalul şi l-au luat să moară acasă. Colegii n-au mai strîns bani, aşteptînd să se lămurească întîi situaţia. După ce domnul Belcea s-a întors la serviciu, colegii l-au privit stînjeniţi, ca atunci cînd deţii un secret pe care ai prefera să nu-l ştii. Ce mai încolo, încoace, s-au uitat la domnul Belcea ca la unul care avea să dea curînd ortul popii şi el era singurul căruia nu i se spusese asta.

A trebuit să treacă însă zece ani pînă ce ofticosul de Belcea a fost luat cu salvarea după un infarct sever. Aşa îi zic cardiologii infarctului pentru care n-au soluţii. S-a vorbit că i-ar fi plesnit inima, că i-au căutat-o la locul ei, dar că au găsit-o undeva, aproape de gît şi alte bazaconii, în vreme ce domnul Belcea recupera încet, încet de tot. Dar recupera. Cu ce avea el la inimă, i-au spus cardiologii soţiei lui Belcea, era mai bine să fi murit.

Nimeni nu se mai aştepta să-l vadă umblînd pe picioarele lui, din care cauză, atunci cînd s-a prezentat din nou la serviciu reclamînd că în lipsă i se luase biroul şi i se umblase în hîrtii, şefii i-au propus să se pensioneze.La 45 de ani?!, s-a mirat domnul Belcea. Păi, poate ţărişoara noastră să plătească atîtea pensii la nişte oameni buni de muncă? Oamenii buni de muncă ar fi trebuit să fie, după domnul Belcea, toţi cei care tocmai ieşiseră dintr-un spital cu recomandarea să nu ridice nici măcar un pai. Auzi, domnule, au zis directorii, lui Belcea îi e frică să nu sărăcească bugetul.

A patra oară, Belcea a fost internat cu ce-i mai rău. Cancer?, se întrebau toţi, aşteptînd să i se precizeze diagnosticul. Ar fi fost bine să fie numai cancer, au zis doctorii oftînd, ceea ce nu le era în obicei. Totuşi, domnul Belcea s-a mai întors o dată la serviciu, stîrnind sentimente contradictorii, între care şi un gen nou de ură. Unii au început să-l urască, fiindcă îi obliga să aibă un punct de vedere despre viaţă şi despre moarte, despre relativitatea celor două situaţii.

Simţind că nu mai e dorit de colectiv, domnul Belcea s-a transferat la un afacerist privat, la care nu conta dacă mori sau nu, tot ce conta era să-ţi faci treaba. Aici, domnul Belcea şi-a făcut treaba, murind şi înviind încă de două ori în timpul serviciului. A şaptea şi ultima oară, domnul Belcea a murit definitiv, dar cu zile, întrucît a crezut ca prostul într-o ştire de la televizor. Domnul Belcea a părăsit spitalul, unde avusese televizor în cameră, bucuros că primăria astupase toate gropile din cartier.
Din păcate, nu le astupase pe toate.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   domnul,   belcea

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de