x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Omul care şi-a pierdut primăvara

0
Autor: Maria Timuc 01 Mar 2012 - 21:00

M-a sunat ieri un vechi cititor. 'Ce mai faceti?', l-am intrebat, intr-o incercare de a croi putin conversatia, care parea sa stagneze intr-o stare ce se transmitea fragil, dar sigur – in acelasi timp – prin telefon. 'Cu preocuparile tineretii', mi-a raspuns cititorul, dinspre care-mi parvenea aceeasi persis­tenta senzatie de disconfort, parca un soi de tristete existentiala. Am simtit ghilimelele care insoteau cuvantul tinerete, abia exprimat de 'cititor'; ceva nedefinit din interiorul meu ma ghida sa fiu atenta la continutul emotional al fiecarui moment de tacere si al fiecauri cuvant.

'Aveti o pro­blema', m-am auzit spunand cu voce tare, iar omul a confirmat asta. Imi parea ca problema nu-i dadea voie sa simta nici macar un biet suras al primaverii, care tocmai 'incepea', fie si calendaristic, la 1 martie. 'A fost o iarna urata', a mai spus omul, tradandu-si chiar si prin cuvinte starea interioara, la fel de apasatoare ca iarna. 'Sotia mea e bolnava, eu sunt bolnav', a rostit in cele din urma omul, dar emotia de dincolo de cuvinte imi sugera o suferinta puternica, in umbra careia pareau sa se scurga momente si probleme de viata aflate la radacina bolii. Era o suferinta pe care o simteam si, intr-un fel, o vedeam, dincolo de orice explicatie logica.

Dupa ce am inchis telefonul mi-am dat seama ca nu era intaia oara cand 'auzeam' emotiile ce invaluiau cuvintele celor din jur. Nu era intaia oara cand simteam aerul nedefinit, oarecum precis, dar clar, in acelasi timp, al unei stari de spirit, cand simteam printr-o simpla si viguroasa emotie intreaga poveste a unui om sau a unui grup de oameni. As spune chiar ca noi, cu totii, avem abilitatea de a intelege adevarul nerostit, puterea de a percepe emotiile celorlalti si o capacitate incredibila a creierului de a sintetiza printr-o emotie o intamplare, un eveniment de viata sau un sirag de evenimente, ceea ce ne ajuta sa stim dintr-o singura privire sau intr-un singur moment de atentie ce anume i se intampla celuilalt.

O parte din noi nu cunoaste distantele, nici argumentele rationale, nici nu masoara timpul sau legile gravitatiei, dar 'stie, intelege', pur si simplu, toata povestea. E ca si cum ai vedea o celula si ai sti ca intregul corp functioneaza identic. M-am intrebat in acele momente: 'oare pentru ce putem sa stim, uneori, o poveste nerostita? De ce putem presimti, intui, cunoaste si intelege istoria unui om sau povestea lui, dincolo de cuvinte, pentru ce am primi un asemenea dar, pe care cred ca-l avem cu totii, dar nu-l folosim, nu suntem in intregime constienti de el si, poate, din pri­cina asta pierdem'?

De ce putem simti emotiile altor oameni, de ce avem uneori acces la istoria emotionala a altei fiinte, de ce putem patrunde cu sufletul in sufletul altui om daca nu pentru ca am putea ajuta? Putem ajuta un om sa-si recupereze primavara interioara, si asta se poate intampla in orice anotimp. Absenta primaverii din noi este, poate, cea mai dureroasa traire; omul care si-a pierdut primavara – ca si cititorul care ma sunase – ne poate aparea in cale oricand, oriunde; totul este sa citim semnalul si sa alegem in clipa aceea o ima­gine, un cuvant sau o mica fapta, cu rol de ghiocel sau cu rol de martisor si sa stim ca uneori un singur cuvant, spus la timpul potrivit, este nepretuit.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de