x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Omul cu mănuşi galbene

0
Autor: Tudor Octavian 03 Oct 2009 - 00:00
Unde-i puhoi de lume toată ziua, cum e în zona marilor pieţe, ciudaţii par a forfoti şi ei cu o treabă. Sunt remarcaţi însă doar câţiva, cu stigmate psihice majore. Cei mai mulţi sunt ştiuţi doar de tarabagii şi de poliţiştii comunitari. E greu să-i deosebeşti pe excentricii întregi la minte şi pe scăpătaţi de vagabonzii alcoolici şi de sărmanii cu mintea tulbure.

Unul însă e cunoscut de tot poporul. E de vreun an în cartier. Ciudaţii par a-şi marca terenul ca maidanezii. Ca să apară ca din senin unii, trebuie să moară sau să plece tot aşa, fără nici o prevenire, cei aciuaţi anul trecut sau în ultimii ani. E în firea oamenilor cu un comportament aberant să nu rămână multă vreme într-un loc. Numai că ciudatul cu mănuşi de cauciuc galbene, care se vântură în mare viteză din zori până seara pe toate străzile, de parcă i-ar veni din toate părţile nişte chemări grabnice, şi se străduieşte să răspundă la toate, pare să-şi fi găsit, în sfârşit, rostul în viaţă.

Nu numai mănuşile de la salubritate atrag atenţia în înfăţişarea sa, ci şi pardesiul negru şi răpciugos, dar elegant cândva, şi mânecile acestuia, trase în sus, cu un tipic de senior care se face popular suflecându-şi muncitoreşte mânecile pardesiului, şi picioarele negre de slin, cu un continuu neastâmpăr în ele. Te întrebi ce motive are un amărât ca el s-o rupă brusc printre maşini, după ce a vegetat dând din cap ore întregi, mecanic, la soare, lângă un zid? Iar dacă te întrebi e pentru că permanenta nestare a insului te stârneşte să observi că, de fapt, şi tu faci la fel: alergi ca nebunul ani de-a rândul şi nu se leagă nimic. El eşti tu.

În câte dimineţi nu te-ai trezit cu sufletul la gură, trebuind să ajungi într-un anume loc, la o anumită oră, la întâlnirea cu un anume om, ca să revii seara acasă la fel de confuz ca la plecare? O Românie întreagă aleargă bezmetic, în toate direcţiile, de douăzeci de ani, şi nimeni nu se încumetă să-i pună un diagnostic de nebună. N-are oare şi România mănuşi galbene şi pardesiu lepădat de bogaţi în negoţul la mâna a doua?

Dacă insişti cu întrebările, nu mai ştii în care parte e nebunia, la el sau la tine. Chiar şi călcâiele, cu jegul lucios şi întărit pe ele, te pun pe gânduri. Nu avem noi cel mai mic consum de săpun pe cap de locuitor? Iar dacă statisticile iau în seamă capetele de locuitori, oare cât săpun consumă România pe picioare de locuitori?

Oamenii cu mintea vraişte nu pun probleme de conştiinţă, nu te întrebi ce-i de făcut. Dacă nu pot face nimic medicii, ce-ai putea să faci tu? Când îl vezi însă pe omul acela slab şi agitat cum îşi flutură mănuşile galbene ca o pasăre în furtună, ai un sentiment de culpă, ca atunci când deţii un secret major care nu duce nicăieri, nici dacă îl ţii numai pentru tine, nici dacă îl comunici şi altora. Exact ca în relaţia de azi cu ţara a fiecăruia dintre noi.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de