Omule, aminteşte-ţi că vei muri!

Nebuna de Melania intra în fiecare dimineaţă în hala mare, unde directorul Vasiloiu înghesuise serviciile proiectare, instalaţii şi sistematizare, şi striga ca un mesager oficial, care, în sfârşit, aducea şi o veste bună: Omule, aminteşte-ţi că vei muri!

Pe Melania, care avea 20 de ani vechime în muncă şi la beneficiari trecea drept cel mai capabil inginer de structuri metalice, au pus-o mai întâi în discuţia unui colectiv restrâns de şefi. Dar fiindcă şi atunci s-a prezentat tot cu ţicneala ei, zicându-i şi tovarăşei de la sector, invitată la discuţia restrânsă a "cazului" despre care se bârfea în tot oraşul, "Femeie, aminteşte-ţi că vei muri!", s-a decis Adunarea generală lărgită.

Bineînţeles că Melania a sosit la adunare ultima, când sala gemea de lume. Şi parcă dinadins ca să nu existe nici un angajat, care să se scuze că n-a ştiut direct din gura ei că-i muritor şi că, oricât de deştept se consideră şi de convins e că va trăi 100 de ani, tot va muri odată şi odată, a strigat cu glasul îngroşat de tutun: Omule, aminteşte-ţi că vei muri! Iar adunarea generală, lărgită la maximum, cu femeile de servici şi cu vreo patru politruci de la judeţ, a scos un murmur prelung, căruia directorului Vasiloiu i s-a părut mai degrabă revelator decât plin de indignare etică.

Tovarăşa Melania, tovarăşa Melania, măi tovărăşico, a luat-o cu frumosul Vasiloiu, încercând să facă şi un mic spirit de glumă în direcţia celor patru politruci cu mutre solemne de la judeţ, măi fată, măi fetiţo, fii şi tu un pic mai responsabilă. Aşa, mai optimistă. Vasiloiu le sugera oaspeţilor că în Institut starea obişnuită era una pozitivă şi că problema, fiindcă era cât se poate de clar că în colectivul de oameni ai muncii se ivise o problemă, o privea strict pe Melania.

Vasiloiu, care avea şi el ceva cu psihicul, pentru că la nervi privea cruciş, şi-a dat seama că tovarăşii de la judeţ nu voiau să facă din Melania un conflict de dezbătut mai sus.

De fapt, a înţeles ultimul, după ce toată sala a scos un oftat de uşurare, că oaspeţii doreau doar îndreptarea problemei, şi nu adâncirea ei. Aşa se vorbea în şedinţele de etică şi echitate comunistă, când se dezbătea o deviere de la linie, că aceasta, adică devierea, problema, suporta tot felul de tratamente mecanice şi chiar chimice: se lărgea, se lăţea, să băltea, se adâncea, se evapora, se cocoloşea, se clocea, se fâsâia şi se rezolva. După cum devenea cazul. În fond, a zis cel mai mohorât dintre activiştii de la judeţ, părând că a meditat asupra chestiunii, tovarăşa nu ne spune o noutate.

Brusc, nu numai problema a început să se fâsâie, ci şi sala. De parcă abia atunci ar fi înţeles toţi ce semnifica panglica neagră pe care vorbitorul o avea prinsă cu bolduri la reverul hainei şi au marcat momentul cu un fâsâit de uşurare. Eu propun ca tovarăşa Melania să aibă ieşirile astea ale ei la sfârşitul programului. Cine e pentru? Cine e contra? Se abţine cineva? Dacă tovarăşa are ceva de zis?... Da, a zis Melania, uitându-se fix în ochii politrucului. Omule, aminteşte-ţi că eşti un simplu muritor, asta am de zis!