x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Onor ultimului om în stat

0
Autor: Ştefan Mitroi 14 Dec 2010 - 19:09

Ce ciudăţenie! Ieri-noapte, adică după fix 13 zile de la eveniment, am avut un vis legat de ziua noastră naţională. De ceea ce s-a întâmplat la Arcul de Triumf. Mai precis, de ce urma să se întâmple, deoarece acolo în vis nu începuse încă parada militară. Venise timpul să înceapă, dar ea tot nu începea, şi asta pentru că armata nu ştia cui să dea onorul.

Preşedintele era plecat în... culmea, nu în Kazahstan, ca în realitate, ci în Franţa, da, la Paris, subliniez, e vorba de un vis, aşa că al doilea om în stat avea tot dreptul să... Dar cine era omul acesta? Nu era deloc simplu de stabilit cine, televiziunile mogu­li­lor susţineau, bizuindu-se pe nu ştiu care paragrafe din Constituţie, că e preşedintele Senatului. Televiziunea publică opta pentru şeful Guvernului. Ca să se dea satisfacţie ambelor tabere, s-a mers la funcţia următoare. Aflând însă că n-are nimic de numărat, Roberta Anastase a întors-o ca la Ploieşti, dându-se răcită. Viceprim-ministrul Marko Bela a zis că e în doliu. Nu s-a aflat cine-i murise, cu toate astea, câţiva dintre colegii de coaliţie s-au grăbit să-i transmită condoleanţe. Timpul trecea şi parada stătea. Pe loc.

Aproape că se terminase ziua de 1 Decembrie. Au trimis după un vicepreşedinte al Senatului, acesta se afla însă în satul natal, de unde nu putea veni mai devreme de o săptămână, întrucât era vorba despre satul natal al preşedintelui Chinei. S-a găsit un „vice” de la Cameră, dar ăsta era din opoziţie, nu se potrivea. Huo!, a început mulţimea de pe margine, nu v-au ajuns salariile şi locurile de muncă, acum ne tăiaţi şi defilarea! şeful Statului Major le-a făcut celor de la fanfară  semn să tacă, de la ei pornea totul, că tot intonau un cântec în care li se cerea românilor să se deştepte. Au trimis iute după minis­trul de Interne. Acestuia i se umflase o falcă, se afla sub tratament. Mi­nistrul Agriculturii bătea campii, ceea ce însemna că era plecat în interes de serviciu. Ministrul de Externe pregătea următoarea vizită a pre­şedintelui, cea din America. Daniel Funeriu lucra la noua formulă chi­mică (sau cinică?) a vacanţelor elevilor. Elena Udrea avea o criză de melancolie pricinuită de căderea frunzelor. Vasile Blaga nu mai era ministru. Teodor Stolojan nu mai era defel, deşi comunicatele oficiale se încăpăţânau să susţină contrariul. Ministrul Culturii îl ajuta pe Marko Bela la înmormântare. 

Băi, fraţilor, facem ţara de râs, chiar nu se găseşte nimeni să-i dăm onorul?, a strigat un plutonier cu tupeu dintr-o maşină de descarcerare. Ministrul Comunicaţiilor avea alergie la vreme.

S-a ajuns în cele din urmă la se­cretarii de stat şi la parlamentari. Raed Arafat nu era român! Daniel Oajdea suferea de diaree, trecând de la forma verbală la... Gelu Vişan suferea pur şi simplu. Gheor­ghe Flutur scria cu oi paragrafe din programul de guvernare al partidului pe obcinele Bucovinei. Adriean Videanu recita Mioriţa pe un islaz din apropiere de... Ni s-a făcut frig!, voci­ferau oamenii.

Daţi-i drumul odată, că uite se făcu 7 de­cem­brie! Apoi, 8, 9, 10, dar organizatorii nu putură să aducă pe nimeni. De la demnitari trecură la cetăţenii de rând. Adică ce, ei nu erau români?! Erau, însă, ca un făcut, se eschivau şi aceştia cu toţii. Atunci fu adus un om al străzii, unul dintre ultimii, dacă nu cumva chiar ultimul om în stat, fapt care n-a împiedicat brava noastră armată să-i dea onorul. Numai că a trebuit ca mai întâi să-i cumpere o pereche de încălţări boschetarului. O cheltuială pe care Guvernul putea s-o evite cu uşurinţă dacă Ziua noastră Naţională nu era la începutul iernii, ci vara. M-am tre­zit buimac din vis, dar nu atât de buimac, încât să nu înţeleg din cauza cui, în loc să fi ieşit la liman, ne-am cufundat şi mai adânc în criză. Trăiască România! Jos boschetarii! 

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de