x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Operaţie pe destin deschis

0
Autor: Tudor Octavian 08 Dec 2009 - 00:00
De aproape, realizezi dimensiunea lucrurilor vizavi de dimensiunea ta. De mai departe, vezi lucrurile prin comparaţie cu alte lucruri. Cultura noastră, pe care am considerat-o o jumătate de veac numai în superlative, într-un regim restrâns şi regional de criterii valorice, suportă, după 1990, o reaşezare în context internaţional. Totul se redimensionează: înţelegerea, ierarhiile, notorietăţile, importanţele, costurile. Europa se integrează în România.

Tot ce socoteam până nu de mult că e valoare mare şi sigură îndură un regim precipitat de revizuiri, de operaţii pe destin deschis. Conservatorii văd în fenomen un afront urât la tradiţie, tinerii licitează grăbit la beneficiile schimbării. Un exemplu: vreme de mai bine de un veac, Nicolae Ceauşescu a fost artistul naţional cu atuuri de universalitate. În Europa, categoria "artişti naţionali" e cinstită cu diplomaţie, însă tot mai multe personalităţi din lumea artei conchid că Tonitza e pictorul cu toate meritele necesare promovării în clasa universală.

Între tinerii care se şcolesc la Academia de Artă, la secţiunea de Estetică, Adrian Buga e un caz semnificativ, întrucât e pentru prima oară când un student vine în învăţământul sistematic cu un trecut amestecat, dar foarte productiv, de cunoscător, colecţionar, de edificat în treburile locale şi continentale ale pieţelor artei. Adrian Buga e totodată autor de expoziţii şi studii critice. Normal, acesta ar fi drumul pentru cine vrea să fie cercetător şi scriitor stimabil de istoria artei.

Mergi la facultate ca să te ordonezi şi să dai o orientare sigură la ce ştii. Totul în temeiul unei pasiuni şi cu motivaţiile superioare ale pasiunii. Adrian Buga - până ce vom stabiliza în limba română un cuvânt mai bun - poate fi numit descoperitor. Descoperitorii din arte nu trebuie să mai cotrobăie prin poduri, după tablouri de ale maeştrilor ignorate de proprietari. Totul e să compari, stăpânind distanţele.

Adrian Buga reconsideră opera şi vieţile unor pictori români uitaţi sau neînţeleşi şi subapreciaţi în context european. Aşa a procedat cu Raoul Lebel, căruia i-a construit o expoziţie şi i-a dedicat o monografie, la fel procedează şi cu Octavian Angheluţă (1904-1978), cu expoziţia şi cu volumul monumental, care susţine selecţia de la Muzeul Municipiului Bucureşti. Format cu Ressu şi la Paris, Angheluţă a fost pictor şi numai pictor până în război.

După 1945, a crezut greşit că poate să pună într-o ecuaţie suportabilă un colorism franţuzesc foarte emancipat şi bigotismele realismului socialist, în felul neîndurător în care era acesta impus de Moscova. Când - vorba unui artist - "s-a dat iar liber la artă", Octavian Angheluţă a recuperat ceva, din ce irosise timp de două decenii, dar nu destul, ca să facă punte cu creaţia sa interbelică.

Adrian Buga e plin de înţelegere pentru viaţa artistului, îi reţine cu elogii virtuţile de pedagog şi darul intens al prieteniei - cum ar fi prietenia, providenţială pentru ambele părţi, cu Ţuculescu - îi reaşază izbânzile pe un loc de merit continental, altfel spus, propune o metodă de recuperare a calităţii. Ca orice intervenţie chirurgicală majoră, doare, dar pacientul Octavian Angheluţă trăieşte o a doua viaţă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de