x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Opiumul popoarelor"

0
Autor: Lavinia Betea 12 Iun 2007 - 00:00

Ca in aproape toate chestiunile care ţineau de guvernare, de rolul şi funcţiile instituţiilor, in "incubatorul comunismului", ce urma să fie "statul proletar", Marx şi Engels n-au descris nici relaţiile cetăţeni-biserică. După ce desemnaseră metaforic religia ca "opium al popoarelor" - instrument al exploatatorilor in a-şi amăgi supuşii cu răsplata suferinţelor după moarte - , au lăsat să se inţeleagă că prevedeau ateismul ca atitudine impărtăşită firesc de beneficiarii libertăţii de conştiinţă.

Ca in aproape toate chestiunile care ţineau de guvernare, de rolul şi funcţiile instituţiilor, in "incubatorul comunismului", ce urma să fie "statul proletar", Marx şi Engels n-au descris nici relaţiile cetăţeni-biserică. După ce desemnaseră metaforic religia ca "opium al popoarelor" - instrument al exploatatorilor in a-şi amăgi supuşii cu răsplata suferinţelor după moarte - , au lăsat să se inţeleagă că prevedeau ateismul ca atitudine impărtăşită firesc de beneficiarii libertăţii de conştiinţă.

La inceputul secolului XX insă, din contactul direct cu muncitorii, Lenin ajunsese la convingerea că aceştia nu au nici măcar "conştiinţa de clasă" trebuitoare asumării rolului de "gropar al capitalismului". Ce să te-aştepţi atunci de la mujicii pentru care preoţii fuseseră deopotrivă slujitorii lui Dumnezeu pe pămănt şi emisarii prin care ţarul işi făcea auzite poruncile in toate satele impărăţiei?

"Electricitatea va lua locul lui Dumnezeu, ţăranii n-au decăt să se inchine la zeul electricităţii...", expediase Lenin in 1918 problema credinţei, absorbit de uriaşele presiuni politice şi economice ale cotidianului din noua "ţară a sovietelor". S-a intămplat insă că războiul civil a continuat in altă teribilă catastrofă - foametea din 1921-1922. Cuprins de milă pentru milioanele de ruşi care ajunseseră să piară de foame ori să săvărşească păcatul cumplit al măncării din carne de om, Patriarhul Tihon a fost acela care a lansat un apel către preoţi şi credincioşi de renunţare la tezaurele bisericilor şi mănăstirilor - cu excepţia obiectelor folosite pentru liturghie - spre curmarea nenorocirii.

Iniţiativa umanitară a inaltului prelat a fost folosită de Lenin şi de tovarăşii săi din Politburo pentru a distruge puterea şi bogăţia bisericii. După ce-au difuzat apelul patriarhului, guvernul a emis in februarie 1922 decretul de confiscare a obiectelor bisericeşti de valoare, iar in mai a fost aprobată pedeapsa cu moartea pentru preoţii ce se opun. Clericii erau dispuşi să dea totul, cu excepţia celor trebuitoare slujbei sfinte, impotrivire de care au profitat din plin liderii bolşevici. Conform datelor oferite din arhivele sovietice de către generalul Dmitri Volkogonov, urmare a acelui decret au fost executaţi intre 14.000 şi 20.000 de clerici şi laici activi. Sfăntul Sinod şi Patriarhul Tihon au fost arestaţi, in vreme ce numeroşi preoţi sunt deportaţi. Spre deosebire de ceilalţi inalţi prelaţi condamnaţi, Patriarhului Tihon i s-a iertat sentinţa pedepsei cu moartea in schimbul unei declaraţii favorabile bolşevicilor, căreia nu i-a supravieţuit insă prea mult. De jaf şi prigoană n-au scăpat nici sinagogile, geamiile şi bisericile catolice. Executaţi noaptea de cekişti, preoţii erau stivuiţi apoi in răpi spre groaza enoriaşilor. Clopotele au amuţit, coborăte din biserici şi trimise la topit pentru "industria tractoarelor". Sămănţă de discordie, ceartă şi delaţiune s-a semănat apoi intre clerici - invrăjbindu-i pe preoţi cu episcopii, pe monahi cu preoţii de mir. Slujitorii "casei domnului" au fost infiltraţi cu colaboratori şi informatori ai serviciilor speciale. Din cele 80.000 biserici ale Rusiei, căte fuseseră in 1905, după 1945 rămănănd 11.525. Astfel, in URSS se garanta oficial libertatea religioasă, insă credincioşii simţiseră spinii otrăviţi din gardul ei.

Disperat de succesul invaziei naziste din iunie 1941, fostul seminarist Iosif Djugaşvili i-a surprins pe toţi prin revenirea la invăţăturile tinereţii. In prima sa adresare publică, i-a numit ca-n biserică pe concitadinii săi, "fraţi şi surori", proclamănd războiul de apărare a URSS "război sfănt". "Ţarul roşu" a decis apoi implinirea poruncii Maicii Domnului transmisă prin mitropolitul Ilia. Căci in acele zile de cumpănă, ca-n vremurile legendare ale vechilor ţari, mitropolitul din Munţii Livanski se retrăsese in pustiul unei peşteri unde se ruga Sfintei Maria să ajute Rusia. Ii inştiinţase apoi printr-o scrisoare pe capii bisericii ruse cum i se arătase Fecioara intr-o coloană de foc cu porunca lui Dumnezeu: "Trebuie să fie deschise in ţară toate bisericile şi lăcaşurile duhovniceşti. Toţi slujitorii bisericii să fie eliberaţi din inchisori. Să nu cedaţi Leningradul, dar inconjuraţi oraşul cu icoana sfăntă a Maicii Domnului de la Kazan. Apoi, duceţi icoana la Moscova şi rugaţi-vă toţi in faţa ei, după aceea duceţi-o la Stalingrad...".

La Leningrad a fost adusă in procesiune icoana făcătoare de minuni, apoi au purtat-o la Moscova şi in Stalingradul asediat - cele trei oraşe-cheie ale războiului nefiind ocupate de inamic. "Cu Dumnezeu inainte!" - Â ca-n vremea ţarului - comandanţii sovietici işi trimiteau soldaţii-n atac, iar clopotele bisericilor ce mai rămăseseră intregi s-au impletit cu salvele tunurilor in vestirea victoriei.

Cănd noile teritorii ale Europei au intrat in stăpănire sovietică, bisericile au fost deposedate de putere şi bogăţie. "Opium al popoarelor" - cum ii spusese Marx - credinţa a fost apoi pervertită in folosul Cezarului - secretar general pentru care preoţii se rugau din altare, in vreme ce tainele spovedaniei erau impărtăşite poliţiei secrete.Â

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de