x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Oportunismul exterminator

0
Autor: Dorin Tudoran 14 Oct 2005 - 00:00
Exista intotdeauna ceva "pe sfarsite"...

Aflat in Ciudad de Mexico (Distrito Federal), incerc sa iau urma unor umbre. Una din ele este Luis Buñuel, ucis de o ciroza hepatica in aceasta metropola imensa in 1983. Caut in zadar atmosfera de la restaurantul Ambasadorii, unde nedespartitii Buñuel si Jean-Francois Revel au rapus nenumarate sticle de "Mandarin, Claquesin si alte Amer Picon", aperitive franceze la moda prin anii ’50. Exista o pauza de 14 ani in creatia celebrului regizor spaniol - intre 1933 si Grand Casino (1947) - , tacere intrerupta, spune o nota, doar de compilatii facute pentru Muzeul de Arta Moderna din New York, cum ar fi Vaticanul lui Pius al XII-lea (1940).

Las Hurdes (1933), cunoscut si sub numele de Tierra sin Pan (Pamant fara paine), este un documentar extrem de dur despre viata mizerabila a unor tarani dintr-o regiune a Spaniei uitata si de Dumnezeu, si de generalul Franco. Acestuia din urma, Buñuel i-a fost un dusman constant. Atat de inversunat, incat regizorul a fost acuzat ca, spre a dramatiza ce era si asa mai mult decat dramatic, ar fi falsificat una dintre scenele filmului: o capra care aluneca si cade de pe un varf de munte a fost de fapt impuscata de unul din membrii echipei de filmare. Proba ar constitui-o fumul datorat unui foc de arma, vizibil in partea dreapta a ecranului.

Directorul de fotografie al documentarului a fost Eli Lotar, fiul instrainat al lui Tudor Arghezi. In 1960, Revel il intalneste pe Lotar intr-un sfarsit de saptamana in casa celebrului fotograf Henri Cartier-Bresson din Saint-Dye-sur-Loire. Lotar evita sa vorbeasca despre Buñuel, o tacere ce starneste amintiri.

Reintors la Paris in primavara lui 1951 pentru lansarea lui Los Olvidados (Cei uitati), film ce il readuce pe Buñuel in atentia criticii si a publicului, spaniolul se reintalneste cu legiuni de prieteni ai unei tinereti de o boemie legendara. Refuza insa sa-l vada pe Lotar. Fiul lui Arghezi se face vinovat de un pacat mortal - realizase cateva fotografii si scurtmetraje pentru Planul Marshall.

Renegarea lui Lotar de catre Buñuel il trimite pe Revel cu ani in urma, cand ambasadorul sovietic in Mexic - tara unde Revel lucra la Institutul Francez - ii expediaza o copie a documentarului Caderea Berlinului. Faimosul trio Buñuel-Custodio-Revel se cufunda in scaunele intimei sali de proiectie de la Paseo de la Reforma. La sfarsitul filmului, parerile lui Revel si Buñuel sunt diametral opuse. Primul considera pelicula un produs ilar, vehicul greoi al propagandei staliniste. Buñuel pare cazut intr-o transa admirativa si murmura la nesfarsit: "Este foarrrte frumos; foarrrte, foarrrte frumos". Desi asemeni lui Buñuel, "tovaras de drum" al Uniunii Sovietice, Alvaro Custodio e mai aproape de parerea lui Revel.

Povestind acest episod la un sfert de secol de la derularea lui, autorul Absolutismului ineficace nu-i reproseaza neaparat lui Buñuel ca in anii Razboiului Rece s-a aflat de partea Moscovei. Ce i se pare cu adevarat de neiertat este abdicarea de la orice independenta estetica. Si atunci, cu ce drept il reneaga Buñuel pe Eli Lotar? Cu dreptul "oportunismului exterminator" pentru care, ne reaminteste Revel, intelectualii sunt foarte dotati. Si cu dreptul ce face posibila coexistenta intre geniu, lasitate si neghiobie in persoana unuia si aceluiasi artist, chiar si atunci cand e vorba de un Picasso.

Cand Buñuel ii spune lui Revel ca Lotar lucreaza pentru Planul Marshall, si asta suna in gura spaniolului ca "echivalentul moral" al lui "face parte din Gestapo", Revel simte apropierea unei prapastii. Exista intotdeauna ceva "pe sfarsite" - o dragoste, o aventura artistica, o prietenie. Oportunismul exterminator grabeste asemenea sfarsituri si le da un gust teribil de amar.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   buã,   revel,   lotar

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de