Oprirea creditului în valută: o prostie!

După ce au văzut cum a ieşit treaba în Europa de Est, care se află în fruntea manifestărilor crizei, şi după ce au oscilat un timp în interpretarea faptelor şi mai ales în identificarea vinovatului, strategii şi analiştii occidentali se pare că s-au pus de acord: responsabil este creditul în valută!

Dezvoltarea prea rapidă a acestuia ar fi dezarticulat economiile din Est, ar fi generat deficite externe private imense, care, la primele încercări de contracarare, ar fi degenerat în deficite publice nesustenabile, creându-se în zonă vulnerabilităţi extreme, repede sancţionate de agenţiile de rating, ceea ce a complicat şi mai mult problemele.

Creditul în valută este considerat acum vinovatul, de parcă acesta ar fi venit din ceruri şi nu ar fi fost administrat de cineva cu un scop anume. Pentru a evita aiureala incriminării unui instrument în sine, dar şi personalizarea cumva a celor care l-au folosit, cei mai specialişti în formulări demagogice dintre strategii şi analiştii occidentali au numit responsabilul: încercarea (Vestului) de integrare financiară prea rapidă a Estului!

Şi s-a dat şi soluţia: să fie oprit creditul în valută! Ţările din Est sunt acum povăţuite chiar să facă un fel de front comun împotriva creditului în valută, în sensul de a adopta măsuri concertate în această privinţă, iar băncile străine din zonă sunt invitate să se abţină deocamdată de la acordarea de credite în valută!

Sumar, ştie acum şi Grivei despre ce a fost vorba. Vestul nu s-a oferit să fie piaţă pentru Est, ceea ce ar fi implicat crearea unei baze de producţie aici - economie reală cum se spune! -, ci a folosit, pentru înglobarea Estului, o altă strategie, mult mai simplistă, despre care se credea probabil că ar fi mult mai rapidă şi care, oricum, se anunţa mult mai fructuoasă pentru firmele occidentale. Au fost trimise băncile occidentale în Est, li s-au dat bani să creeze aici, prin creditare, consum pentru produsele din Vest. S-a creat, în scurt timp, în Est o dezarticulare economică aproape irecuperabilă: consum fără producţie, importuri fără exporturi.

Totul s-a prăbuşit când, în condiţiile crizei, chiar Vestul a retras finanţarea care învârtea morişca. Paroxismul a fost atins când agenţiile internaţionale de rating au penalizat ţările din Est pentru vulnerabilităţile pe care nu ele şi le creaseră. Şandramaua bazată pe consum din import finanţat din credite cu bani externi nu putea ţine şi s-a dărâmat rapid.

Şi, evident, vina nu poate aparţine creditului în valută în sine, ci acelora care l-au folosit ca mijloc de expansiune. Şi, la fel de evident, oprirea acestui tip de credit este nu o soluţie, ci o aiureală!

Desigur, dacă nu exista creditul cu bani din afară, acesta limitându-se la sursele de pe piaţa locală (respectiv economisirea internă), băncile vestice venite în Est n-aveau cum să-şi finanţeze expansiunea aici şi nici să facă profiturile pe care le-au făcut cu repeziciune pe aceste pieţe. Dar a opri acum, în situaţia creată, creditul în valută ar însemna blocarea dezvoltării ţărilor respective, obligându-le la finanţări doar din resursele lor interne complet insuficiente. Şi, în plus, ar însemna condamnarea chiar a băncilor străine la improbabile recuperări ale anterioarelor credite şi oricum la gâtuiri ale finanţărilor potenţiale în zonă.

Nu creditul în valută trebuie oprit, ci doar creditul în valută pentru consum! Creditul în valută pentru dezvoltare (pentru finanţări de investiţii) trebuie chiar extins! Acesta are de unde fi rambursat, lăsând urmări pe linia dezvoltării în ţările estice. Estul nu va putea fi niciodată piaţă solidă, şi nu doar pasageră, de desfacere pentru produsele din Vest dacă nu se va dezvolta. Se pare că strategii din Vest au uitat - pe cazul altora, desigur, şi nu pe cazul propriu - cerinţele dezvoltării!