x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Optimist sub anestezie.

Optimist sub anestezie.

de Dragos Moldovan    |    24 Mai 2011   •   21:00

Hai, ca incet-incet le rezolvam pe toa­te. Numai sa avem putintica rab­da­re. Si incredere deplina, dupa cum ne-o cer directivele de stat venite dinspre Palatul Cotroceni, bantuit inca de prezenta presedintelui Traian Basescu precum o minte bolnava de obsesii.

Eu unul m-am conformat si pot spu­ne ca mi-e bine. Mi-e foarte bine. Tra­iesc o stare de euforie in care grijile, nemultumirile, frustrarile, cris­pa­rile s-au topit si s-au amalgamat intr-o compozitie uniforma, inco­lora, indora si insipida, care nici de sete nu tine, nici de foame. Dar care are efectul unui tranchilizant puternic. Sunt un zombi zambaret. Si feri­cit, nevoie mare! Nu ma mai intereseaza facturile. Nu mai imi fac pro­bleme in legatura cu banii, inflatia este pentru mine un subiect la fel de strain ca si viata pe Marte.

Privirile imi aluneca sticloase pe preturi. Ma­na mi se duce mecanic, inconstient, la buzunarul cu portofelul de rigoare. Daca acesta absenteaza la pipaielile mele sau nu contine doza de capital necesara iesirii din izolarea serena in care ma aflu – ca urmare a res­pec­tarii intru totul, pas cu pas, a ins­truc­ti­u­nilor date de conducerea de stat pentru folosirea unei zile de viata – atunci imi continuu starea de transa in care ma gasesc in mod obisnuit. Si ies pe strada, plutind, fara a atinge as­fal­tul, salut oamenii cu niste cuvinte care nu-mi apartin, ma frec de ceilalti tre­ca­tori fara a ne atinge, ca in Matrix. Cre­ierul meu este resetat de la realita­tea cotidiana. Nu exista drame in ju­rul meu. Nici mizerie, nici minciuna, nici deznadejde, nici saracie dezuma­ni­zanta, nici lipsa de speranta. Privesc la copacii inverziti din jurul meu, ma plimb prin linistea unui parc in care ci­ri­pitul pasarilor aureoleaza chi­pu­ri­le batranilor de pe banci si le lu­mi­nea­za trasaturile. Ma conectez la fru­mo­sul lumii asteia in care traiesc, si care poarta numele Romania, asa cum cineva, un om de bine, dornic sa-mi salveze viata, m-ar conecta la apa­ra­te care sa-mi inlocuiasca functiile plamanilor, rinichilor, inimii.

M-am lasat pe mana lui Traian Basescu si a lui Emil Boc, am respectat intru totul reteta prescrisa de ei si, iata, mi-e bine acum. Nu mai consum secvente tari, de viata autentica. Nu mai prizez informatii culese de prin vecini, de pe te-miri-unde. Nu mai inhalez opinii de-a valma, de la ori­c­ine. Urmez cura de dezintoxicare re­­co­mandata cu asprime de au­to­ri­tati. Asta presupune internarea intr-un spatiu aseptic in care accesul este restrictionat drastic. Toti vizi­ta­torii mei trebuie sa fie optimisti cu ac­te in regula, stampilate la zi. Ni­meni nu are voie sa puna intrebari. Con­versatiile se poarta numai si nu­mai prin afirmatii. Lumea de afara este reprezentata de Monica si Irinel Co­lumbeanu, Pepe si Oana, de emisi­uni de divertisment si de o justitie im­­­pla­­cabila, care secera orbeste, pentru a face loc dreptatii sa creasca in vo­­ie, nestingherita de nimic. Langa mi­ne vegheaza, zi si noapte, profe­sio­nisti ai dezinvolturii, ai increderii fer­­me, ai sigurantei de sine, care imi dau certitudinea ca operatia de lobo­to­­­mie la care se vrea sa fiu supus este to­­t­­una cu a-ti schimba tunsoarea.

In fine, inainte de ultima injectie, mi se aduce la cunostinta, cu un zam­bet larg, optimist, ca semi­sal­ba­ticii cai din Padurea Letea, aflati in drum spre un abator din Sfantu Gheor­­ghe, au fost adoptati de fun­datia Vier Pfo­ten si acum sunt la recuperare intr-o fer­ma din comuna bra­i­lea­na Urleasca. Ce de mai potriviri, domne, pana si de nume, mai apuc sa gandesc, ina­in­te de a intra total sub efectul anesteziei.

×
Subiecte în articol: editorial