Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum, după ce ne-am lămurit care sunt binefacerile votului uninominal, livrat nouă drept o altă a 8-a minune a lumii, avem încă un argument pentru a redeschide discuţia despre ceea ce este cultura civică a cetăţenilor României, stat de drept, membru al Uniunii Europene. Prin "cultură civică" înţelegând nu doar memorarea şi recitarea normelor şi valorilor democraţiei moderne, cât mai ales transformarea lor în convingeri, comportamente şi atitudini.
Un instrument binevenit în această ordine de idei este cartea "Sisteme electorale şi sisteme democratice"(*), rezultat al investigaţiilor interdisciplinare realizate de cercetători ai Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române şi experţi de la Autoritatea Electorală Permanentă.
După 20 de ani, avem o primă analiză a fenomenelor electorale din ţara noastră prin raportare la sistemele electorale din democraţii consolidate. Scrisă de oameni din mediul academic, cartea nu are însă nimic din morga "academică", nu transformă ipotezele în dogme şi nici constatările în sentinţe definitive. Dimpotrivă, autorii găsesc subiectele incomode şi susţin, cu demonstraţii temeinice, constatări deloc plăcute celor deprinşi să ceară analizei ştiinţifice doar confirmarea propriilor acte.
Cartea este incitantă chiar prin punerea problemei. Demonstraţiile sale pleacă de la premisa că analiza fenomenelor electorale contemporane reprezintă un subiect de larg interes pentru mediul academic, ca şi pentru segmentele reprezentative ale societăţii civile. Întrebarea este: în perioada premergătoare adoptării votului uninominal, ce anume cunoştea electoratul român despre principalele sisteme electorale, din ţările UE, de exemplu, sau despre impactul pe care îl au acestea asupra sistemului politic pluripartidist? Răspunsul nu este greu de dat. Iar efectele sunt... cele care sunt!
Punctul de pornire îl reprezintă prezentarea principalelor sisteme electorale: sistemele majoritare şi pluralitare, cele de reprezentare proporţională şi cele mixte. În studiile reunite în prima secţiune "Sisteme şi formule electorale", expunerea notelor definitorii ale fiecărui sistem se conjugă cu punerea în evidenţă a logicii sale imanente, cu argumente "pro" sau "contra", după caz. Autorii păstrează o salutară independenţă (să-i spun "emoţională"?) faţă de fiecare dintre sistemele electorale analizate, ferindu-se de adulaţii sau contestaţii exclusiviste. Admiţând, cum scrie C. Nica, faptul că: "Sistemele de reprezentare proporţională - ca orice creaţie a clasei politice - nu sunt perfecte, dar sunt perfectibile".
În cea de-a doua secţiune este analizat impactul sistemelor electorale asupra pluralismului politic. De un interes aparte mi se pare rememorarea faimoaselelor "legi" formulate de Maurice Duverger. Acestea sunt: a) "Scrutinul majoritar cu un singur tur tinde spre dualismul de partide"; b) Scrutinul majoritar cu două tururi sau reprezentarea proporţională tinde către multipartidism. În analiza sa, Aristide Cioabă nu se rezumă la rememorarea "Legilor lui Duverger", ci le reciteşte prin prisma reevaluărilor lui Giovanni Sartori, dar şi prin comentariile sau contestările pe care acestea le-au generat. La rândul său, Mihai Milca face o abordare nuanţată a efectelor sistemelor electorale asupra manierei de reprezentare parlamentară a partidelor politice, atrăgând atenţia că "nu este vorba despre o «mecanică» electorală cu consecinţe la nivelul sistemului partidist şi nici despre transpunerea tale cu a unor formule matematice şi a unor algoritmi de distribuire a voturilor valabil exprimate în mandate parlamentare, în contul partidelor politice". Diferenţa de abordare între asemenea analize şi fumigenele propagandistice din perioada efuziunii prouninominal este ca de la cer la pământ!
Textele inserate în cea de a treia secţiune, consacrată condiţiilor funcţionării sistemelor democratice, pun "în oglindă" două teme majore. Una ar fi fundamentele constituţionale şi legale ale sistemelor electorale, precum şi raporturile dintre alianţele de partide şi exercitarea efectivă a puterii. Cea de a doua temă prilejuieşte o trecere în revistă a etapelor procesului electoral din România, din 1990 şi până azi, cu plusurile şi cu minusurile lor.
Vorbeam mai înainte despre curajul autorilor de a formula teme şi teze care contravin unor prejudecăţi solide şi nu vreau să rămân dator cititorului. De exemplu, Lorena Păvălan- Stupanu face o detectare precisă a condiţiilor în care operează în România postcomunistă relaţia partidelor politice cu electoratul. Este vorba despre modul în care cetăţenii îşi votează conducătorii, dar şi despre "modul în care se prezintă candidaţii pe parcursul competiţiei şi la capătul acesteia, respectând sau sfidând regulile concurenţei între partidele care aspiră deopotrivă la guvernare". Comentariul final este demn de toată atenţia: "Ordinea politică (adică acea dispunere a materialului instituţiilor astfel încât să se realizeze o cât mai bună funcţionare a statului) se poate întemeia pe o exigenţă culturală (care o include pe cea morală) la fel de «originară» ca şi revelaţia de sine a omului ca «vieţuitor politic»".
Am mai reţinut şi observaţiile formulate cu sagacitate de Cristian Alexandru Leahu şi Bogdan Popescu asupra "efectelor perverse" ale votului uninominal: "(acesta) a «reuşit» să nemulţumească pe toată lumea: conducerile formaţiunilor politice, deoarece au pierdut o mare parte din controlul asupra selecţiei candidaţilor, un criteriu foarte important pentru desemnarea acestora fiind posibilitatea de a susţine financiar campania electorală, dar şi personalităţile locale ale partidelor politice care se vedeau marile câştigătoare ale modificărilor aduse de acest act normativ - alegerea directă a preşedinţilor consiliilor judeţene şi alegerea prin scrutin uninominal a parlamentarilor, însă au descoperit că loteria rezultatelor nu le garantează mandatul de parlamentar". Concluzia? "Vom asista cel mai probabil la o nouă confruntare între partizanii scrutinului pe listă blocată potrivit reprezentării proporţionale şi cei ai scrutinului uninominal majoritar în două tururi." Şi mai departe: "În opinia noastră, sistemul electoral adoptat prin Legea nr. 35/2008 nu va mai fi folosit la alte alegeri".
Deşi apărută în 2009, cartea aceasta rămâne de o certă actualitate. Fiindcă, să nu uităm, într-un stat democratic, modern sunt necesare atât perfecţionarea sistemelor electorale, cât şi perfecţionarea electoratului însuşi.
(*) Academia Română Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale "Sisteme electorale şi sisteme democratice" Coordonatori Constantin Nica, Aristide Cioabă, Bogdan-Mihai Popescu. Autori: Constantin Nica, Aristide Cioabă, Bogdan-Mihai Popescu, Cristian-Alexandru Leahu, Mihai Milca, Lorena Păvălan Stuparu. Editura Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale. Bucureşti, 2009.
