x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ora 3 dimineaţa

0
Autor: Ion Cristoiu 28 Apr 2007 - 00:00

ROMĂNIA CA TELENOVELĂ
Pe la trei dimineaţa, cand nici nu s-a luminat bine, dar noaptea se strepezeşte deja, primii muncitori pleacă la lucru. Navetişti din comunele suburbane, muncitori de la ITB. Prin mahalale se deschide cate o poartă.

ROMĂNIA CA TELENOVELĂ
Moto: "Trăim in Romania, şi asta ne ocupă tot timpul"/
Mircea Badea, realizator tv Pe la trei dimineaţa, cand nici nu s-a luminat bine, dar noaptea se strepezeşte deja, primii muncitori pleacă la lucru. Navetişti din comunele suburbane, muncitori de la ITB. Prin mahalale se deschide cate o poartă. A ieşit cineva. Merge parcă in varful picioarelor, furişandu-se pe langă ziduri, să nu tulbure curgerea calmă a luminii din neoane. Apar din depouri primele tramvaie, din cele cu traseu lung, străbătand intregul oraş. Zdrăngăne acum goale, luminate sărac, cu taxatoarea moţăind in ţarcul casieriei, ca să se intoarcă, peste o oră, arhipline. Prin staţii, oameni rari, zgribuliţi in singurătatea nopţii, feţe obosite, acea posomoreală tăcută a oamenilor sculaţi cu noaptea-n cap. Mai circulă incă maşinile de noapte, cu mai mulţi călători decat la miezul nopţii. Vin spre marile pieţe din centru ţăranii din comunele suburbane, dar şi florărese cu fuste largi, fistichii, cu obrajii căzuţi, stand pe scaunele tari cu mainile in poală, intr-o resemnare ostenită.

Â

Maşina in care urc, pe jumătate luminată, e plină de flori. Merg spre centru florăresele! O bătrană uscăţivă intreabă piţigăiat şi agresiv ce tramvai trebuie să ia pentru Berceni. I Nu merg tramvaiele!, ii răspunde cineva intr-un tarziu, cand tot autobuzul , poate chiar şi bătrana , uitase cu totul de intrebare. Răspunsul o buimăceşte. Stă cateva clipe incremenită, ca şi cum ar vrea să se convingă de realitatea răspunsului. Nu crede insă, şi atunci incepe să facă naveta intre partea din faţă şi cea din spate a autobuzului, neliniştită la culme, din cand in cand imbrancită inainte de bruştele opriri ale maşinii. Pană la urmă găseşte un cetăţean care merge şi el in Berceni şi care o linişteşte, spunandu-i că-i arată el unde să coboare.

Â

Ajung in centru pe la patru dimineaţa. Au apărut şi primele troleibuze, pustii, luminate strălucitor şi rece. Tot mai mulţi inşi zgribuliţi, cu serviete sau sacoşe, se indreaptă spre serviciu. In Piaţa Unirii, la biroul pieţei, zarzavagiii fac coadă pentru cantare. Vin mereu taxiuri cu alţi zarzavagii, cărand pe platforma din spate coşuri cu ardei, roşii, castraveţi. Pe o motoretă fragilă şi nesigură, o femeie, aşezată in spatele bărbatului, ţine in braţe o uriaşă legătură de mărar. S-a făcut ziuă. Aerul, un uriaş plafon, lasă o lumină jilavă, care roade intunericul ca un acid. Deja tot ce e lumină arde inutil şi singuratec. La intersecţiile străzilor dosnice stopurile funcţionează ţăcănind mecanic, culorile se aprind şi se sting sacadat, fără utilitate. La autobaza Rahova, caţiva inşi aşteaptă la Casă deschiderea. Un grup de tineri - trei băieţi şi o fată - povesteşte ceva cu glas tare şi rade zgomotos, provocator. Pe banca de langă perete, un tanăr pătrat, vanjos strigă Haide, Steaua! şi Dinamo, Ho-ho-ho!, de fiecare dată bătand din palme entuziasmat de ceea ce-i aud urechile. Pe Strada Braniştei, arcurile de apă ale cişmelelor se inalţă şovăielnic deasupra farfuriilor de metal. Pe asfalt, in faţa unei alimentare, o bucată de gheaţă, ca un lingou sever. Tejghelele comerţului stradal mai stau incă trase pe trotuare, langă ziduri, brobonite de recea rouă a dimineţii. Le ţin de urat navete de iaurt şi lapte, acoperite de sudoarea rece şi curată a umezelii din aer. Bătuţi pieziş de lumina neoanelor ascunse in ierburi, trandafirii din faţa Băncii de stat au roşul bătran şi lucios.

Â

Discuţie la anticariat

La anticariat, in cămăruţa supraancălzită (o căldură moale, toropitoare), doi inşi discută dacă pămantul e sau nu ca o plăcintă. Ii urmăreşte de la tejghea, fără să-i asculte, anticăreasa, o femeie smiorcăită, cu faţa pungită de grăsime. Că Pămantul e asemenea unei plăcinte susţine un ins pirpiriu, cu o bască de pieton modernist, hotărand lumea cu gesturi rotunde, calme, de nu-ţi vine să crezi că e nebun. Mai inainte declarase, cu acelaşi entuziasm, că după moarte sufletele se intrupează in planete şi că unii ticăloşi muritori, cum ar fi Nietzsche, de exemplu, care a zis că la femei să intri cu biciul...

Â

 Ei, asta nu se poate!, găseşte de cuviinţă anticăreasa să intervină, considerand, probabil, că in calitatea ei de femeie trebuie neapărat să aibă un punct de vedere ferm in această problemă.

Â

...s-a intrupat intr-o planetă rece, ordinară, cum ordinare i-au fost şi ideile.
Cel căruia i se spune că pămantul seamănă cu o plăcintă e un ins inalt, şi el cu o bască pe varful capului. Il contrazice neincrezător pe pirpiriu, ducandu-şi mainile la piept, muindu-şi privirile, aproape convins. Mai are foarte puţin pană la acest punct de care-l despart doar lucrurile invăţate la şcoală " Bine, bine, zice el, neincrezător, dar teoriile lui Copernic, Galilei : Vacs!, taie aerul cu degetul pirpiriul. De pe pereţi, Copernic şi Galilei, invinşi, pleacă pleoapele a resemnare. Anticăreasa crede şi nu crede, ca orice femeie. In tăcerea care urmează simţi cum se moaie, de căldură, aerul incăperii stramte, biruite de teracota uriaşă a sobei.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de