Ora închiderii

Printre amintirile care îmi stârnesc uneori un surâs este şi vocea care anunţa pe la ora 22:00, în cârciuma “Partizanul” din Clujul secolului trecut, “Ora închiderii, mă rog frumos!” şi în maghiară “Zarora, kerem szepen!”.

Printre amintirile care îmi stârnesc uneori un surâs este şi vocea care anunţa pe la ora 22:00, în cârciuma “Partizanul” din Clujul secolului trecut, “Ora închiderii, mă rog frumos!” şi în maghiară “Zarora, kerem szepen!”. Toţi cei care îşi puteau permite luxul unui coniac mic, pe atunci la preţul de doi lei şi cinzeci de bani, cât un pachet de Carpaţi fără filtru, o ignorau şi rămâneau pe locurile lor până la alte invitaţii, ceva mai puţin politicoase.

Pe atunci coniacul şi ţigările erau printre foarte puţinele, dacă nu singurele substanţe psihoactive la îndemâna oricui. Lucrurile au evoluat spectaculos, iar specialiştii în bioetică încep să fie îngrijoraţi de utilizarea unor noi substanţe, produse ale biotehnologiei. Unii, cum ar fi Leon Kass şi Francis Fukuyama, se întreabă dacă nu cumva noile, să zicem, medicamente, vor acţiona în detrimentul propriei noastre umanităţi.

Tulburat de profunzimea problemei, filozoful David Owens de la universitatea britanică Sheffield publică un articol cu titlul “Dezamăgire”, chiar la limita dintre ştiinţă şi ficţiune. Să presupunem, scrie el, că aţi început să fiţi îngrijorat în legătură cu fidelitatea partenerului (sau partenerei) de viaţă. De multe ori îndoielile vi se par total iraţionale, dar vă amintiţi unele ochiade schimbate la vreo petrecere şi vă simţiţi total nefericit. Nu vreţi sau nu vă puteţi permite să angajaţi un detectiv particular, dar aţi auzit de un nou medicament.

Bine aţi venit la farmacia viitorului, unde toate medicamentele sunt imaginare! Puteţi cere câteva tablete de Credon, pilulă care combate îndoielile. Veţi fi mai puţin suspicios, dar nu vă veţi lăsa păcălit de nimeni, acţiunea medicamentului este limitată la relaţiile strict personale. Sigur, prospectul ne avertizează că ar putea duce la o încredere exagerată între parteneri. Nu contează, vom încerca.

Farmacistul viitorului confirmă eficienţa Credon-ului şi ne informează asupra unor tratamente alternative. Aţi auzit de Libermine, pastila care te ajută să nu suferi deloc dacă celălalt membru al cuplului are o scurtă aventură? Există şi Solox, medicamentul minune al independenţei emoţionale. El îţi dă posibilitatea de a avea un grup mare de prieteni, care să fie perfect satisfăcător din punct de vedere emoţional fără a te fixa pe un singur partener intim. Sigur, Credon este ieftin, cât un pachet de ciocolată, pe când Solox şi Libermine ajung la preţul unei sticle cu vin bun. Ce alegem?

Owens consideră drept “normală” dorinţa de a avea o relaţie de cuplu. Dacă renunţi la ea, cu sau fără medicamente, nu mai eşti acel “tu” dinainte. La urma urmei, starea emoţională şi relaţiile intime au o importanţă care nu mai trebuie dovedită. Imaginara farmacie a viitorului ne-ar putea permite să adoptăm orice comportament ni se pare nouă adecvat. Nu neapărat şi celorlalţi semeni. 

Avem nevoie de anumite repere, cândva legate exclusiv de convingerile religioase. Aşa au dispărut tabu-urile naşterii în afara căsătoriei, interdicţia absolută a divorţului şi/sau avortului. Ceea ce ne preocupă, atât pe noi, laicii, cât şi pe filozofi, pare să fie ideea de “autentic”, de permanenţă a unor elemente ale personalităţii. Ne întrebăm dacă ne schimbă cu ceva cafeaua care ne menţine ceva mai în formă, dacă utilizarea cosmeticelor sau a chirurgiei estetice produce schimbări ireversibile.

Dacă mai adăugăm la toate acestea şi tendinţa actuală de a califica drept afecţiuni psihiatrice şi de a trata cu medicamente stări care păreau până nu demult parte a condiţiei umane, precum timiditatea, tristeţea, nostalgia, vom deveni şi mai îngrijoraţi. Să sperăm că încetul cu încetul vom învăţa şi psihofarmacologie aşa cum am reuşit să învăţăm multe alte lucruri şi să ne adaptăm la nenumărate situaţii noi, multe total neprevăzute.

Speranţa că nu vom fi lipsiţi niciodată de surprize ne îndulceşte vagile îngrijorări şi ne potoleşte anxietăţile. Un singur exemplu, că tot vorbim despre adaptare. După ce am fost convinşi vreme de secole că schimbarea culorii cameleonului este o încercare de a se ascunde de duşmani, aflăm că de fapt strania reptilă vrea să atragă atenţia, să atragă un partener, să alunge un duşman sau să se apere de căldură sau frig. Cameleonii vor să atragă atenţia, nu să treacă neobservaţi.

Dar noi, oamenii? Oare şi noi vom face apel la ipotetica farmacie a viitorului din dorinţa de a ieşi în evidenţă şi nu din conformism? Mai avem mult de aşteptat până la deschiderea oficială. Cât despre ora închiderii, e foarte departe.