x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Oraşul fără colţuri

0
Autor: Tudor Octavian 22 Apr 2009 - 00:00

La Paris, într-un rond din arondismentul 17, se întâlnesc unsprezece străzi. Nu-i dau numele rondului, pentru că, în Paris, intersecţiile acestea circulare, în care se adună străzi şi bulevarde, sunt fără de număr.



Ce-i specific metropolei e că majoritatea străzilor şi bulevardelor încep şi se termină cu bistrouri, restaurante şi cafenele, rareori cu magazine şi bănci.

Când iese la o cafea sau la o bere, tot parizianul are localul lui, la colţ. Chiar şi când nu e la colţ, ci doar spre capătul unei străzi, locanta, atât de specifică peisajului social franţuzesc, tot la colţ se cheamă că este.

Înainte de război, Bucureştiul avea şi el berăria din colţ, bodega din colţ, brutăria din colţ, băcănia din colţ... Nu trebuia să te duci în centrul urbei, ca să te socializezi - cum zic azi snobii - la un pahar ori la o cafea.

Când doi tineri, soţ şi soţie, au deschis o cafenea pe Strada Avrig, colţ cu Chiristigiilor, m-am bucurat de parcă România ar fi recuperat în sfârşit un teritoriu istoric: Colţul străzii. La început, cafeneaua a avut intrarea nu la colţ, ci după colţ. De fapt, nu cafeneaua avea intrarea după colţ, ci spaţiul comercial construit înainte de 1990 şi recuperat pentru o soartă mai bună de o familie isteaţă, emancipată în călătorii şi munci prin străinătăţi.

Cei doi mici întreprinzători au observat, corect, că îi lipsea cartierului colţul unde să se întâlnească un ceas-două vecinii şi prietenii, ca să se simtă bine. Iar după ce au dat drumul afacerii, au mutat şi uşa. O chestiune de psihologie a comerţului. De ce să te duci după colţ, ca unul care nu vrea să fie văzut, care face un lucru nu tocmai onorabil, când, în toată lumea, clienţilor li se deschide uşa din faţă, uşa principală?

Foarte mulţi arhitecţi au fost învinşi, în comunism, de ideologia colectivistă: şefii intră pe uşa din faţă, norodul numai pe uşa din spate! Şi astăzi, uşile din faţă ale celor mai multe primării şi instituţii publice, aflate în slujba cetăţeanului, sunt deschise de sub lacăt doar pentru vizitatori de seamă, în vreme ce adevăraţii stăpâni, alegătorii şi plătitorii de taxe, sunt îndrumaţi către uşile discrete din spate.

Motivele pentru care străzile trebuie să înceapă şi să se termine cu locuri de bună petrecere a zilei sunt naturale: muncim ca să trăim, nu trăim ca să muncim. Bucureştiul s-a umplut cu tot neamul de cârciumi, numite pompos restaurante. Botezate cu firme fiţoase, acestea te previn că distracţia o să te coste. Cafenelele însă nu-ţi golesc buzunarele.

Dacă e să te iei după ifosele celor care ţin bodegi şi le zic restaurante, toate ar fi speciale, de clasă şi de lux. Parisul, deşi e un oraş de lux, are cele mai multe bistrouri şi cafenele ieftine din toată Europa. Diferenţa între a te simţi bine cu o cafea şi un pahar de vin roşu şi a te îmbăta, după ce ţi-ai umplut maţul cu ciorbe şi bucate grele, e de la rafinament la distracţie groasă.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   colt

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de