x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Orbul găinii cu ouă de aur

Orbul găinii cu ouă de aur

de Ionuț Bălan    |    10 Sep 2009   •   00:00

Analiştii cu pretenţii au trecut în revistă preţul mondial al mărfurilor şi au tras concluzia că populaţia în creştere şi diversificarea consumului la indieni şi chinezi pun presiune pe preţul produselor de bază. Ce au uitat ei să ia în calcul sunt banii de hârtie puşi în circulaţie de bănci.

Le amintim că în ultimii 25 de ani activele financiare internaţionale au crescut cu 900%, iar PIB-ul mondial s-a mărit cu doar 250%. În anii ‘80, cele două mărimi erau egale, în prezent respectivele active sunt de trei ori mai mari decât PIB-ul. Deci iarăşi ne întrebăm: Mărfurile au devenit mai scumpe sau banii sunt prea mulţi (şi deci prea ieftini)?

E de preferat să lăsăm această chestiune în coadă de peşte. Într-adevăr, producerea biocombustibililor - stimulată prin subvenţii guvernamentale - a plafonat oferta de alimente, în condiţiile unei populaţii şi ale unei cereri în creştere. Dar, colac peste pupăză, Statele Unite au majorat producţia de monedă, exportând inflaţie în toată lumea.

Chiar şi în ţările în care băncile centrale n-au avut politici monetare expansioniste, simplul fapt că au emis monedă locală, în contrapartida dolarilor "uşori" intraţi în urma schimburilor comerciale şi a fluxurilor financiare, tot a generat un surplus de bani. Şi cu această ocazie merită aduse din nou în discuţie spusele lui Milton Friedman, care considera că inflaţia este oriunde şi oricând un fenomen monetar, sau postulatul lui Ludwig von Mises: "Guvernul numeşte inflaţie inevitabilul efect al acesteia, anume creşterea preţurilor, trecând sub tăcere faptul că această creştere se datorează chiar sporirii artificiale a cantităţii de bani aflaţi în circulaţie".

Dar despre aceste lucruri am mai discutat în urmă cu un an, când avertizam că băncile care nu trec rapid de la finanţarea activelor la creditarea sectoarelor productive şi a comerţului sunt ameninţate cu falimentul, fiindcă preţul activelor amplu speculate în ultimii ani se va duce în jos. Deşi întreaga lume continuă să fie derutată de dobânzile care tind spre zero de la americani, trebuie ţinut cont de faptul că reducerea e doar temporară. Inflaţia în creştere va determina în cele din urmă majorarea dobânzilor şi va amplifica scăderea de preţ la active.

Iar între timp unii chiar au validat semnalul de alarmă. Bank of America, cea mai mare instituţie de credit din Statele Unite, a angajat de la începutul acestui an un număr important de noi traderi, specializaţi în plasamente pe pieţele de petrol, metale şi mărfuri agricole, departamentul având, în prezent, peste 600 de angajaţi în întreaga lume. Britanicii de la Barclays intenţionează să "fure" cinci brokeri de commodities de la "confraţii" americani Morgan Stanley, promiţându-le pachete salariale consistente.
Goldman Sachs şi Royal Bank of Scotland au obţinut, la jumătatea anului, câştiguri-record din plasamente în mărfuri.

Doar bancherii români continuă să sufere de orbul găinilor. Ei încă nu s-au dumirit că finanţarea comerţului, agriculturii, industriei sau a serviciilor private ar putea fi găina cu ouă de aur şi insistă să crediteze tot activele imobiliare. Potrivit datelor BNR, soldul creditelor acordate şi al angajamentelor asumate de instituţiile de credit de peste 20.000 de lei a înregistrat în primele şapte luni cele mai mari scăderi pe sectoarele industrie, intermedieri financiare şi asigurări şi servicii, dar a crescut uşor în construcţii.

Aceasta fiind "politica", nu rămâne de văzut decât finalul previzibil, în care băncile româneşti se vor confrunta cu dificultăţi din ce în ce mai mari, exact când instituţiile financiare din străinătate vor declara că au depăşit situaţia dificilă.

×
Subiecte în articol: editorial