x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ordinea lumii

0
14 Iul 2004 - 00:00

Lumea nu incepe si sfarseste la portile NATO si UE. Dupa caderea Zidului Berlinului totul parea sa se simplifice enorm; democratia liberala invinsese in confruntarea cu comunismul.

S-a vorbit despre o "Noua ordine mondiala". Fukuyama a incapsulat deznodamantul secolului XX in "Sfarsitul istoriei", un mesaj corect daca ne referim la confruntarea Est-Vest, dar supersimplificator prin abordarea prevalent eurocentrica. Exista doua maniere de explorare a viitorului dupa 1989. Una, pune mare pret pe atractia democratiei liberale si propovaduieste globalizarea (Thomas Friedman). Alta maniera de a profeti (Robert Kaplan, John Mearsheimer) aminteste despre state esuate, despre dezordine in relatiile internationale, despre pericole neconventionale. De notat ca Fukuyama, in anii din urma a devenit mult mai precaut. Mult s-a comentat lucrarea lui Huntington (1996), care anticipa ciocniri intre mari colectivitati pe aliniamente religioase. Tot in deceniul trecut au proliferat vederi care privesc China ca rival strategic al SUA. Iar, pe fondul crizelor financiare numerosi analisti si oameni politici pledeaza pentru "gestionarea globalizarii". Se acorda atentie tot mai mare pericolelor neconventionale, armelor de distrugere in masa, terorismului international.

Minti stralucite par sa foloseasca ochelari diferiti; aceeasi realitate conduce la perceptii surprinzator de indepartate. Uneori avem de-a face cu sindromul paharului, predispozitiile analistului definind ce si cat lipseste din descriere. Dar aceasta explicatie a deosebirilor de interpretare este insuficienta. Cand citiri ale acelorasi evenimente sunt opuse, interpretarile au radacini in matrici intelectuale diferite, in inclinatii ideologice nu identice (cine crede ca "ideologia a murit" este un naiv), in jocul intereselor de grup si nationale, in limbaj dublu, sau dorinta de a salva aparente. Ca sa parafrazez un conational, nimeni nu este de nicaieri. Iar provenienta pe planul ideilor si sentimentelor/emotiilor, sau intereselor, isi pune amprenta si asupra analizei.

Primii ani ai noului mileniu inclina spre viziunea pesimista. America a fost lovita naprasnic la 11 Septembrie 2001, si a intervenit militar in Afganistan si apoi in Irak. In Europa s-a subestimat impactul pshihologic asupra americanilor al atacului de la 11 Septembrie. Dupa unii (Robert Kagan) traim intr-o lume hobbes-iana, care nu are reguli si institutii dupa care merita sa ne ghidam; suprematia militara si tehnologica trebuie pusa la lucru. Ei critica venus-ismul unei Europe slabe, care ar fi incapabila sa inteleaga resorturile adevarate ale clivajului de cultura strategica intre cele doua maluri ale Atlanticului. Viata arata insa ca forta militara, singura, nu este suficienta; ca este nevoie de ceea ce Joseph Nye Jr. numeste "soft power": puterea de a capta mintile si sufletele.

Interventia militara in Irak este in mare impas si Washingtonul cauta sa readuca ONU in ecuatia stabilizarii situatiei. SUA incearca sa convinga NATO sa participe la efort dupa "transferul suveranitatii". Problema Irak framanta organizatia NATO, care are acum mai multi componenti si are dificultati majore in a-si proiecta noua misiune, in conditiile in care intre principalii membri exista diferende importante. Situatia din Afghanistan ramane foarte complicata. Tensiunea in sanul NATO exprima o fisura transatlantica, care era observabila inainte de 11 Septembrie. Este greu de conciliat unilateralismul si radicalismul administratiei Bush Jr. cu inclinatia spre multilateralism si legalitate internationala, cu nuantarile europenilor. SUA nu priveste cu ochi buni dorinta UE de a avea propria forta de aparare. Aici gasim o ratiune a retoricii care vorbeste de o Europa veche si una noua ("pro-americana") - este si aceasta o forma de divide et impera.

Uniunea Europeana s-a extins spre Est, dar se confrunta cu provocarea gestionarii unei complexitati in crestere. Sunt viziuni diferite inauntrul UE si exista sfidari externe, inclusiv o Asie tot mai viguroasa economic. In Balcani persista complicatii. In relatia cu SUA sunt disonante, iar situatia din Orientul Mijlociu este tot mai inflamata. In acest timp, administrarea unor "probleme globale" (epidemii, protectia mediului, saracie etc.) pare sa fi intrat in inghet. Romania a fost admisa in NATO si urmeaza UE, dar avem motive sa fim ingrijorati.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de