x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Orientarea de dreapta

0
Autor: Tudor Octavian 15 Noi 2007 - 00:00

Cănd pleacă de acasă, doamna Chiţoiu o ia la dreapta. Magazinul unde vrea să ajungă e undeva, pe una din străzile din stănga, totuşi doamna Chiţoiu o ia la dreapta.



Cănd pleacă de acasă, doamna Chiţoiu o ia la dreapta. Magazinul unde vrea să ajungă e undeva, pe una din străzile din stănga, totuşi doamna Chiţoiu o ia la dreapta.


Din metrou, cănd iese in stradă, tot la dreapta o apucă. Uneori, domnul Chiţoiu se enervează şi o intreabă: De ce o iei mereu la dreapta? Cum adică o iau mereu la dreapta - se burzuluieşte la răndul său doamna Chiţoiu - ce-ai innebunit, ce vrei să spui?! Soţii Chiţoiu ies cu căruciorul din supermarket şi, cu toate că şi-au parcat maşina chiar in faţa magazinului, doamna o porneşte spre dreapta. Uite, spune domnul Chiţoiu resemnat, ca tot omul care ştie ce urmează, şi acum ai pornit-o la dreapta. Dar nu-i adevărat deloc, zice femeia, unde vezi tu dreapta? Ai halucinaţii!


In casă, doamna Chiţoiu tot spre dreapta trage. Bucătăria e la mijlocul coridorului, baia e in stănga bucătăriei, dar, cu toate acestea, cănd e să meargă la baie, doamna Chiţoiu se repede intăi la uşa de la intrare, care, fireşte, e in dreapta. Poate că aşa-i şi-n politică, unii sunt de dreapta şi alţii de stănga, fiindcă se nasc cu un fel de deviere undeva, in cap. Doamna Chiţoiu o ia, ca de la sine inţeles, spre dreapta, fără să aibă o concepţie. Dreapta, la ea, nu e prin raportare la stănga. Cănd se termină spectacolul la teatru şi toată lumea pleacă şuvoi spre parcarea din stănga şi spre staţiile de metrou şi autobuz, care-s toate in stănga, doamna Chiţoiu se duce ca hipnotizată spre dreapta, unde se construieşte un bloc şi trecerea e blocată. E una din situaţiile in care domnul Chiţoiu tace şi aşteaptă ca soţia lui să-şi dea singură seama că are o problemă de orientare.


Nici acum insă doamna Chiţoiu nu recunoaşte c-a pornit-o aiurea, la dreapta. Nu eu am o problemă, spune ea, tu o iei intotdeauna la stănga. Iar domnul Chiţoiu se pune şi mai adănc pe tăcut. Nu-i nici o indoială că doamna Chiţoiu o coteşte in chipul cel mai normal cu putinţă la dreapta deoarece are un cui contra stăngii. Mulţi oameni işi trăiesc viaţa printr-o continuă raportare negativă. Sunt, din naştere, contra a orice. In tinereţe, domnul Chiţoiu a incercat să-i explice soţiei, in timp ce plecau acasă de la un botez şi doamna Chiţoiu a făcut scurt la dreapta, că nu e bine să trăieşti prin negaţie. De fapt, o iei mereu la dreapta, fiindcă ţi-a intrat in cap că eu o iau mereu la stănga, a zis domnul Chiţoiu. După care, socotind că e momentul pentru o argumentaţie mai rafinată, a adăugat: Uite, eu, dacă m-aş indrăgosti, să spunem prin absurd, de Lilica, n-aş iubi-o contra ta. Un bărbat nu iubeşte o femeie contra altei femei.


A fost o greşeală. Mare greşeală. Domnul Chiţoiu ar fi trebuit să rămănă cu discuţia in plan conceptual. Lilica, prietena familiei Chiţoiu, arăta şi după a treia naştere foarte sexy. Dacă domnul Chiţoiu ar fi rămas in plan pur conceptual, poate că doamna Chiţoiu n-ar fi devenit o radicală de dreapta. De aceea e bine să nu amestecăm lucrurile. Dragoste de dreapta nu există. Sau poate că există. Dracu’ mai ştie!

Citeşte mai multe despre:   editorial,   dreapta,   stanga,   domnul,   doamna,   chiţoiu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de