x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Orizonturi noi

Orizonturi noi

de Ion Mihai Pacepa    |    17 Dec 2005   •   00:00

La 23 noiembrie 2002, cand presedintele Bush a anuntat Romania ca a fost primita in NATO, un curcubeu a aparut pe cerul Bucurestiului. "Dumnezeu ne zambeste", a spus liderul SUA.

Si Dumnezeu ne-a zambit. Rafalele de antiamericanism ce bantuie Franta si Germania au determinat Washingtonul sa mute centrul de greutate al politicii sale externe in Europa de Est, care are motive speciale sa-i sprijine efortul pentru eradicarea tiraniei si terorismului. La inceputul lui decembrie 2005, Romania a devenit prima tara din fostul bloc comunist cu baze militare americane pe teritoriul sau. Acum nimeni nu-i mai poate ameninta libertatea castigata cu sange.

Noul ambasador american in Romania, Nicholas Taubman, este colaborator apropriat al presedintelui Bush, si asta da garantia ca Romania va ramane in epicentrul politicii SUA. Iar faptul ca ambasadorul este si un "greu" al economiei americane da speranta ca, in sfarsit, marile concerne ale SUA vor incepe sa investeasca si in Romania.

Privilegiile sunt intotdeauna insotite de obligatii. Presa vest-europeana se refera din ce in ce mai intens, si mai peiorativ, la existenta in Romania a unor inchisori secrete in care CIA ar fi interogat unii dintre teroristii capturati. Ministrul de Externe al SUA, Condoleezza Rice, a refuzat sa comenteze. Ea a spus doar, cu franchetea ce o caracterizeaza, ca SUA fac tot ce le sta in puteri ca sa izoleze teroristii capturati si sa obtina de la ei informatii care sa ajute prevenirea unor noi actiuni teroriste.

Nu sunt autorizat sa infirm ori sa confirm disputata cooperare a Romaniei cu CIA. Dar sunt calificat sa discut despre terorismul cu care ne confruntam azi, deoarece el s-a nascut la Liubianka, si, in anii cand am fost la varful comunitatii de informatii a Pactului de la Varsovia, i-am cunoscut multe taine. "In era rachetelor nucleare, care pot distruge ambele lagare, terorismul este singura noastra arma realista", spunea Iuri Andropov in 1972, cand KGB a lansat operatia "Taifun", menita sa terorizeze SUA. Baza ideologica a operatiei "Taifun" a fost formulata de filozoful francez Jean Paul Sartre, autorul infamei "Les Comunistes et la paix", si a fost transmisa Moscovei prin DIE. Ea instiga comunistii vestici si lumea islamica la terorism impotriva SUA.

URSS a disparut, dar "Taifun" continua. Numeroase organizatii teroriste create de KGB si inspirate de "filosofia" lui Sartre actioneaza azi pe diferite meridiane. Le-am urmarit si as putea da zeci de exemple. Mentionez trei. Organizatia "Mujahedin-e-Khalq" (MEK), creata de KGB in 1976 si sprijinita logistic de DIE, are rol crucial in actualul terorism din Irak. Initial ea a avut sarcina de a combate influenta americana in Iran, dar in 2002 (cand, coincidenta, presedintele Putin a anuntat axa antiamericana Moscova-Berlin-Paris), MEK s-a mutat in Irak, de unde a declarat razboi SUA. "Fortele Armate Revolutionare ale Columbiei" (FARC), create de KGB si finantate de spionajul lui Fidel Castro si de DIE, joaca un rol important in extinderea terorismului pe teritoriul Americii de Sud. La 11 aprilie 2001 FARC a rapit 13 parlamentari si candidata prezidentiala Ingrid Betancourt, pentru a instiga la antiamericanism. La 13 februarie 2003, FARC a doborat un avion american care supraveghea electronic traficantii de droguri columbieni si a luat ostatici trei ofiteri CIA pentru a alimenta antiamericanismul. Iar organizatia marxista "Abu Sayyaf", creata de KGB si sprijinita logistic de DIE, raspandeste acum terorismul in Filipine. In 2001 a rapit trei misionari americani si a decapitat unul (iunie 2002) pentru a extinde antiamericanismul si in acea parte a globului.

Serviciile secrete ale Romaniei comuniste au practicat un virulent terorism national si international caruia i-au cazut prada peste 200.000 de oameni, pentru simplul motiv ca au fost proamericani sau ca s-au opus comunismului. Faptul ca Guvernul Romaniei intoarce azi armele impotriva teroristilor constituie o pilda de urmat pentru celelalte foste tari comuniste.

Pe de alta parte, ideea ca teroristii s-ar bucura de protectia Conventiilor de la Geneva si ca ar trebui detinuti in lagare controlate public este falsa. Aceste conventii privesc soldati capturati in razboi, care sunt detinuti doar pentru a preveni reintoarcerea lor pe front. Teroristii nu sunt soldati. Ei nu poarta uniforma, se ascund in spatele civililor, ataca inocenti. Cu alte cuvinte, incalca toate legile razboiului. Cei 2.986 de civili asasinati miseleste la 11 septembrie 2001 in SUA stau marturie. Teroristii ucid doar pentru a ucide, si trebuie izolati ca sa nu-si creeze adepti.

Azi, Romania sprijina hotarat lupta SUA impotriva terorismului si a devenit un principal chezas pentru securitatea globala ce domina politica externa a Washingtonului. Am platit cu doua condamnari la moarte privilegiul de a sprijini, cu modestele mele posibilitati, tara mea natala si cea adoptiva sa ajunga la acest moment istoric. Am temeinice motive sa cred ca noua alianta dintre SUA si Romania este ireversibila.
×
Subiecte în articol: editorial romania