x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pacientul national

0
Autor: Dorin Tudoran 09 Iun 2005 - 00:00

de Dorin Tudoran
Este ravnit de ospicii si puscarii dar libertatea de care se bucura il ajuta sa faca el viata politica asemanatoare unui ospiciu ori unei puscarii. Nostalgiile unora pentru groapa de gunoi a istoriei continua sa-l trimita in parlament, institutie pe care el a reusit sa o transforme intr-un circ al carui unic rol este sa-i asigure imunitate.

Are mainile incaltate in Rolexuri de aur, fiindca, vezi Doamne, catusele de otel sunt prea dure pentru incheieturile sale. E carat in masini de lux, cand singurele mijloace de transport pentru care se califica sunt camasa de forta si zeghea.

Vehicule de mare tonaj circula inca pe darele lasate in urma de aceasta taratoare. E un carosabil de o trainicie pe care nici macar o firma ca Bechtel nu o poate garanta. Pe vremea dictaturii si a sotului ei, Nicolae, construise intre propriul barlog si Cartierul Primaverii un soi de autostrada particulara, mai trainica decat linia Maginot. Osanalele ridicate dictaturii de aceasta inflamata limba de pantofi se dovedesc si azi o investitie mai insemnata decat 15 ani petrecuti in puscariile comuniste.

Pentru a proba ca ipochimenul a facut si politie politica, oameni seriosi si-au pierdut vremea si sanatatea cotrobaind prin arhivele atat de partiale - si astazi, si maine, mereu! - ce au fost puse la dispozitia unei institutii aproape imaginare de catre o alta, pare-se eterna. De fapt, tot ce trebuia intreprins spre a dovedi ca bataitul a practicat politie politica ar fi fost fotocopierea colectiei acelei fituici saptamanale in care a tunat si turnat impotriva "dusmanilor poporului" cum numai seful sau de barlog mai era capabil sa o faca.

"Anti" - cand bea sprit, "filo" - cand consuma halucinogene, acest maldar de nerusinare isi trage peste burta-i de arama ba izmana mortii, ba camasi de matase cu imprimeuri talmudice. Se inconjoara de tembeli agitati pe care-i declara oameni de baza, pentru ca, atunci cand il zguduie o noua criza a bolii lui Calache, sa-i excomunice, lipindu-le pe frunte etichete infamante sau adevaruri pe care le nega pe cand excomunicatii erau inca in gratiile sale.

Si-a inceput cruciadele post-decembriste intocmind "liste ale rusinii", el, emblema celei mai crase nerusinari. Cere curajuri imposibile si virtuti fara limite. Cu toate acestea, stenograme ce au devenit de consum public dovedesc ca "incoruptibilul" aflat mereu in stare de clocot e un nevoias baiat de mingi, pe care partidul tuturor partidelor il trimitea dupa seminte si tigari.

Singura categorie de compatrioti mari si de partid ce rezista spasmelor acestui zgaltait de gradul 9 pe scara Richter sunt lautarii. Ei deschid si inchid lucrarile sedintelor, consiliilor ori congreselor in care Marele Apucat intra presedinte si iese papa. El insusi unul din cei mai zgomotosi lautari ai "Ceahlaului gandirii" romanesti si a consoartei sale, "Savanta de renume mondial", doamna Codoi, neinfricatul lider al tuturor fricilor clinice si patologice nu putea dichisi o infrastructura organizatorica mai potrivita decat cea bazata pe "Mache, zi-o p-aia cu "Afunda-ma, romane, in visul meu de lepra... ""

Retoric ca un pisoar, contagios ca holera si etern ca moartea, de la o vreme pacientul national a inceput sa semneze cu titlul de... Doctor. Parea ca incepe sa se duca, dar, ramas fara costisitoarele-i sedative de import, s-a razgandit. Revenirea pacientului national pe tronul rigolei politice amana ce parea ca ar putea deveni posibil: reabilitarea conceptului de ticalosie.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de