x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pădurarul ajunge întotdeauna primul

Pădurarul ajunge întotdeauna primul

de Adriana Oprea-Popescu    |    21 Ian 2014   •   15:09

Un avion în care se aflau şapte oameni plecaţi să salveze nişte vieţi a aterizat forţat într-o zonă împădurită din Munţii Apuseni. Unul dintre pasageri a sunat la 112 în jurul orelor 16:00. Zeci de forţe antrenate să găsească supravieţuitori în situaţii de urgenţă au plecat în căutarea lor. I-a găsit un pădurar, în jurul orelor 21:00. A fost doar o întâmplare?

Din păcate, e o regulă. Cei dispăruţi în spaţii deschise, indiferent de zona sau de împrejurările în care s-a petrecut evenimentul, sunt găsiţi, cel mai adesea, de pădurari sau de localnici/voluntari. Nu de forţele special antrenate şi instruite să-i caute.

Vlad Tudor avea 4 ani şi 8 luni şi a dispărut la 17 octombrie 2004 în pădurea Niculiţel (Tulcea). A fost găsit, după 7 zile, de voluntari, la o distanţă de 3 km liniari de locul dispariţiei. La operaţiunile de căutare participaseră importante forţe, poliţişti, jandarmi, chiar şi un elicopter al MAI.

În ianuarie 2005, Redivan Mustafa (2 ani şi 6 luni) a dispărut din satul Pădureni (Constanţa). A fost căutat de poliţişti, însă l-a găsit un cioban, după 5 zile, pe un câmp, la 2,5 km depărtare de sat. Copilul murise, din cauza hipotermiei.

În iunie 2005, Ionuţ Căpraru (4 ani şi 2 luni) a dispărut din satul Brăteşti (Bacău) şi a fost găsit, după 8 zile, de un paznic de vânătoare, într-o pădure aflată la 10 km depărtare de sat. În mod miraculos, copilul era în viaţă.

În aprilie 2006, Radu Nicolae (3 ani) a dispărut, într-o zonă de munte, din satul Chilii (Buzău). A fost găsit, în viaţă, după 2 zile, de voluntarii unei firme de pază, veniţi la căutări. Copilul se afla pe marginea unei râpe, la aproximativ 3 km de locul dispariţiei, într-o zonă împădurită şi greu accesibilă.

Mihai Olaru avea 3 ani şi a dispărut în aprilie 2006 din satul Valea Oanei (Vaslui). A fost găsit a doua zi, într-o pădure deasă, de un şofer, la 10-12 kilometri de casă, pe marginea drumului ce ducea spre mănăstirea Floreşti.

În martie 2007, Velcu Mihaela (14 ani), a plecat pe jos din comuna Băiculeşti (Argeş) şi s-a rătăcit. A fost găsită după 3 zile, pe un câmp, la 20 de km depărtare, de un localnic din Budeasa.
În august 2007, Corneluşa Ştefan (3 ani) a dispărut de pe un câmp din comuna Jariştea (Vrancea). A fost găsită, 4 zile mai târziu, de un localnic, la 6 kilometri distanţă de locul unde se pierduse. Fetiţa era în viaţă.

Bulai Mihai Bogdan avea 9 ani şi a dispărut la 13 ianuarie 2008 din zona gropii de gunoi aflată la marginea unui câmp de lângă Poarta Albă (jud. Constanţa). A fost găsit, 9 zile mai târziu, pe câmp, de un localnic ce trecea prin zonă. Băiatul murise de frig, la 7 km de locul dispariţiei (4 km de ferma unde fusese văzut ultima oară, în ziua dispariţiei).

Alis Sezer (2 ani şi 8 luni) a dispărut pe un câmp de lângă com. Viroaga (Constanţa) la 17 mai 2008. A fost găsit la 27 iulie 2008 de un localnic care treiera ovăzul. Băieţelul era mort, la circa 2-3 km de locul dispariţiei.

Constantin Velcev avea 7 ani şi a dispărut din localitatea Rânca (Gorj) la 23 iulie 2009. O zonă de munte, răscolită, zile la rând, de poliţişti, jandarmi, salvamontişti şi voluntari. Au fost aduse chiar şi elicoptere cu termoviziune. La 16 august 2009, un văcar şchiop care căuta zmeură a găsit trupul copilului, la 5 km de locul dispariţiei, lângă albia unui pârâu. Băieţelul fusese sfârtecat de animalele sălbatice.

Nimeni nu a tras vreo morală, la vremea potrivită, din aceste cazuri. Au dat vina pe soartă, aşa cum probabil vor face şi acum.

×