Palaria, tiroleza verde

"Ce prost se mai imbraca unii", si-a zis Vasile B., privind ca hipnotizat sapca de pasla cu urechi a profesorului Gomoiu.

"E poloneza - a laudat-o profesorul - o poarta minerii. E de la guvern, comanda speciala". "Ma uitam, nimic altceva", s-a scuzat Vasile B. "Vad eu ca va place - a zis profesorul, desi Vasile B. avea expresia perplexa a unui voyeur prins asupra fap-tei - va fac rost de una. Am promis, e sfant!". "Ei, nici chiar asa", l-a temperat Vasile B. si lucrurile pareau sa se fi oprit aici. Totusi, dupa o saptamana s-a trezit cu profesorul la usa. "E un cadou - a zis acesta silindu-l sa-si puna sapca aia oribila pe cap - s-o purtati sanatos. Acum suntem doi".

"Cum dracu’, dar toate chestiile astea mi se intampla numai mie. Mai rau decat sa te urasca Gomoiu e sa te iubeasca Gomoiu", a zis Vasile B. uitandu-se in oglinda. Avea exact mutra unui miner polonez care, o data cu sapca, primise si decizia de concediere. "O porti si tu odata, de doua ori - a zis sotia - si gata. Jignesti omul. Oricum, Gomoiu e profesor, a terminat o facultate, ti-a dat-o ca sa-ti faca o placere".

Afara era un frig de inlemneai. Sapca era o oroare, insa urechile lui Vasile B. se simteau bine. Vasile B. se simtea prost, dar o mica parte din el se simtea bine. Colegii si-o probau, cu sapca pe cap nu mai stiai care e unul si altul, ceva mai caraghios nu se putea inchipui, insa interesul lor pentru sapca era sincer. Vasile B. le-a dat telefonul lui Gomoiu si, dupa cateva zile, toti aveau sepci de pasla cu urechi. "Sa mor eu - a zis contabilul-sef - daca nu-s sepci nemtesti. Ce poloneze, ce ucrainene! Uitati-va la un film cu fascisti si o sa vedeti ca e uniforma Gestapo-ului. Ma rog, ale nemtilor erau mai negre, dar ce, culoarea conteaza? Modelul!". In scurt timp, tot Institutul arata ca o cazarma. Sau ca o mina din Silezia. Intr-un ziar a aparut un articol despre gruparile extremiste secrete care au scos capul. In fotografia care insotea articolul, putea fi recunoscut si Vasile B. Colegilor li se vedeau numai cefele.

Gomoiu parca intrase in pamant. Nu raspundea la telefon, iar soneria apartamentului era stricata. Intr-o seara, Vasile B. l-a intalnit pe profesor la lift. Purta palarie si s-a facut ca nu-l cunoaste. "De unde ai, ma, Gomoiule, sepcile alea - l-a luat la rost Vasile B. - c-o sa ne trezim cu serviciile secrete peste noi?!".

"Mie sa-mi spuneti domnule profesor, nu ma Gomoiule - a zis Gomoiu - ca nu sunt «ma» cu de-alde voi. Si sa nu ma tarati in organizatia voastra de rahat, ca fac urat! Care sapca? Ce sapca? Ce ma priveste pe mine uniforma dumitale extremista?!".

Bineinteles ca mai departe nu s-a intamplat nimic. Totusi, Vasile B. a ramas cu un soi de frica nedeslusita in suflet, ca atunci cand, desi iti merge bine, te astepti la ce-i mai rau. Frica a durat cam un an. Mai bine zis, pana in seara cand a dat nas in nas cu Gomoiu in fata liftului. Purta o palarie tiroleza verde, de vanator si era foarte relaxat. Vasile B. a ramas ca traznit, cu ochii pe palaria lui. "Frumoasa, nu?" a intrebat Gomoiu. "Ce palarii nostime are si Gomoiu asta! - a zis sotia lui Vasile B. - numai tu te imbraci cum iti vine. Ar trebui sa ne mai uitam si noi la altii."