Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lipsit de imaginaţie, cultură şi bun-simţ, politicianul român majoritar este un panicat nefericit: are numai năzăriri în loc de proiecte, iar închipuielile despre sine - un sine fals, vanitos - ţin locul ştiinţei şi priceperilor moderne. Graţie opincii originare, face la televizor diverse demonstraţii menite să convingă alegătorii că e de-al lor, iar purtările sale, atunci când nu e văzut, când e singur sau se crede singur, nu fac decât să arate - celui care ştie să vadă - că "împăratul e gol".
Asemenea paleozoologului, care după un dinte fosil găsit, după fragmentul unei vertebre antediluviene, reconstituie chipul şi creieraşul monstrului saurian, cititorii Jurnalului Naţional vor putea construi, din câteva întâmplări, chipul "saurianului" politic. Făcând, poate, un pas conştient spre ameninţarea acestuia cu dispariţia.
Dacă vizitând Bucovina, pe când era ministru al Educaţiei, domnul Andrei Marga ar fi luat coasa vreunui ţăran spre a trage câteva brazde sub privirile perplexe ale asistenţei, gestul domniei-sale ar fi fost interpretat în cheie filozofică drept un omagiu adus veşniciei care "s-a născut la sat". Presupunând că, în calitate de ministru al Culturii, domnul Andrei Pleşu la un târg de "bunuri" ar fi sărutat pe bot un viţel în standul României, cunoscătorii ar fi înţeles comunicarea domnului Pleşu cu îngerul personal, substituirea măgăriţei lui Balaam cu un viţel inocent fiind avantajoasă pentru ambele părţi. Iar dacă istoricul Neagu Djuvara ar lua sapa spre a planta - împreună cu vreun ambasador - un arbore, fapta ar duce gândul la simbolul perenităţii şi verticalităţii naţiunilor şi arborilor.
În toate aceste ipotetice situaţii, farmecul unor astfel de purtări ar fi fost cert, fiindcă domnii Marga, Djuvara şi Pleşu sunt altceva decât un cosaş, un pădurar sau un zootehnist. Sunt altceva, fiecare în excelenţa sa, şi de aceea închipuitele demonstraţii, pe lângă originalitate, ar fi însemnat cunoaştere şi generozitate.
După ce am bătut câmpii cu supoziţiile de mai înainte, recunosc însă deschis că nu-i văd pe domnii pomeniţi - oricât de cunoscători şi generoşi ar fi - cosind, săpând şi pupând viţeii pe bot, tocmai pentru că, şi atunci când sunt pe funcţii publice, ei rămân, dincolo de toate, altceva. Pe lângă faptul că astfel de apucături le-ar părea ieftine, făţiş populiste, menite să-i apropie de cei mulţi care toată ziua, cosesc, sapă, mulg vaca şi curăţă grajduri. Or, a fi de partea celor mulţi nu înseamnă să faci ca ei, ci să gândeşti pentru ei. Lucru care nu are nimic în comun cu practica directă la coasă, la sapă şi la iesle.
Adunând şi scăzând argumentele, e limpede că până la urmă rămâne în balanţă numai paupera semnificaţie electorală a acestor "spontaneităţi", risc pe care un om cu adevărat "mare" nu şi l-ar asuma tocmai pentru că e "mare".
La antipodul acestei logici se află politicianul Gheorghe Flutur, care, prin micul ecran, a servit electoratului repetate secvenţe cu senatorul şi ministrul la lucru: la coasă, la sapă, la muls vaca, precum şi una cu pupatul viţelului pe bot. La un Crăciun, fiind colindat de nişte "agitatori" la minister, omul a luat buhaiul unui urător, demonstrând virtuozitate şi în cântatul la acest rafinat instrument, dinaintea camerelor tv. Mai apoi şi-a adus acasă o echipă de televiziune, care l-a filmat crăpând lemne şi scoţând apă din fântână.
Altcumva spus, Gheorghe Flutur a "practicat" ori de câte ori a avut ocazia. A practicat ceea ce ştiu şi fac, fără să se laude, câteva milioane de ţărani - ţărani, nu ţărănoi! - pe care nu-i dă nimeni la televizor. Arătând totodată naţiunii că, deşi "domn", deşi senator, deşi ministru, iată, capul său de intelectual cuprinde multe şi de toate. Explicaţia însă e simplă: fiind băiat de la ţară şi, mai ales, absolvent de liceu silvic şi de silvicultură, s-a lăudat şi el cu ce a ştiut mai bine şi cu ce a putut. Nefiind şi "altceva", şi neînţelegând proverbul "Omul de nimic, din nimic îşi face virtute".
Ca lider al PD-L, susţinător şi diriguitor în campania electorală al lui Traian Băsescu, nici că se putea găsi un cospiritual mai potrivit al acestuia. Cu deosebirea că Traian Băsescu - doar e preşedinte de ţară, nu numai senator! - l-a depăşit pe Flutur în demonstraţia de comuniune întru apucături cu gloata: s-a urcat la volanul maşinii personale, după ce - tot dinaintea camerelor de televiziune - a dat pe gât, cu Becali de gât, ceva şpriţuri.
