x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Palma Voievodului Traian

0
Autor: Marian Nazat 19 Mar 2010 - 00:00
Palma Voievodului Traian Cristian Marcu/Jurnalul Naţional


MOTO:
"O palmă!... Ce-ai îndreptat cu o palmă?..."
Duiliu Zamfirescu

Traian Voievod nu-şi pierduse tronul, deşi ditamai liota, dis­perată şi înverşunată, uneltise să-l dea la o parte. Parcă niciodată un domnitor neaoş nu sculase împotriva-i co­gea­mitea oştiri, ba politice, ba mediatice, ba financiare.

Felul său slobod de a se purta şi firea nestatornică îi veniseră aproape de hac, de nu s-ar fi găsit tagma bejenarilor şi calicilor să-l prop­teas­că în Deal. La mijloc ar fi fost, zice-se, şi niscaiva voturi pre­fă­cute, despre care norodul sporovăia fără fereală, în obiceiul veşnicit al locului mereu  surpat de cleveteală. Dar cine să ducă până la capăt zvonul vinovat, fiindcă aici nimic nu se  împlinea pe de-a-ntregul? Fiecare gând se oprea, obosit şi sfârtecat de ne­le­cuita resemnare, undeva nu departe de urnire. Vasăzică, fusese numai vrerea Ălui de Sus şi-a arnăuţilor de jos să-l mai pă­su­ias­că la Palat o vreme. Victoria asta şchioapă şi bârfită în toate zările îl mâhni cum nu-şi închipuise vreodată. Suferise îndelung de frica mazilirii şi de aceea îşi revenea anevoie din tremurul ne­vricos. Se şi văzuse hăituit şi aruncat în afundul temniţelor igrasioase pentru daraveri vechi, dar nu îndestul de vechi cât să le prăfuiască uitarea. Ori încolţit de duşmanii cărora le stricase rosturile şi conturile, cu o pornire atinsă de otrava răzbunării. Vedeniile rele îl străbătuseră ceas de ceas şi mare minune că nu-i slăbiseră minţile. De n-ar fi rămas încă jupân suprem, soarta îi era pecetluită cu vărsare de fiere întrandafirată. Colindase, petrecut de spaimele nălucirilor, pe la fel de fel de tălmăcitori de vise şi vrăjitori, iar la sfârşit pricepuse că dezlegarea electo­ra­lă e în urne. Iar de atunci se hotărâse să-şi trimită de veghe vă­ta­fii de încredere, cu loialitatea neştirbită, şi-i învesti cu puteri spo­rite. Izbânda sosise când deja nu se mai aştepta, şi încordarea dinapoi îl secătuise de forţe. Sleit şi ostenit, se retrase în tihna geroasă a Cotrocenilor, îndărătul flăcării metafizice şi-a licorilor întremătoare. Lumea îl zărea arar şi tocmai d-aia îi păru că stă­pâ­nul se gălbejise şi se pipernicise la trup. Începuse să umble vor­ba că ar fi bolnav, beteşug nimicitor cică, nebiruit de doctori sau vraci. Şi bârfa circula cu iuţeală la români, aşa încât Traian Vo­ie­vod se posomorî şi mai abitir. Îşi împrăştie iscoadele în teritoriu şi află lucruri grave, care îl înfuriară cu asupra de măsură. Cică boierii de judeţ s-au aşternut pe chiolhanuri şi o ţin landra cu pe­trecerile şi berbantlâcurile, nesinchisindu-se de criza dintre ho­ta­rele sărăcite. Câţiva se cam lepădaseră de el şi se lăudau pre­tu­­tin­deni că ei, şi nu alţii, îl căftăniseră de Sf. Nicolae. Ei, cu go­lo­ga­­nii şi slujitorii lor, cu voturile cumpărate în bordeie şi că­tu­ne, în sate şi târguri, ceea ce-i îndreptăţea să nu se mai supună ca-n­a­inte. Nici nevoia de el nu se întrezărea ca altădată, întrucât dom­­nia i se isprăvea în curând şi asta îi îmboldea să cate alături. Îns­pre postelnicii ce se arătau interesaţi să-i urmeze la scaunul princiar.

Cotropit de griji neguroase, îşi chemă cihodarii şi-i muştrului aspru, speriindu-i cu scurtarea de cap. Ca boierii să-l creadă şi să se teamă în continuare, îl vârî la zdup pe un ispravnic de Vâlcea, iar pe Banul Craiovei îl azvârli la carcera zabetului. Ce mai tura-vura, prostimea trebuia să-l ştie neşovăielnic şi neclintit, nu cârpă! Poporul îl porecli cu tâlc Traian cel Crud, gâdilându-i trufia purulentă. Vestea se răspândi cu iuţeală în ţinuturile naramzate, unde "domnea moliciunea amestecată cu umilirea şi depravaţiunea". Mulţi bojogari prinseră grabnic înţelesul faptelor domneşti şi trecură în tabăra vornicilor abia fugiţi din taraful scăpătatului Geoană. Curtea se îngroşa întruna, la cheremul lui Vodă, iar cine refuza era băgat la beci, ca pilda aceasta să le fie de învăţătură altora. Prin independenţii năimiţi îşi dorea şi să potolească setea de dregătorii a ungurilor, care cereau, cu obrăznicie nemaipomenită, jilţuri, deconcentrate şi autonomie teritorială. Traian Voievod se folosise de şleahta portocalie a spătarilor şi gata, se lepăda de toţi care îi nesocoteau porunca ori îl încurcau! Pofta i se schimbase de o lună, două şi nu-l părăsi cât timp nu-şi numi curteni din potlogarii trădători. Zapciii de odinioară fură îndepărtaţi pe rând şi, înghesuiţi la ocnă, simţeau pe obrazul plesnit usturimea palmei domneşti. De parcă ei, şi nu băieţandrul din mahalaua Ploieştilor, ar fi primit pălitura Voievodului Traian...
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de