x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Paltonul domnului Putin

Paltonul domnului Putin

de Roxana Roseti    |    06 Apr 2008   •   00:00

DUMINICI FĂRĂ LIMITĂ
Vladimir Vladmirovici Putin este primul preşedinte rus care a venit în România după 1990, zilele acestea. Deja se ştie cu ce prilej a venit. Dar... are şi el o biografie. Interesantă. “Volodik” sau “Volodea” îi spune familia, “Vovka” îi spun prietenii.• Roxana Roseti


Editorialel zilei:

Andrei Bacalu: Fiziologia minciuniiFlorin Condurăţeanu: Neurochirurgie: Sprint pentru creierAlex Revenco: Stop la graniţă : Die Young (TX) din Houston



DUMINICI FĂRĂ LIMITĂ
Vladimir Vladmirovici Putin este primul preşedinte rus care a venit în România după 1990, zilele acestea. Deja se ştie cu ce prilej a venit. Dar... are şi el o biografie. Interesantă. “Volodik” sau “Volodea” îi spune familia, “Vovka” îi spun prietenii. “Viaţa mea e foarte simplă. Am terminat şcoala, am intrat la universitate, pe urmă la KGB, gata cu KGB, din nou la Universitate, de la Universitate, în administraţia Sankt Petersburgului, de acolo la administrativul Kremlinului, apoi în aparatul preşedintelui, apoi la FSB (n.r. – fostul KGB), pe urmă m-au numit premier, mai târziu preşedinte, asta-i tot!”, declara Putin într-o carte despre viaţa sa. S-a născut la 7 octombrie 1952. Familie săracă, o locuinţă mizeră, plină cu şobolani. Tatăl, maistru, invalid de război, mama administrator şi bucătăreasă (făcea plăcinte delicioase). A fost botezat în secret, pentru a nu afla tatăl – membru de partid. “Până în clasa a VI-a nu am fost pionier, fiind considerat huligan.” La 16 ani s-a dus la KGB, dar i s-a spus să mai aştepte. În 1970 se înscrie la Drept internaţional. Iubite n-a prea avut, fiind ocupat cu învăţatul, iar pe prima sa dragoste o va părăsi chiar în pra­gul căsătoriei. În anul al III-lea de fa­cultate reuşeşte să-şi cumpere primul palton adevărat. Curând intră în pâinea KGB-ului. Când era întrebat ce face acolo, răspundea: “Sunt expert în raporturile cu oamenii”. Domnul Platov – numele de cod – îi va spune viitoarei soţii, Liudmila, că lucrează la Miliţie. “La prima întâlnire era îmbrăcat sărăcăcios. Era de neobservat!”, mărturisea mai târziu Liudmila. În prezent e cel mai observabil om. Şi, în fond, “asta-i tot!”, citându-l pe Putin.

×
Subiecte în articol: editorial